Începe proba gratuită

Decizie 1986/474 · CELEX 31986D0474

Decizia Comisiei din 11 septembrie 1986 privind aplicarea controalelor la fața locului efectuate în cadrul regimului aplicabil la importul de animale din speciile bovină și porcină, precum și de carne proaspătă provenind din țări terțe

Data act
11.09.1986
Intrare in vigoare
16.09.1986
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1986_279_R_0055_01
Status
In vigoare
animal de fermă carne proaspătă comerț în exteriorul UE import inspecție sanitară inspecție veterinară

Articolul 1

(1) Sub conducerea Comisiei, experți veterinari din statele membre și de la Comisie efectuează la fața locului controale de sănătate animală pentru a verifica dacă dispozițiile Directivei 72/462/CEE, în special articolul 3 alineatul (2), se aplică efectiv. Aceste controale se efectuează la fiecare trei ani în fiecare țară de pe lista întocmită în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din această directivă. Cu toate acestea, din motive de sănătate animală, Comisia, după consultarea statelor membre în cadrul Comitetului veterinar permanent, poate reporta sau devansa anumite controale sau poate chiar efectua controale suplimentare. (2) Sub conducerea Comisiei, experți veterinari din statele membre și de la Comisie efectuează în țara terță sau în țările terțe respective un control de sănătate animală la fața locului înainte de a prezenta Comitetului veterinar permanent o propunere de decizie privind completarea listei întocmite în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/462/CEE. (3) Sub conducerea Comisiei, experți veterinari din statele membre și de la Comisie, în special la cererea unuia din statele membre, pot efectua în țara terță sau în țările terțe respective un control de sănătate animală la fața locului înainte de a prezenta Comitetului veterinar permanent o propunere de decizie referitoare la: — modificarea listei întocmite în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/462/CEE; — autorizarea reluării importului de animale sau de carne proaspătă în conformitate cu articolul 28 alineatul (4) din Directiva 72/462/CEE; — măsurile ce trebuie adoptate în cazul în care constatările făcute cu ocazia unui control de sănătate animală la importul de bovine sau porcine în temeiul articolului 12 din Directiva 72/462/CEE sau la importul de carne proaspătă în temeiul articolelor 23 și 24 din aceeași directivă sau orice alt indiciu adus la cunoștința Comisiei care demonstrează că dispozițiile acestei directive sau măsurile ei de aplicare nu mai sunt respectate sau că menținerea autorizației este pusă în cauză.

Articolul 2

(1) Sub conducerea Comisiei, experți veterinari din statele membre și din Comisie efectuează controale sanitare la fața locului pentru a verifica dacă dispozițiile Directivei 72/462/CEE, în special cele ale articolului 4 alineatele (2) și (3), și dispozițiile Directivei 77/96/CEE se aplică efectiv. Aceste controale au loc o dată pe an în fiecare abator, în fiecare secție de tranșare sau în fiecare antrepozit frigorific situat în afara abatorului sau secției de tranșare și care figurează pe una din listele întocmite în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 72/462/CEE sau cu articolul 4 din Directiva 77/96/CEE. Cu toate acestea, din anumite motive sanitare și după consultarea statelor membre în cadrul Comitetului veterinar permanent, Comisia poate: — reporta sau devansa anumite controale sau poate chiar efectua controale suplimentare; — înlocui aceste controale sistematice cu controale prin sondaj. (2) Sub conducerea Comisiei, experți veterinari din statele membre sau de la Comisie supun unitatea sau unitățile în cauză unui control sanitar la fața locului înaintea prezentării în cadrul Comitetului veterinar permanent a unei propuneri de decizie de completare a uneia din listele întocmite în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 72/462/CEE sau cu articolul 4 din Directiva 77/96/CEE. (3) Sub conducerea Comisiei, experți veterinari din statele membre și de la Comisie, în special la cererea unui stat membru, supun unitatea sau unitățile în cauză unui control sanitar la fața locului înainte de a prezenta în cadrul Comitetului veterinar permanent o propunere de decizie referitoare la: — modificarea uneia din listele întocmite în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 72/462/CEE sau cu articolul 4 din Directiva 77/96/CEE; — măsurile ce trebuie adoptate în cazul în care constatările făcute ca urmare a controlului sanitar la import, efectuat în conformitate cu articolul 24 din Directiva 72/462/CEE, sau orice alt indiciu adus la cunoștința Comisiei demonstrează faptul că dispozițiile Directivelor 72/462/CEE și 77/96/CEE sau măsurile de aplicare a acestora nu sunt respectate, fiind pusă astfel în cauză menținerea autorizației.

Articolul 3

Comisia decide în fiecare caz și, dacă este necesar, după consultarea statelor membre, în legătură cu numărul și calificarea experților veterinari aleși de ea pentru a efectua controalele prevăzute la articolele 1, 2 și 4. Cel puțin un expert din statele membre participă la misiunile de aplicare a controalelor prevăzute la articolele 1, 2 și 4 alineatul (2).

Articolul 4

(1) Controalele prevăzute la articolele 1 și 2 pot fi efectuate de experți veterinari detașați la fața locului pe o durată de cel mult trei ani. (2) Cel puțin o dată pe an, aceștia sunt asistați de alți experți veterinari în efectuarea unei părți din controalele prevăzute.

Articolul 5

(1) Experții veterinari din statele membre, care sunt desemnați de Comisie în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Directiva 72/462/CEE, acționează sub conducerea Comisiei. Aceștia nu trebuie, în nici un caz, să folosească în scopuri personale informațiile culese ca urmare a controalelor și nici să divulge aceste informații persoanelor din afara serviciilor competente. (2) Cheltuielile de deplasare și de sejur pentru experții veterinari din statele membre sunt suportate de Comisie în conformitate cu norma aplicabilă rambursării cheltuielilor de deplasare și de sejur ale persoanelor care nu fac parte din Comisie și care sunt convocate de aceasta în calitate de experți.

Articolul 6

În cadrul Comitetului veterinar permanent, Comisia informează statele membre prin rapoarte scrise despre rezultatele controalelor, în special atunci când aceste rezultate indică necesitatea modificării sau completării, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 30 din Directiva 72/462/CEE, a listei sau listelor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 72/462/CEE sau articolul 4 alineatul (2) din Directiva 77/96/CEE. În caz de urgență, statele membre pot fi informate verbal sau prin fax.

Articolul 7

Prezenta decizie se reexaminează înainte de 1 ianuarie 1992.

Articolul 8

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.