Articolul I
Zona căreia i se aplică prezenta convenție, denumită în continuare „zona convenției”, cuprinde toate apele din Oceanul Atlantic, inclusiv mările adiacente.
Decizie 1986/238 · CELEX 31986D0238
Articolul I
Zona căreia i se aplică prezenta convenție, denumită în continuare „zona convenției”, cuprinde toate apele din Oceanul Atlantic, inclusiv mările adiacente.
Articolul II
Nici una dintre dispozițiile prezentei convenții nu trebuie să afecteze drepturile, pretențiile sau punctele de vedere ale vreunei părți contractante cu privire la limitele apelor teritoriale sau întinderea jurisdicției în materie de pescuit în baza dreptului internațional.
Articolul III
(1) Părțile contractante convin prin prezenta să înființeze și să mențină o comisie cunoscută sub numele de Comisia internațională pentru conservarea tonului de Atlantic, denumită în cele ce urmează „comisia”, având rolul de a atinge obiectivele prevăzute de prezenta convenție. (2) Fiecare dintre părțile contractante este reprezentată în cadrul comisiei de cel mult trei delegați. Acești delegați pot fi asistați de către experți și consilieri. (3) Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute de prezenta convenție, deciziile comisiei se iau cu majoritatea părților contractante, fiecare parte contractantă având un vot. Două treimi din părțile contractante formează cvorumul. (4) Comisia se întrunește într-o ședință ordinară o dată la doi ani. O ședință specială poate fi convocată în orice moment la cererea majorității părților contractante sau prin decizia Consiliului constituit în conformitate cu articolul V. (5) La prima ședință și, ulterior, la fiecare ședință ordinară comisia alege din rândul membrilor săi un președinte, un prim-vicepreședinte și un al doilea vicepreședinte care nu pot fi realeși mai mult de un mandat. (6) Ședințele comisiei și ale organismelor sale subsidiare sunt publice, cu excepția cazului în care comisia hotărăște altfel. (7) Limbile oficiale ale comisiei sunt engleza, franceza și spaniola. (8) Comisia are autoritatea de a adopta regulamentul de procedură și regulamentele financiare necesare pentru exercitarea funcțiilor sale. (9) O dată la doi ani, comisia înaintează părților contractante un raport cu privire la lucrările și constatările sale și informează în orice moment oricare parte contractantă, la cererea acesteia, despre orice problemă care are legătură cu obiectivele convenției.
Articolul IV
(1) Pentru atingerea obiectivelor prezentei convenții, comisia răspunde de studiul populațiilor de ton și specii înrudite (Scombriformes, cu excepția familiilor Trichiuridae și Gempylidae și a genului Scomber), precum și al altor specii de pești exploatate la pescuitul tonului în zona convenției și care nu fac obiectul cercetărilor altei organizații internaționale de pescuit. Acest studiu include cercetări cu privire la abundența, biometria și ecologia peștilor, oceanografia mediului lor și efectele factorilor naturali și umani asupra abundenței acestora. În îndeplinirea acestor responsabilități și în măsura în care acest lucru este posibil, comisia utilizează serviciile tehnice și științifice, precum și informațiile agențiilor oficiale ale părților contractante și ale subdiviziunilor politice ale acestora și are posibilitatea, atunci când dorește acest lucru, să utilizeze serviciile și informațiile puse la dispoziție de oricare instituție publică sau privată, organizație sau persoană, și se poate angaja, în limitele bugetului său, în cercetări independente menite să completeze lucrările de cercetare întreprinse de guverne, instituții naționale sau alte organizații internaționale. (2) Aplicarea dispozițiilor de la alineatul (1) al prezentului articol include: (a) colectarea și analiza informațiilor statistice referitoare la condițiile și tendințele actuale ale resurselor zonelor de pescuit ton din zona convenției; (b) studierea și evaluarea informațiilor referitoare la măsurile și metodele de asigurare a menținerii populațiilor de ton și specii înrudite în zona convenției la niveluri care să permită o captură maximă durabilă și care să asigure exploatarea eficace a acestor pești într-un mod compatibil cu această captură; (c) recomandarea unor studii și investigații părților contractante; (d) publicarea și difuzarea în alt mod a rapoartelor referitoare la constatările sale și la informațiile științifice de ordin statistic, biologic și de altă natură cu privire la zonele de pescuit tonul din zona convenției.
Articolul V
(1) În cadrul comisiei se înființează un consiliu, alcătuit din președintele și vicepreședinții comisiei împreună cu reprezentanții a cel puțin patru și cel mult opt părți contractante. Părțile contractante reprezentate în consiliu sunt alese la fiecare ședință ordinară a comisiei. Cu toate acestea, în cazul în care în orice moment numărul părților contractante este mai mare de 40, comisia poate alege alte două părți contractante care să fie reprezentate în consiliu. Părțile contractante ai căror resortisanți sunt președintele și vicepreședinții nu sunt alese în consiliu. Cu ocazia alegerilor pentru consiliu, comisia ține seama în mod corespunzător de interesele geografice în materie de pescuit și de prelucrare a tonului pe care le au părțile contractante, precum și de dreptul egal al părților contractante de a fi reprezentate în consiliu. (2) Consiliul îndeplinește funcțiile care i-au fost încredințate prin prezenta convenție sau atribuite de comisie și se întrunește cel puțin o dată în intervalul de timp dintre ședințele ordinare ale comisiei. Între ședințele comisiei, consiliul ia deciziile necesare cu privire la îndatoririle care trebuie îndeplinite de personalul său și emite instrucțiunile necesare pentru secretarul executiv. Deciziile consiliului se iau în conformitate cu normele care urmează să fie stabilite de către comisie.
Articolul VI
Pentru atingerea obiectivelor prezentei convenții, comisia poate înființa subcomisii pe specii, grup de specii sau zone geografice. În acest caz fiecare subcomisie: (a) răspunde de ținerea sub observație a speciilor, a grupului de specii sau a zonei geografice care intră în sfera sa de competență, precum și de colectarea altor informații referitoare la acestea; (b) poate propune comisiei, pe baza studiilor științifice, recomandări în vederea unei acțiuni comune a părților contractante; (c) poate recomanda comisiei studiile și investigațiile necesare pentru obținerea de informații referitoare la specii, grupul de specii sau zona geografică din domeniul său de competență, precum și coordonarea unor programe de cercetare de către părțile contractante.
Articolul VII
Comisia numește un secretar executiv al cărui mandat este la alegerea comisiei. Sub rezerva normelor și a procedurilor stabilite de comisie, secretarul executiv are autoritate în ceea ce privește selecția și administrarea personalului comisiei. El mai îndeplinește, inter alia, următoarele funcții pe care i le poate încredința comisia: (a) coordonarea programelor de cercetare derulate de către părțile contractante; (b) întocmirea previziunilor bugetare în vederea examinării de către comisie; (c) autorizarea decontărilor de fonduri în conformitate cu bugetul comisiei; (d) contabilitatea fondurilor comisiei; (e) asigurarea cooperării cu organizațiile menționate la articolul XI din prezenta convenție; (f) pregătirea colectării și a analizării datelor necesare pentru realizarea scopurilor convenției, în special a datelor referitoare la captura curentă și cea maximă durabilă a stocurilor de ton; (g) pregătirea rapoartelor științifice, administrative și de altă natură ale comisiei și ale organismelor subsidiare, în vederea aprobării de către comisie.
Articolul VIII
(1) (a) Comisia poate, pe baza dovezilor științifice, să facă recomandări destinate menținerii populațiilor de ton și specii înrudite care pot fi capturate în zona convenției la niveluri care să permită capturi maxime durabile. Aceste recomandări se aplică părților contractante conform condițiilor prevăzute la alineatele (2) și (3) din prezentul articol. (b) Recomandările menționate anterior se fac: (i) la inițiativa comisiei în cazul în care nu s-a înființat o subcomisie corespunzătoare sau cu aprobarea a cel puțin două treimi din totalul părților contractante în cazul în care s-a înființat o subcomisie corespunzătoare; (ii) la propunerea unei subcomisii corespunzătoare, în cazul s-a înființat o astfel de subcomisie; (iii) la propunerea subcomisiilor corespunzătoare în cazul în care recomandarea în cauză se referă la mai mult de o zonă geografică, specie sau grup de specii. (2) Fiecare recomandare făcută în temeiul alineatului (1) din prezentul articol intră în vigoare pentru toate părțile contractante după șase luni de la data notificării trimise de comisie părților contractante, sub rezerva dispozițiilor prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol. (3) (a) În cazul în care o parte contractantă, în cazul unei recomandări făcute în temeiul alineatului (1) litera (b) punctul (i) menționat anterior, sau o parte contractantă membră a unei subcomisii vizate în cazul unei recomandări făcute în temeiul alineatului (1) litera (b) punctul (ii) sau (iii) menționat anterior, ridică în fața comisiei o obiecție privind recomandarea în cauză în termenul de șase luni prevăzut la alineatul (2) menționat anterior, recomandarea nu intră în vigoare timp de încă 60 de zile. (b) Oricare altă parte contractantă poate prezenta atunci o obiecție fie înainte de expirarea perioadei suplimentare de 60 de zile, fie în termen de 45 de zile de la data notificării unei obiecții formulate de altă parte contractantă în cursul perioadei suplimentare respective de 60 de zile, alegând data cea mai târzie. (c) Recomandarea intră în vigoare la sfârșitul perioadei sau al perioadelor de obiecție prevăzute, cu excepția părților contractante care au formulat o obiecție. (d) Cu toate acestea, în cazul în care o recomandare a făcut obiectul unei obiecții formulate de numai un sfert sau mai puțin de un sfert din numărul părților contractante, în conformitate cu literele (a) și (b) menționate anterior, comisia notifică de îndată părții contractante sau părților contractante care au formulat această obiecție faptul că se consideră că aceste obiecții nu au nici un efect. (e) În cazul menționat anterior la litera (d), partea contractantă sau părțile contractante în cauză au la dispoziție o perioadă suplimentară de 60 de zile de la data acestei notificări în care să își reafirme obiecția. La expirarea acestei perioade, recomandarea intră în vigoare, cu excepția oricărei părți contractante care a formulat o obiecție și a reafirmat-o în termenul prevăzut. (f) În cazul în care o recomandare a întâmpinat o obiecție din partea a mai mult de un sfert, dar mai puțin decât majoritatea părților contractante, în conformitate cu literele (a) și (b) menționate anterior, recomandarea intră în vigoare pentru părțile contractante care nu au formulat obiecții împotriva acesteia. (g) În cazul în care obiecțiile au fost formulate de majoritatea părților contractante, recomandarea nu intră în vigoare. (4) Oricare parte contractantă care formulează obiecții împotriva unei recomandări își poate retrage în orice moment obiecția respectivă, iar recomandarea intră în vigoare pentru această parte contractantă fie de îndată, în cazul în care este deja în vigoare, fie la data de intrare în vigoare prevăzută de către prezentul articol. (5) Comisia notifică de îndată fiecărei părți contractante orice obiecție și orice retragere a unei obiecții în momentul primirii acestora, precum și intrarea în vigoare a oricărei recomandări.
Articolul IX
(1) Părțile contractante convin să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea prezentei convenții. Fiecare parte contractantă transmite comisiei, la fiecare doi ani sau la solicitarea comisiei, o declarație cu privire la măsurile pe care le-a luat în acest scop. (2) Părțile contractante convin: (a) să furnizeze, la cererea comisiei, orice date statistice, biologice și alte informații științifice de care dispun și care pot fi necesare comisiei în scopul prezentei convenții; (b) în cazul în care agențiile lor oficiale nu pot să obțină și să furnizeze informațiile menționate, să permită comisiei, prin intermediul părților contractante, să obțină aceste informații direct de la companiile și pescarii care doresc să i le comunice. (3) Părțile contractante se angajează să colaboreze în vederea adoptării unor măsuri eficace corespunzătoare care să asigure aplicarea dispozițiilor prezentei convenții și în special să înființeze un sistem de control internațional care urmează să fie aplicat în zona convenției, cu excepția mării teritoriale și a altor ape, după caz, în care un stat are dreptul să își exercite jurisdicția în materie de pescuit, conform dreptului internațional
Articolul X
(1) Comisia adoptă un buget pentru cheltuielile comune ale comisiei pentru perioada de doi ani ulterioară fiecărei ședințe ordinare. (2) Fiecare parte contractantă contribuie anual la bugetul comisiei cu o sumă egală cu: (a) 1 000 US $ (o mie de dolari S.U.A.) pentru contribuția de membru al comisiei; (b) 1 000 US $ (o mie de dolari S.U.A.) pentru contribuția de membru al fiecărei subcomisii; (c) în cazul în care bugetul propus pentru cheltuielile comune pentru fiecare perioadă de doi ani depășește suma totală a contribuțiilor părților contractante în temeiul literelor (a) și (b) din prezentul alineat, o treime din cuantumul acestei diferențe este acoperită de părțile contractante proporțional cu contribuțiile lor aduse în conformitate cu literele (a) și (b) din prezentul alineat. Pentru cele două treimi rămase, comisia stabilește pe baza ultimelor informații de care dispune: (i) greutatea totală rotunjită în viu a capturilor de ton și specii înrudite din Oceanul Atlantic și greutatea netă a produselor conservate din acest pește pentru fiecare parte contractantă; (ii) totalul de la punctul (i) pentru toate părțile contractante. Fiecare parte contractantă contribuie cu o parte din cele două treimi rămase în aceeași proporție pe care o are totalul său de la punctul (i) față de totalul de la punctul (ii). Partea din buget menționată în prezentul paragraf se stabilește cu acordul tuturor părților contractante prezente și care votează. (3) Consiliul examinează a doua jumătate a bugetului bienal la ședința sa ordinară ținută în perioada dintre ședințele comisiei și, pe baza evoluțiilor curente și anticipate, poate autoriza realocarea sumelor din bugetul comisiei pentru al doilea an în cadrul bugetului total aprobat de comisie. (4) Secretarul executiv al comisiei notifică fiecărei părți contractante cuantumul contribuției sale anuale. Contribuțiile sunt exigibile de la data de 1 ianuarie a anului la care se referă. Contribuțiile care nu sunt plătite înainte de data de 1 ianuarie a anului următor sunt considerate arierate. (5) Contribuțiile la bugetul bienal se plătesc în monedele stabilite de comisie. (6) La prima sa ședință, comisia aprobă un buget pentru primul său an de funcționare și pentru următoarea perioadă de doi ani. Ea transmite de îndată părților contractante copii ale acestor bugete, împreună cu notificări ale respectivelor contribuții pentru primul an. (7) Ulterior, în decursul unei perioade de cel puțin 60 de zile înainte de ședința ordinară a comisiei care precede perioada de doi ani, secretarul executiv transmite fiecărei părți contractante proiectul de buget bienal împreună cu baremul contribuțiilor propuse. (8) Comisia poate suspenda drepturile de vot ale oricărei părți contractante în cazul în care contribuțiile restante ale acesteia sunt mai mari sau egale cu suma datorată de aceasta pe cei doi ani anteriori. (9) Comisia constituie un capital circulant pentru finanțarea operațiunilor comisiei înainte de primirea contribuțiilor anuale, cât și pentru alte scopuri stabilite de comisie. Comisia stabilește nivelul fondului, evaluează avansurile necesare constituirii acestuia și adoptă reglementările care guvernează utilizarea fondului. (10) Comisia aranjează un audit independent anual al evidențelor sale contabile. Rapoartele acestor audituri sunt examinate și aprobate de comisie sau de consiliu în anii în care nu au loc ședințele ordinare ale comisiei. (11) Comisia poate accepta alte contribuții decât cele prevăzute la alineatul (2) al prezentului articol pentru desfășurarea lucrărilor sale.
Articolul XI
(1) Părțile contractante convin că trebuie să existe o relație de lucru între comisie și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. În acest scop, comisia inițiază negocieri cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în vederea încheierii unui acord în temeiul articolului XIII din actul constitutiv al organizației. Acest acord ar trebui să prevadă, inter alia, ca directorul general al Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură să numească un reprezentant care să participe la ședințele Comisiei și ale organismelor subordonate acesteia, fără drept de vot. (2) Părțile contractante convin că trebuie să existe relații de cooperare între comisie și alte comisii internaționale de pescuit și organizații științifice care și-ar putea aduce contribuția la lucrările comisiei. Comisia poate încheia acorduri cu aceste comisii și organizații. (3) Comisia poate invita orice organizație internațională corespunzătoare și orice guvern care este membru al Organizației Națiunilor Unite sau al unei agenții specializate a Organizației Națiunilor Unite și care nu este membru al comisiei să trimită observatori la ședințele comisiei și ale organismelor subordonate acesteia.
Articolul XII
(1) Prezenta convenție rămâne în vigoare timp de 10 ani și, după aceea, până când majoritatea părților contractante convin să o rezilieze. (2) În orice moment după 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenții, orice parte contractantă se poate retrage din convenție la data de 31 decembrie a fiecărui an, inclusiv al 10-lea an, printr-o notificare scrisă privind retragerea, înaintată directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, înainte sau la data de 31 decembrie a anului anterior. (3) Orice altă parte contractantă se poate atunci retrage din prezenta convenție începând de la aceeași dată de 31 decembrie, printr-o notificare scrisă privind retragerea, înaintată directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, la o lună de la data primirii informațiilor din partea directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură referitoare la orice retragere, până la 1 aprilie a anului respectiv.
Articolul XIII
(1) Oricare parte contractantă sau comisia poate propune amendamente la prezenta convenție. Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură transmite tuturor părților contractate o copie certificată a textului oricărui amendament propus. Orice amendament care nu implică obligații noi intră în vigoare pentru toate părțile contractante în a treizecea zi de la acceptarea sa de către trei pătrimi din părțile contractante. Orice amendament care implică obligații noi intră în vigoare pentru fiecare parte contractantă care acceptă amendamentul în a nouăzecea zi de la acceptarea acestuia de către trei pătrimi dintre părțile contractante, iar ulterior, pentru fiecare parte contractantă rămasă, în momentul în care aceasta o acceptă. Orice amendament despre care una sau mai multe părți contractante consideră că implică noi obligații este considerat ca implicând noi obligații și intră în vigoare în mod corespunzător. Un guvern care devine parte contractantă după inițierea demersurilor de acceptare a unui amendament la prezenta convenție în baza dispozițiilor prezentului articol este obligat de convenția astfel modificată în momentul în care respectivul amendament intră în vigoare. (2) Amendamentele propuse se depun la directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Notificările de acceptare a amendamentelor se depun la directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
Articolul XIV
(1) Prezenta convenție este deschisă semnării de către orice guvern care este membru al Organizației Națiunilor Unite sau al oricărei agenții specializate a Organizației Națiunilor Unite. Orice guvern de acest fel care nu semnează prezenta convenție poate adera la ea în orice moment. (2) Prezenta convenție este ratificată sau aprobată de țările semnatare în conformitate cu constituțiile acestora. Instrumentele de ratificare, de aprobare sau de aderare se depun la directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. (3) Prezenta convenție intră în vigoare la data depunerii instrumentelor de ratificare, aprobare sau aderare de către șapte guverne, iar pentru fiecare guvern care depune ulterior un instrument de ratificare, aprobare sau aderare intră în vigoare la data acestei depuneri.
Articolul XV
Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură informează toate guvernele prevăzute la alineatul (1) al articolului XIV cu privire la depunerea instrumentelor de ratificare, de aprobare sau de aderare, la intrarea în vigoare a prezentei convenții, la propunerile de amendamente, notificările de acceptare a amendamentelor, intrarea în vigoare a amendamentelor și notificările de retragere.
Articolul XVI
Exemplarul original al prezentei convenții se depune la directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură care trimite copii certificate guvernelor menționate la alineatul (1) al articolului XIV.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.