Articolul 1
Conținutul de zaharuri (totalul conținutului de zaharoză, fructoză, glucoză, lactoză, maltoză), de materie grasă și substanță uscată ale produselor de la codul NC 1905 90 30 se determină conform procedurilor precizate în continuare: — determinarea conținutului de zaharuri (totalul conținutului de zaharoză, fructoză, glucoză, lactoză, maltoză) se face prin HPLC; — determinarea conținutului de materii grase se face după hidroliza cu acid clorhidric. Se consideră materie grasă produsul care se obține după această hidroliză prin extracție cu eter de petrol; — determinarea conținutului de substanță uscată se face uscând o mostră reprezentativă la 103 plus sau minus 2 grade Celsius până la masa constantă.