Începe proba gratuită

Directiva 1986/298 · CELEX 31986L0298

Directiva Consiliului din 26 mai 1986 privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, montate în partea din spate a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, cu ecartament îngust

Data act
26.05.1986
Intrare in vigoare
02.06.1986
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1986_186_R_0026_009
Status
Inactiv
armonizare legislativă norme de comercializare norme de securitate omologare standard tehnic tractor vehicul agricol

Articolul 1

Prezenta directivă se aplică tractoarelor definite la articolul 1 din Directiva 74/150/CEE și care prezintă următoarele caracteristici: — gardă la sol de cel mult 600 milimetri sub punctul cel mai de jos al axelor față sau spate, ținând cont de diferențial; — ecartament minim fix sau reglabil al uneia dintre axe mai mic de 1 150 milimetri; în nici un caz marginea exterioară a pneurilor celeilalte axe nu trebuie să depășească marginea exterioară a pneurilor axei al cărei ecartament este mai mic de 1 150 milimetri; — masă de peste 600 de kilograme, corespunzătoare greutății neîncărcate a tractorului prevăzut la punctul 2.4 din anexa I la Directiva 74/150/CEE, inclusiv dispozitivul de protecție în caz de răsturnare, instalat conform prezentei directive, și pneurile de cea mai mare dimensiune recomandată de constructor.

Articolul 2

(1) Fiecare stat membru omologhează orice tip de dispozitiv de protecție în caz de răsturnare, precum și montarea sa pe tractor, în conformitate cu specificațiile de construcție și de încercări prevăzute la anexele I-IV. (2) Statul membru care a realizat omologarea CEE de tip ia măsurile necesare pentru a supraveghea, în măsura în care este necesar, conformitatea fabricării cu tipul omologat, la nevoie în colaborare cu autoritățile competente ale celorlalte state membre. Această supraveghere se limitează la sondaje.

Articolul 3

Statele membre acordă constructorului unui tractor sau producătorului unui dispozitiv de protecție în caz de răsturnare sau reprezentanților acestora o marcă de omologare CEE de tip conform modelului stabilit în anexa VI pentru fiecare tip de dispozitiv de protecție în caz de răsturnare, precum și fixarea sa pe tractorul pe care îl omologhează în temeiul articolului 2. Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a împiedica utilizarea mărcilor care pot crea confuzii între aceste dispozitive, al căror tip a fost omologat în temeiul articolului 2, și alte dispozitive.

Articolul 4

(1) Statele membre nu pot interzice introducerea pe piață a dispozitivelor de protecție în caz de răsturnare precum și fixarea lor pe tractoarele cărora le sunt destinate din motive legate de construcția lor, în cazul în care acestea poartă marca de omologare CEE de tip. (2) Cu toate acestea, un stat membru poate interzice introducerea pe piață a dispozitivelor purtând marca de omologare CEE de tip care, în mod sistematic, nu sunt conforme cu tipul omologat. Acest stat informează de îndată celelalte state membre și Comisia asupra măsurilor luate, precizând motivele deciziei sale.

Articolul 5

Autoritățile competente din fiecare stat membru trimit celorlalte autorități din statele membre, în termen de o lună, o copie a fișelor de omologare, al căror model este indicat în anexa VII, stabilite pentru fiecare tip de dispozitiv de protecție în caz de răsturnare pe care îl omologhează sau pe care refuză să îl omologheze.

Articolul 6

(1) În cazul în care statul membru care a efectuat omologarea de tip constată că mai multe dispozitive de protecție în caz de răsturnare, precum și fixarea lor pe tractor, purtând aceeași marcă de omologare CEE de tip, nu sunt conforme tipului omologat, ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea fabricației cu tipul omologat. Autoritățile competente ale acestui stat avertizează autoritățile din celelalte state membre asupra măsurilor luate, care pot fi extinse, în cazul în care este vorba de o neconformitate gravă și repetată, până la retragerea omologării CEE de tip. Aceste autorități iau aceleași măsuri în cazul în care sunt informate de către autoritățile competente ale altui stat membru asupra existenței unei astfel de lipse de conformitate. (2) Autoritățile competente ale statelor membre se informează reciproc, în termen de o lună, în legătură cu retragerea unei omologări CEE de tip acordate, precum și în legătură cu motivele care justifică această măsură.

Articolul 7

Orice decizie prin care se refuză sau se retrage o omologare de tip sau se interzice introducerea pe piață sau utilizarea, luată în temeiul dispozițiilor adoptate în vederea aplicării prezentei directive, este motivată în mod detaliat. Aceasta este comunicată celor interesați, cu indicarea căilor de atac prevăzute de legislația în vigoare în statele membre și termenele în care poate fi introdusă acțiunea.

Articolul 8

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE de tip și nici omologarea națională a unui tractor din motive privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, precum și fixarea lor pe tractor, în cazul în care acestea poartă marca de omologare CEE de tip și în care specificațiile prevăzute la anexa VIII sunt respectate.

Articolul 9

Statele membre nu pot refuza sau interzice vânzarea, înmatricularea, punerea în circulație sau utilizarea tractoarelor din motive privind dispozitivele de protecție în caz de răsturnare, precum și fixarea lor pe tractor, în cazul în care acestea poartă marca de omologare CEE de tip și în care specificațiile prevăzute în anexa VIII sunt respectate.

Articolul 10

Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a adopta – cu respectarea tratatului – dispozițiile pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția muncitorilor la utilizarea tractoarelor respective, cu condiția ca aceasta să nu implice modificări ale dispozitivelor de protecție în raport cu specificațiile din prezenta directivă.

Articolul 11

(1) În cadrul omologării CEE de tip, orice tractor prevăzut la articolul 1 trebuie să fie echipat cu un dispozitiv de protecție în caz de răsturnare. (2) Dispozitivul prevăzut la alineatul (1), în cazul în care nu este vorba de un dispozitiv de protecție cu două cadre în fața scaunului conducătorului auto, trebuie să corespundă specificațiilor din anexele I-IV la prezenta directivă, la Directiva 77/536/CEE sau la Directiva 79/622/CEE.

Articolul 12

Modificările necesare pentru a adapta anexele prezentei directive la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 74/150/CEE.

Articolul 13

În termen de optsprezece luni de la data notificării prezentei directive, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, în temeiul dispozițiilor tratatului, adoptă o directivă care completează prezenta directivă prin dispoziții care introduc încercări suplimentare de ciocnire în procedura încercărilor dinamice.

Articolul 14

(1) Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de douăzeci și patru de luni de la data notificării acesteia (7). Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 15

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.