Articolul 1
Anexa I din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 se modifică după cum urmează: (1) În capitolul II se inserează următorul punct: 7. Pentru aparatura electronică ce funcționează pe bază de semnale transmise electric de către captatorul de distanță și de viteză, orice întrerupere a alimentării mai mare de 100 milisecunde a aparaturii (excepție făcând iluminatul), a alimentării captatorului de distanță și de viteză și orice întrerupere a semnalului captatorului de distanță și de viteză.” (2) În capitolul III la litera „(a) Generalități”, punctul 1.3 se înlocuiește cu următorul text: 1.3 Un dispozitiv de marcat ce indică separat pe foaia de înregistrare: — orice deschidere a cutiei conținând această foaie; — pentru aparatura electronică, așa cum a fost definită la punctul 7 din capitolul II, orice întrerupere a alimentării mai mare de 100 milisecunde a aparaturii (excepție făcând iluminatul), cel mai târziu în momentul realimentării; — pentru aparatura electronică, așa cum a fost definită la punctul 7 din capitolul II, orice întrerupere a alimentării mai mare de 100 de milisecunde a captatorului de distanță și de viteză și orice întrerupere a semnalului captatorului de distanță și de viteză.” (3) În capitolul III la litera „(c) Dispozitive de înregistrare”, punctul 4.1 se înlocuiește cu următorul text: 4.1 Aparatura trebuie să înregistreze timpul de conducere într-un mod total automat. Trebuie să înregistreze de asemenea, după eventuala manevrare a unei comenzi adecvate, celelalte grupe de timpi prevăzuți la articolul 15 alineatul (3), a doua liniuță, literele (b), (c) și (d) din prezentul regulament, într-un mod diferențiat.”