Articolul 1
Prețul minim la import pentru anumite cireșe prelucrate este considerat ca fiind respectat, atunci când prețul la import nu este mai mic decât prețul minim la import aplicabil la data acceptării declarației de punere în liberă circulație.
Articolul 2
(1) În sensul prezentului regulament, următorii factori constituie prețul la import:
(a) prețul fob din țara de origine;
(b) cheltuielile de transport și asigurare până la punctul introducerii pe teritoriul vamal al Comunității.
(2) În sensul alineatului (1), „preț fob” reprezintă prețul spot pentru produsele disponibile achitat sau care urmează a fi achitat pentru cantitatea de produse cuprinsă într-un transport, inclusiv costul îmbarcării acestora într-un mijloc de transport, în locul expedierii din țara de origine, precum și alte cheltuieli efectuate în țara respectivă. Prețul fob nu include costul serviciilor ce urmează a fi suportate de către vânzător din momentul îmbarcării produselor în mijloacele de transport.
(3) Atunci când se descoperă că prețurile de revânzare, directă sau prin intermediari comerciali, sunt cu peste 15 % mai mici decât prețul minim pentru o cantitate importată, atunci media ponderată a prețurilor respective este considerată ca reprezentând prețul la import.
(4) Atunci când factorii menționați la alineatul (1) sunt exprimați într-o monedă diferită de cea a statului membru în care produsele sunt puse în liberă circulație, se aplică dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 1766/85 al Comisiei (11) privind ratele de schimb care se aplică pentru stabilirea valorii în vamă.
(5) Prețul la import trebuie să fie indicat în declarația de punere în liberă circulație.
(6) În sensul prezentului regulament, utilizatorul final este fie un fabricant care utilizează produsul în cauză în scopul obținerii, prin prelucrare, a unui alt produs, aparținând unui alt cod NC, altul decât cele indicate în declarația de punere în liberă circulație, fie un comerciant cu amănuntul, care vinde exclusiv pentru consumatori.
(7) În sensul prezentului regulament, o cantitate importată este formată din toate produsele care fac obiectul uneia și aceleiași declarații de punere în liberă circulație.
Articolul 3
Prețul minim la import este ajustat printr-un coeficient monetar astfel stabilit încât prețul respectiv să fie transformat la cursul de schimb mediu, utilizat pentru fixarea sau modificarea sumelor monetare compensatorii.
Controlul și impozitarea importului
Articolul 4
Autoritățile naționale competente trebuie să compare, ori de câte ori se acceptă o declarație de punere în liberă circulație, prețul la import declarat cu prețul minim la import aplicabil bunurilor în ziua acceptării declarației.
Dacă prețul indicat în factură se referă la o plată care urmează a fi decalată pe o perioadă de peste trei luni, prețul indicat în factură trebuie să fie redus cu 1 % pentru fiecare lună de decalare acordată peste respectivele trei luni.
Articolul 5
Dacă prețul la import este mai mic decât prețul minim la import aplicabil bunurilor, autoritățile naționale competente percep o taxă compensatorie egală cu diferența dintre prețurile respective.
Procedura specială de control
Articolul 6
(1) Atunci când autoritățile vamale au îndoieli bine fondate că prețul care apare în declarația de punere în liberă circulație nu reflectă prețul la import real, atunci ele trebuie să-i ceară importatorului să furnizeze în termen de șase luni dovada că produsul a fost plasat în condiții care garantează că prețul minim la import a fost respectat, fără a aduce atingere aplicării articolului 13 al Directivei 79/695/CEE și articolului 20 al Directivei 82/57/CEE.
(2) Termenul fixat la alineatul (1) poate fi prelungit de către autoritatea competentă, cu maximum trei luni, pe baza unei cereri bine justificate din partea operatorului.
Articolul 7
(1) Prețul minim la import este considerat ca fiind respectat în cazul în care importatorul furnizează dovada că, în ceea ce privește cel puțin 95 % din cantitatea importată, produsul a fost vândut utilizatorului final fără o prelucrare suplimentară, după ambalare, direct sau prin intermediari comerciali, la un preț cel puțin egal cu prețul minim la import.
(2) În cazul în care dovada din partea utilizatorului final nu poate fi prezentată în ciuda tuturor măsurilor luate de importator, autoritățile competente pot accepta alte dovezi, în sensul că produsul a fost vândut conform unor condiții care indică respectarea prețului minim.
(3) Aplicarea procedurii speciale de control se face fără a aduce atingere controalelor a posteriori menționate la articolele 8, 9 și 10.
Controalele a posteriori
Articolul 8
Importatorul păstrează, în vederea examinării de către autoritățile competente în cadrul unor controale a posteriori, dovada plății către vânzător, precum și toate documentele comerciale, cum ar fi facturile, contractele și corespondența referitoare la achiziționarea și vânzarea produselor în cauză, pe o perioadă de cel puțin trei ani după anul în care a fost acceptată declarația de punere în liberă circulație.
Articolul 9
(1) Autoritățile competente efectuează controale prin sondaj.
(2) În fiecare an calendaristic trebuie să se efectueze controale pe circa 10 % din cantitățile importate.
Articolul 10
În cazul în care, în cursul unui control, autoritățile competente constată că prețul minim la import nu a fost respectat, atunci ele trebuie să perceapă o taxă compensatorie, minus toate sumele achitate anticipat ca taxă compensatorie.
Dispoziții finale
Articolul 11
Statele membre trebuie să informeze Comisia o dată pe an, înainte de terminarea primelor șase luni, referitor la controalele efectuate în anul precedent în scopul verificării respectării prețurilor minime la import.
Articolul 12
Prezentul regulament intră în vigoare în a opta zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.