Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 3718/85 se modifică după cum urmează. 1. La articolul 3 alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu textul de mai jos: „Lista navelor care pescuiesc pești migratori mari, alții decât tonul, se transmite cu cel puțin cincisprezece zile înainte de data intrării în vigoare; lista acoperă o perioadă de cel puțin două luni calendaristice. Lista navelor care pescuiesc ton alb se transmite cu cel puțin cincisprezece zile înainte de data intrării în vigoare; lista acoperă o perioadă cuprinsă între datele de întâi și cincisprezece ale lunii sau între șaisprezece și ultima zi a lunii.” 2. La articolul 3 alineatul (3), a patra liniuță se înlocuiește cu textul de mai jos: „— coeficientul menționat la articolul 158 alineatul (2) din actul de aderare, iar pentru navele care pescuiesc ton alb, coeficientul stabilit de Consiliu potrivit procedurii prevăzute la articolul 352 alineatul (6) din actul de aderare.” 3. La articolul 8, se adaugă următorul paragraf: „Autoritățile spaniole comunică autorităților naționale de control menționate în anexă punctul 7, cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în zona de 200 de mile a Portugaliei, informațiile primite în temeiul punctului 8.1 din anexă, și în termen de 24 de ore după întoarcerea navei în portul de exploatare, informațiile primite în temeiul punctului 8.2 din anexă.” 4. În anexă, titlul punctul (B) se înlocuiește cu textul de mai jos: B. Condiții suplimentare care trebuie îndeplinite de toate navele, cu excepția celor care pescuiesc pești migratori mari, alții decât tonul.” 5. În anexă, fraza introductivă de la punctul 3 se înlocuiește cu textul de mai jos: 3. Toate navele autorizate să pescuiască, cu excepția navelor mai mici de 20 tdw autorizate să pescuiască ton alb și care nu au radio la bord, transmit autorităților naționale de control competente menționate la punctul 7 informațiile cerute la alineatul (4) în ritmul de mai jos:” 6. La anexă se adaugă punctul următor: Navele de mai puțin de 20 tdw autorizate să pescuiască ton alb și care nu au radio la bord transmit autorităților de control ale Spaniei: înainte de plecarea din portul de exploatare și cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în zona de 200 de mile a Portugaliei: 8.1.1. datele prevăzute pentru intrarea și ieșirea din zona de 200 de mile a Portugaliei; 8.1.2. caroiajul CIEM sau Copace în care este prevăzut pescuitul; 8.1.3. datele prevăzute pentru intrarea și ieșirea dintr-un port din Portugalia; 8.1.4. data prevăzută pentru întoarcerea în portul de exploatare; în termen de 24 de ore de la întoarcerea în portul de exploatare: 8.2.1. capturile efectuate pe caroiaj CIEM sau Copace.”