Articolul 1
(1) În cazul în care, la începutul unui nou an de comercializare a laptelui, se fixează două valori ale restituirilor pentru același produs și pentru aceeași destinație, acordarea celei mai mari valori a restituirii poate fi condiționată de furnizarea dovezii că produsul exportat a fost fabricat în cursul noii campanii de comercializare a laptelui, iar acordarea celei mai mici valori a restituirii poate fi condiționată de furnizarea dovezii că produsul exportat a fost fabricat înainte de începutul noii campanii de comercializare a laptelui. Pentru produsele care intră sub incidența subpozițiilor 04.03 B sau ex 23.07 B din Tariful vamal comun, dovada prevăzută anterior poate fi completată sau, după caz, înlocuită cu dovada: — că untul sau smântâna care a fost utilizată ca materie primă pentru fabricarea produselor încadrate la subpoziția 04.03 B; — că laptele degresat sau laptele praf degresat care a fost incorporat în produsele încadrate la subpoziția ex 23.07 B au fost fabricate în cursul perioadei în cauză. (2) Statele membre iau măsurile necesare în ceea ce privește documentele justificative care pot servi drept dovada prevăzută în alineatul (1), inclusiv măsurile de control aferente.