Începe proba gratuită

Directiva 1990/434 · CELEX 31990L0434

Directiva Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, scindărilor, cesionării de active și schimburilor de acțiuni între societățile din diferite state membre

Data act
23.07.1990
Intrare in vigoare
30.07.1990
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1990_225_R_0001_005
Status
Inactiv
acțiune divizarea întreprinderii fiscalitate fuziune organizații

Articolul 1

Fiecare stat membru aplică prezenta directivă în cazul fuziunilor, scindărilor, cesionărilor de active și schimburilor de acțiuni în care sunt implicate societăți din unul sau mai multe state membre.

Articolul 2

În sensul prezentei directive: (a) „fuziune” înseamnă o operațiune prin care: — una sau mai multe societăți, în momentul și ca efect al dizolvării fără lichidare, își transferă totalitatea activelor și pasivelor către o altă societate existentă în schimbul emiterii către acționarii lor a unor acțiuni reprezentând capitalul celeilalte societăți și, dacă este cazul, al plății în numerar a maximum 10 % din valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor respective; — două sau mai multe societăți, în momentul și ca efect al dizolvării fără lichidare, își transferă totalitatea activelor și pasivelor unei alte societăți pe care o înființează, în schimbul emiterii către acționarii lor a unor titluri reprezentând capitalul noii societăți și, dacă este cazul, al plății în numerar a maximum 10 % din valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor respective; — o societate, în momentul și ca efect al dizolvării fără lichidare, își transferă totalitatea activelor și pasivelor către societatea care deține toate titlurile ce reprezintă capitalul său; (b) „scindare” înseamnă o operațiune prin care o societate, în momentul și ca efect al dizolvării fără lichidare, își transferă totalitatea activelor și pasivelor către două sau mai multe societăți existente sau nou-înființate, în schimbul emiterii către acționării săi, pe bază de proporționalitate, a titlurilor reprezentând capitalul societăților beneficiare și, dacă este cazul, a sumei în numerar de maximum 10 % din valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor; (c) „transfer de active” înseamnă o operațiune prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe ramuri ale activității sale către altă societate în schimbul transferării titlurilor reprezentând capitalul societății beneficiare; (d) „schimb de acțiuni” înseamnă o operațiune prin care o societate dobândește o participație în capitalul altei societăți în așa fel încât dobândește majoritatea drepturilor de vot în societatea respectivă în schimbul emiterii către acționarii acesteia din urmă, în schimbul titlurilor lor, a titlurilor reprezentând capitalul societății inițiale și, dacă este cazul, a sumei în numerar de maxim 10 % din valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor emise ca valoare de schimb; (e) „societate cedentă” înseamnă societatea care își cesionează activele și pasivele sau care cesionează totalitatea sau una ori mai multe din ramurile activității sale; (f) „societate beneficiară” înseamnă societatea care primește activele și pasivele sau totalitatea ori una sau mai multe din ramurile de activitate ale societății cedente; (g) „societate achiziționată” înseamnă societatea în care altă societate deține o participație în urma unui schimb de titluri; (h) „societate achizitoare” înseamnă societatea care achiziționează o participație din acțiunile unei societăți în urma unui schimb de titluri; (i) „ramură de activitate” înseamnă totalitatea activului și pasivului unei diviziuni dintr-o societate care, din punct de vedere organizatoric, constituie o activitate independentă, adică o entitate capabilă să funcționeze prin propriile mijloace.

Articolul 3

În sensul prezentei directive, termenul „societate dintr-un stat membru” reprezintă orice societate care: (a) are una din formele de organizare prezentate în anexă; (b) în conformitate cu legislația fiscală a statului membru este considerată ca avându-și sediul fiscal în statul membru și, în temeiul acordului încheiat cu un stat terț privind dubla impozitare, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Comunității; (c) în plus, plătește unul din următoarele impozite, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări: — impôt des sociétésvennootschapsbelasting în Belgia; — selskabsskat în Danemarca; — Körperschaftsteuer în Republica Federală a Germaniei; — φσροζ ςοοδηματοζ νομικων κροσωκων κβρδοοκοχικοσυ χαρακτηρα în Grecia; — impuesto sobre sociedades în Spania; — impôt sur les sociétés în Franța; — corporation tax în Irlanda; — imposta sul reddito delle persone giuridiche în Italia; — impôt sur le revenu des collectivités în Luxemburg; — vennootschapsbelasting în Olanda; — imposto sobre o rendimento das pessoas colectivas în Portugalia; — corporation tax în Regatul Unit sau un alt impozit care substituie unul din impozitele menționate. TITLUL II Norme care se aplică fuziunilor, scindărilor și schimburilor de acțiuni

Articolul 4

(1) O fuziune sau o scindare nu determină impozitarea aportului de capital calculat ca diferență între valoarea reală a elementelor din activ și pasiv transferate și valoarea lor fiscală. Expresiile de mai jos au următoarele sensuri: — valoare fiscală: valoare pe baza căreia ar fi fost calculat profitul sau pierderea pentru stabilirea impozitului pe venit, a profiturilor sau aporturilor de capital ale societății cedente, dacă aceste active sau pasive ar fi fost vândute în momentul fuziunii sau scindării, dar independent de aceasta; — active și pasive cesionate: activele și pasivele societății cedente care, în urma fuziunii sau scindării, sunt integrate unei unități permanente a societății beneficiare situate în statul membru al societății cedente și care contribuie la generarea profiturilor sau pierderilor luate în calcul la stabilirea bazei de impozitare. (2) Statele membre condiționează aplicarea alineatului (1) de calcularea, de către societatea beneficiară, a noilor amortizări, venituri sau pierderi aferente elementelor de activ sau pasiv cesionate, în conformitate cu normele care s-ar fi aplicat societății sau societăților cedente, dacă fuziunea sau scindarea nu ar fi avut loc. (3) În cazul în care, în temeiul legislației statului membru al societății cedente, societatea beneficiară este îndreptățită ca orice nouă amortizare, venituri sau pierderi rezultate din activele și pasivele cesionate să fie calculate pe o bază diferită de aceea prevăzută în alineatul (2), alineatul (1) nu se aplică activelor și pasivelor în raport cu care se exercită opțiunea respectivă.

Articolul 5

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că, în cazul în care provizioanele sau rezervele constituite regulamentar de către societatea cedentă sunt parțial sau total scutite de impozit și nu provin de la unități permanente din străinătate, aceste provizioane sau rezerve pot fi preluate, în aceleași condiții de scutire de impozit, de către unitățile permanente ale societății beneficiare situate în statul membru al societății cedente, societatea beneficiară asumându-și astfel drepturile și obligațiile societății cedente.

Articolul 6

În măsura în care statele membre aplică, referitor la operațiunile menționate la articolul 1 efectuate între societăți din statul membru al societății cedente, dispozițiile prin care societatea beneficiară poate prelua pierderile societății cedente neamortizate din punct de vedere fiscal, statul membru extinde dispozițiile respective pentru a include preluarea acestor pierderi de către unitățile permanente ale societății beneficiare situate pe teritoriul său.

Articolul 7

(1) Atunci când o societate beneficiară deține o participație în capitalul societății cedente, veniturile societății beneficiare provenite din anularea participației sale nu se impozitează. (2) Statele membre pot deroga de la alineatul (1) în cazul în care participația societății beneficiare în capitalul societății cedente nu depășește 25 %.

Articolul 8

(1) Atribuirea, în cazul unei fuziuni, scindări, sau a unui schimb de acțiuni, a titlurilor reprezentând capitalul societății beneficiare sau achizitoare, unui acționar al societății cedente sau achiziționate, în schimbul unor titluri reprezentând capitalul acestei societăți nu au drept rezultat în sine impozitarea veniturilor, profiturilor sau aportului de capital ale acționarului. (2) Statele membre supun aplicarea alineatului (1) condiției ca acționarii să nu atribuie titlurilor primite o valoare fiscală mai mare decât cea pe care titlurile schimbate o aveau exact înaintea fuziunii, scindării sau schimbului. Aplicarea alineatului (1) nu împiedică statele membre să impoziteze venitul provenit din cesionarea ulterioară a titlurilor dobândite similar profitului obținut din cesionarea titlurilor existente înainte de achiziție. În prezentul alineat, expresia „valoare fiscală” reprezintă valoarea ce servește drept bază pentru calcularea veniturilor sau pierderilor în scopul impozitării venitului, profiturilor sau aporturilor de capital ale unui acționar al societății. (3) În cazul în care, în temeiul legislației statului membru în care e rezident, un acționar poate opta pentru un tratament fiscal diferit de acela menționat în alineatul (2), alineatul (1) nu se aplică titlurilor față de care acționarul și-a exercitat opțiunea respectivă. (4) Alineatele (1), (2) și (3) nu împiedică un stat membru să ia în considerare, pentru impozitarea acționarilor, orice plată în numerar care poate fi efectuată cu ocazia fuziunii, scindării sau schimbului de acțiuni. TITLUL III Norme care se aplică cesionării de active

Articolul 9

Dispozițiile din articolele 4, 5 și 6 se aplică cesionării de active. TITLUL IV Cazul special al transferului unei unități permanente

Articolul 10

(1) Atunci când activele transferate printr-o fuziune, scindare sau cesionare de active includ o unitate permanentă a societății cedente situată în alt stat membru decât cel al societății cedente, acest stat renunță la orice drept de impozitare a unității permanente. Cu toate acestea, statul societății cedente poate reintroduce în profiturile impozabile ale acelei societăți orice pierderi ale unității permanente, deduse din beneficiul impozabil al societății din acel stat și care nu au fost recuperate. Statul în care este situată unitatea permanentă și statul societății beneficiare aplică dispozițiile prezentei directive unui astfel de transfer ca și când primul stat ar fi statul societății cedente. (2) Prin derogare de la alineatul (1), atunci când statul membru al societății cedente aplică un regim de impunere a profiturilor internaționale, statul membru are dreptul de a impozita orice profituri sau aporturi de capital ale unității permanente rezultate din fuziunea, scindarea sau cesionarea activelor, cu condiția să admită deducerea impozitului care, în absența dispozițiilor prezentei directive, ar fi fost aplicat profiturilor sau aportului de capital în statul membru în care este situată unitatea permanentă, în același mod și la aceeași valoare ca și cum impozitul ar fi fost calculat și plătit. TITLUL V Dispoziții finale

Articolul 11

(1) Un stat membru poate refuza să aplice sau poate să retragă beneficiile oferite de oricare parte a dispozițiilor din titlurile II, III și IV sau de ansamblul acestora, atunci când consideră că fuziunea, scindarea, cesionarea de active sau schimbul de acțiuni: (a) au ca obiectiv principal sau ca unul din principalele obiective frauda și evaziunea fiscală; faptul că una din operațiunile menționate în articolul 1 nu este îndeplinită din motive economice valabile, cum ar fi restructurarea sau raționalizarea activităților societăților participante la operațiune poate constitui o prezumție că operațiunea are ca obiectiv principal sau ca unul din obiectivele principale frauda și evaziunea fiscală; (b) are drept efect faptul că o societate, implicată sau nu în operațiune, nu mai îndeplinește condițiile necesare reprezentării angajaților în organele de conducere ale societății în conformitate cu acordurile în vigoare înainte de operațiunea respectivă. (2) Alineatul (1) litera (b) se aplică în măsura în care societăților la care face referire prezenta directivă nu se aplică dispozițiile comunitare care conțin norme echivalente privind reprezentarea angajaților în organele de conducere ale societății.

Articolul 12

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege, și a actelor administrative i necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1992 cel târziu și informează Comisia cu privire la aceasta. (2) Prin derogare de la alineatul (1), Republica Portugalia poate amâna aplicarea dispozițiilor privind cesionarea de active și schimburile de acțiuni până la 1 ianuarie 1993. (3) Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții din dreptul intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.