Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 650/91 se modifică după cum urmează: la anexa IV se adaugă următorul punct: „6. Pentru a verifica conformitatea investițiilor cu cerințele Directivelor Consiliului privind condițiile sanitare. Pentru unități, piețe cu licitație și piețe de gros, centre de expediere și purificare care nu beneficiază de un termen suplimentar pentru a satisface cerințele, cererea de asistență pentru fiecare investiție trebuie să fie însoțită de un certificat; acest certificat trebuie să confirme că instalația în care se face investiția este în conformitate cu directivele. Pentru unități, piețe cu licitație și piețe de gros, centre de expediere și purificare care dispun de un termen suplimentar pentru a satisface cerințele directivelor, autoritatea competentă se va asigura că, la data terminării lucrărilor, instalațiile sunt în conformitate cu directivele.”