Începe proba gratuită

Regulament 1992/3649 · CELEX 31992R3649

Regulamentul (CEE) nr. 3649/92 al Comisiei din 17 decembrie 1992 privind documentul de însoțire simplificat pentru circulația intracomunitară a produselor supuse accizelor și care au fost eliberate pentru consum în statul membru de expediere

Data act
17.12.1992
Intrare in vigoare
01.01.1993
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1992_369_R_0017_020
Status
Inactiv
accize certificat de circulație comerț în interiorul UE libera circulație a mărfurilor marketing rambursare împrumut

Articolul 1

În cazul în care produsele supuse accizelor și eliberate deja pentru consum într-un stat membru sunt destinate a fi folosite în alt stat membru, în sensul articolului 7 din Directiva 92/12/CEE, persoana responsabilă cu circulația intracomunitară trebuie să întocmească un document de însoțire simplificat. În timpul circulației respectivelor produse dintr-un stat membru în alt stat membru, documentul trebuie să însoțească lotul și trebuie să fie pus la dispoziția autorităților competente ale statelor membre în scopul controlului.

Articolul 2

(1) Formularul menționat de anexă poate fi folosit în concordanță cu notele explicative menționate de copia 1 a exemplarului, ca documentul de însoțire simplificat. (2) Documentele comerciale, precum facturile, notele de livrare, documentele privind transportul etc. pot fi folosite, de asemenea, ca documente de însoțire simplificate, cu condiția ca acestea să conțină aceleași informații ca și exemplarul menționat de anexă, iar natura informațiilor să fie identificată prin numărul care corespunde numărului rubricii corespunzătoare din formularul menționat anterior.

Articolul 3

În cazul în care documentele comerciale prevăzute la articolul 2 sunt folosite ca documente de însoțire simplificate, ele trebuie să conțină, în mod vizibil, următoarea mențiune: „Document de însoțire simplificat (bunuri supuse accizelor) în vederea controlului fiscal”

Articolul 4

Documentul de însoțire simplificat se întocmește în trei exemplare. Exemplarul 1 rămâne la furnizor pentru controlul fiscal. Exemplarul 2 trebuie să însoțească bunurile în timpul circulației și rămâne la destinatar. Exemplarul 3 trebuie să însoțească bunurile și se înapoiază furnizorului cu o chitanță de primire care indică, de asemenea, tratamentul fiscal ulterior al bunurilor în statul membru de destinație, în cazul în care furnizorul solicită acest lucru în special, în scopul rambursării. Acest exemplar se atașează oricărei eventuale cereri de rambursare prevăzută la articolul 22 alineatul (3) din Directiva 92/12/CEE.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1993.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.