Articolul 1
Directiva 73/239/CEE a Consiliului se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 alineatul (2) litera (d) se înlocuiește cu următoarele: „(d) până la coordonarea ulterioară, operațiunile de asigurări de credite la export în numele statului sau garantate de către acesta sau când statul este asigurătorul.” 2. La al doilea paragraf din articolul 7 alineatul (2) litera (c), se elimină cuvintele „asigurarea de credit și garanții.” 3. Se adaugă următorul articol: „Articolul 15a (1) Fiecare stat membru solicită întreprinderilor de asigurare de pe teritoriul lor și care acoperă riscurile incluse la clasa de asigurare clasificată la punctul A din anexă la numărul 14 (denumită în continuare «asigurare de credit») să constituie o rezervă de egalizare în scopul compensării pierderii tehnice eventuale sau valorii de despăgubire mai mare decât media, care apare în clasa respectivă la sfârșitul exercițiului financiar. (2) Rezerva de egalizare trebuie calculată în conformitate cu normele stabilite de către fiecare stat membru, potrivit uneia din cele patru metode enunțate la punctul D din anexă, considerate ca fiind echivalente. (3) Până la nivelul valorilor calculate în conformitate cu metodele descrise la punctul D din anexă, rezerva de egalizare nu se ia în calculul marjei de solvabilitate. (4) Statele membre pot exonera întreprinderile de obligația de a constitui o rezervă de egalizare pentru clasa de asigurare de credit, în cazul în care primele sau cotizațiile de încasat pentru asigurările de credit sunt mai mici decât 4 % din totalul primelor sau cotizațiilor de încasat și mai mici decât 2 500 000 ECU.” (4) La articolul 16 alineatul (2), cea de-a doua teză se înlocuiește cu următoarele: „Cu toate acestea, în cazul întreprinderilor care asigură în special unul sau mai multe din riscurile de credit, furtună, grindină sau îngheț, ultimele șapte exerciții financiare se consideră drept perioada de referință pentru sarcina medie de cereri de despăgubire”. (5) La articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță se înlocuiește cu următoarele liniuțe: „— 1 400 000 ECU în cazul în care este vorba despre toate sau unele dintre riscurile incluse în clasa de asigurare clasificată la punctul A din anexă la numărul 14. Această dispoziție se aplică oricărei întreprinderi a cărei valoare anuală din prime sau cotizații emise în această clasă de asigurare, pentru fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare, este mai mare decât 2 500 000 ECU sau 4 % din valoarea totală a primelor sau cotizațiilor emise de către întreprinderea respectivă; — 400 000 ECU în cazul în care este vorba despre toate sau unele dintre riscurile incluse în una din clasele de asigurare clasificate la punctul A din anexă, la numerele 10, 11, 12, 13 și 15 și, în măsura în care nu se aplică prima liniuță, la numărul 14.” (6) La articolul 17 alineatul (2) se adaugă următoarea literă: „(d) În cazul în care unei întreprinderi care încheie asigurări de credit i se cere să mărească fondul menționat la litera (a), prima liniuță, până la 1 400 000 ECU, statul membru respectiv trebuie să-i acorde întreprinderii în cauză: — o perioadă de trei ani, în care fondul să crească până la 1 000 000 ECU; — o perioadă de cinci ani, în care fondul să crească până la 1 200 000 ECU; — o perioadă de șapte ani, în care fondul să crească până la 1 400 000 ECU. Aceste perioade devin operaționale de la data îndeplinirii condițiilor menționate la prima liniuță din litera (a).” (7) La articolul 19 se adaugă următorul alineat: „(1a) În ceea ce privește asigurarea de credit, întreprinderea trebuie să pună la dispoziția autorității de control rapoarte care să prezinte rezultatele tehnice și rezervele tehnice aferente activității respective.” (8) Punctul D din anexa la prezenta directivă se adaugă la anexă.