Începe proba gratuită

Directiva 1984/526 · CELEX 31984L0526

Directiva Consiliului din 17 septembrie 1984 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la buteliile pentru gaz din aluminiu nealiat și din aliaj de aluminiu fără sudură

Data act
17.09.1984
Intrare in vigoare
26.09.1984
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1984_300_R_0020_018
Status
Inactiv
aliaj aluminiu armonizare legislativă combustibil gazos material pentru ambalaj reglementări tehnice

Articolul 1

(1) Prezenta directivă se aplică pentru buteliile pentru gaz din aluminiu nealiat sau din aliaj de aluminiu fără sudură, formate dintr-o singură bucată, care pot fi umplute de mai multe ori și care pot fi transportate, cu o capacitate de cel puțin 0,5 litri și de cel mult 150 de litri, destinate îmbutelierii gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate. Aceste butelii pentru gaz sunt denumite în continuare „butelii”. (2) Prezenta directivă nu se aplică: — pentru buteliile realizate dintr-un aliaj de aluminiu cu o rezistență minimă garantată la tracțiune de peste 500 N/mm2; — pentru buteliile cărora li se adaugă metal în procesul de închidere a bazei.

Articolul 2

În înțelesul prezentei directive, „butelie de tip CEE” înseamnă orice butelie concepută și fabricată astfel încât să îndeplinească cerințele prezentei directive și ale Directivei 76/767/CEE.

Articolul 3

Statele membre nu pot refuza, interzice sau restrânge, din motive ce privesc construcția și controlul unei butelii în înțelesul Directivei 76/767/CEE și al prezentei directive, introducerea pe piață și darea în folosință a unei butelii de tip CEE.

Articolul 4

Toate buteliile de tip CEE se supun aprobării CEE de model. Toate buteliile de tip CEE se supun verificării CEE, cu excepția celor a căror presiune de încercare hidraulică este mai mică sau egală cu 120 de bari și a căror capacitate este mai mică sau egală cu un litru.

Articolul 5

Modificările necesare pentru adaptarea la progresul tehnic ale punctelor 2.1.5, 2.4, 3.1.0, 3.4, 3.5, 3.6, 3.7, 4, 5 și 6 din anexa I, precum și celelalte anexe ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 20 din Directiva 76/767/CEE.

Articolul 7

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de optsprezece luni de la notificarea acesteia (5) și informează imediat Comisia cu privire la aceasta. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.