Articolul text
Text integral
31996E0697 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul J.2 al acestuia, DEFINEȘTE PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ: (1) În relațiile cu Cuba, Uniunea Europeană caută să încurajeze procesul de tranziție spre pluralismul democratic și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și o redresare și ameliorare de durată a nivelului de viață al poporului cubanez. Tranziția ar avea mai multe șanse de a se efectua în mod pașnic dacă un astfel de proces ar fi inițiat sau permis chiar de către regimul actual. Uniunea Europeană nu are ca obiectiv politic încercarea de a provoca schimbări prin măsuri coercitive care ar putea avea ca efect agravarea situației economice dificile în care se află poporul cubanez. (2) Uniunea Europeană recunoaște încercarea de deschidere economică a Cubei în prezent. Uniunea Europeană dorește cu tărie să fie partenera Cubei în procesul progresiv și ireversibil de deschidere a economiei cubaneze. Uniunea Europeană consideră că o cooperare deplină cu Cuba este subordonată ameliorării situației în ceea ce privește drepturile omului și libertățile politice, așa cum a arătat Consiliul European de la Florența. (3) Pentru a facilita schimbarea pașnică în Cuba, Uniunea Europeană: (4) Pe măsură ce autoritățile cubaneze vor progresa pe calea democrației, Uniunea Europeană va sprijini acest proces și va examina utilizarea corespunzătoare a mijloacelor de care dispune în acest scop, inclusiv: (5) Consiliul va asigura monitorizarea prezentei poziții comune. După șase luni, va fi declanșată o evaluare a acesteia. (6) Prezenta poziție comună produce efecte de la 2 decembrie 1996. (7) Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial.