Începe proba gratuită

Regulament 1985/1661 · CELEX 31985R1661

Regulamentul (CEE) nr. 1661/85 al Consiliului din 13 iunie 1985 de stabilire a adaptărilor tehnice la normele Comunității privind securitatea socială a lucrătorilor migranți cu privire la Groenlanda

Data act
13.06.1985
Intrare in vigoare
01.02.1985
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1985_160_R_0007_009
Status
In vigoare
Danemarca Groenlanda legislație socială muncitor migrant politică socială europeană securitate socială

Articolul 1

Prin prezentul se abrogă următoarele secțiuni din anexele la Regulamentul (CEE) nr. 574/72: — la anexa 1, secțiunea B: punctul 4; — la anexa 2, secțiunea B: titlul „1. Danemarca, cu excepția Groenlandei” și punctul 2; — la anexa 3, secțiunea B: titlul „1. Danemarca, cu excepția Groenlandei” și punctul II; — la anexa 4, secțiunea B: titlul „1. Danemarca, cu excepția Groenlandei” și punctul II; — la anexa 10, secțiunea B: titlul „1. Danemarca, cu excepția Groenlandei” și punctul II.

Articolul 2

Prezentul regulament nu aduce atingere: — nici unui drept dobândit sau în curs de dobândire în perioada în care Groenlanda a aparținut Comunităților Europene de către resortisanți ai statelor membre, altele decât Danemarca, și care au lucrat în Groenlanda în acea perioadă; — nici unui drept dobândit sau în curs de dobândire în perioada în care Groenlanda a aparținut Comunităților Europene de către resortisanți ai statelor membre care au lucrat pe teritoriul unui stat membru, altul decât Danemarca, și care sunt rezidenți în Groenlanda.

Articolul 3

Dispozițiile articolului 22 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 și ale articolelor 21 și 23 din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 rămân în vigoare în cazul șederii în Groenlanda a resortisanților statelor membre care îndeplinesc condițiile cerute de legislația statelor membre, altele decât Danemarca. Tratatul de modificare, cu referire la Groenlanda, a Tratatelor de instituire a Comunităților Europene nu împiedică aplicarea dispozițiilor menționate în primul alineat în cazul șederii resortisanților danezi rezidenți în Groenlanda pe teritoriul unui alt stat membru decât Danemarca.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Prezentul regulament se aplică de la 1 februarie 1985. Cu toate acestea, articolul 3 se aplică numai de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.