Începe proba gratuită

Decizie 1988/384 · CELEX 31988D0384

Decizia Comisiei din 8 iunie 1988 privind stabilirea unei proceduri prealabile de comunicare și consultarecu privire la politicile de migrare în raport cu țările terțe

Data act
08.06.1988
Intrare in vigoare
04.07.1988
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1988_183_R_0035_038
Status
In vigoare
conciliere consolidare a legislației UE muncitor migrant politica migrației țări terțe

Articolul 1

(1) Statele membre informează Comisia și celelalte state membre, în timp util și cel mai târziu la data publicării lor, cu privire la: — propunerile de măsuri pe care intenționează să le ia cu privire la lucrătorii din țările terțe și la membrii de familie ai acestora în materia intrării, șederii și angajării acestora, inclusiv a intrării, șederii și angajării lor ilegale, precum și în materia atingerii egalității de tratament cu privire la condițiile de viață și de muncă, salariile și drepturile economice, promovarea integrării în forța de muncă și în societate și reîntoarcerea voluntară a acestor persoane în țara lor de origine; — proiectele de acord privind problemele menționate, precum și proiectele de acorduri de cooperare pe care intenționează să le negocieze sau să le renegocieze cu țări terțe, în cazul în care aceste acorduri implică dispoziții referitoare la problemele menționate; — proiectele de acord referitoare la condițiile de rezidență și angajare ale resortisanților lor care lucrează în țări terțe, precum și ale membrilor de familie ai acestora, pe care intenționează să le negocieze sau să le renegocieze cu acele țări. (2) Comisiei și celorlalte state membre le sunt comunicate de către statele membre, în materiile menționate la alineatul (1), dispozițiile actelor cu putere de lege și ale actelor administrative în vigoare, precum și textele acordurilor încheiate cu țări terțe.

Articolul 2

(1) În cazul în care, în decurs de două săptămâni de la data primirii documentelor menționate la articolul 1, un stat membru solicită acest lucru sau în cazul în care Comisia ia această inițiativă, în termen de șase săptămâni de la primirea lor aceste informații fac obiectul unei concertări între statele membre și Comisie. Comisia procedează imediat la consultare în cazul în care un stat membru invocă urgența. (2) La solicitarea unui stat membru sau la inițiativa Comisiei, o concertare privind proiectele, actele și acordurile menționate la articolul 1 poate fi oricând organizată, cu excepția cazului în care chestiunile respective au fost deja supuse concertării și în legătură cu care nu s-au produs noi evoluții.

Articolul 3

Concertarea prevăzută la articolul 2 alineatul (1) urmărește în special: (a) facilitarea schimbului reciproc de informații și identificarea problemelor de interes comun, precum și facilitarea, în legătură cu acele probleme, a adoptării unei politici comune de către statele membre, îndeosebi în ceea ce privește instrumentele internaționale privind migrația; (b) examinarea posibilității unor măsuri ce ar putea fi luate de Comunitatea statelor membre în domeniile menționate la articolul 1, în scopul realizării de progrese pe calea armonizării legislațiilor interne privind străinii, promovarea includerii unui număr cât mai mare de dispoziții comune în acordurile bilaterale și îmbunătățirea protecției resortisanților din statele membre care lucrează și locuiesc în țări terțe.

Articolul 4

(1) Concertarea se organizează de Comisie. Reuniunile sunt prezidate de Comisie, care asigură și secretariatul. (2) Procedura de concertare stabilită prin prezenta decizie nu aduce atingere responsabilităților pe care le au comitetele deja existente, în special celor ale comitetelor consultative și tehnice stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 (7) al Consiliului. (3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a procedurii de concertare și, dacă este cazul, în special pentru păstrarea caracterului confidențial al informațiilor care le sunt puse la dispoziție în acest sens.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.