Articolul 1
Articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 1014/90 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 (1) În conformitate cu articolul 1 alineatul (4) punctul (i) 1 litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 1576/89, conținutul maxim de alcool metilic al rachiurilor de fructe trebuie să fie de 1 500 grame pe hectolitru de alcool la 100 % vol, în cazul rachiurilor obținute din următoarele fructe: — prune (Prunus domestica L.); — corcodușe (Prunus domestica L. var syriaca); — prune brumării (Prunus domestica L.); — mere (Malus domestica Borkh.); — pere (Pyrus communis L.). (2) Înainte de 31 decembrie 1994, Comisia efectuează o evaluare a aplicării alineatului (1). Pe baza unui studiu aprofundat, Comisia examinează posibilitatea reducerii conținutului maxim de alcool metilic.”