Începe proba gratuită

Regulament 1983/56 · CELEX 31983R0056

Regulamentul (CEE) nr. 56/83 al Consiliului din 16 decembrie 1982 referitor la aplicarea Acordului privind transportul rutier internațional ocazional de călători efectuat cu autobuzul și autocarul (ASOR)

Data act
16.12.1982
Intrare in vigoare
01.02.1983
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1983_010_R_0001_003
Status
In vigoare
acord multilateral autobuz document de transport transport internațional transport public transport rutier

Articolul 1

Autoritățile competente menționate în articolele 2 alineatul (2), 4 alineatul (4), 6, 10, 13 alineatul (1) și 14 din ASOR sunt autoritățile competente ale statelor membre în cauză. Aceste autorități numesc, când este cazul, agențiile menționate în articolul 6 din ASOR.

Articolul 2

Autorizația de transport al cărei obiect ar putea fi serviciile ocazionale menționate în articolul 2 alineatul (1) litera (c) din ASOR, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3), în situația în care condițiile stabilite în articolul 5 alineatul (2) nu sunt îndeplinite, este eliberată de către autoritățile competente ale statului membru vizat.

Articolul 3

Documentul tip cu coperți verzi cartonate conținând, în limba oficială a fiecăreia din părțile contractante, textul față-verso de pe pagina coperții documentului de referință, menționat la articolul 11 din ASOR, este eliberat de către autoritățile competente ale statului membru în care este înregistrat vehiculul sau de către o agenție abilitată în acest scop.

Articolul 4

Măsurile necesare pentru aplicarea ASOR, menționate la articolul 13 alineatul (1) din acord, sunt adoptate de către autoritățile competente ale statelor membre.

Articolul 5

Dacă autoritățile competente din statele membre sunt de acord, bilateral sau multilateral, cu autoritățile competente ale celorlalte părți contractante că, în conformitate cu articolul 10 din ASOR, nu trebuie întocmită lista călătorilor, statele membre în cauză informează Comisia.

Articolul 6

Pe lângă informațiile prevăzute în articolul 14 alineatul (2) din ASOR, autoritățile competente din statele membre se informează reciproc asupra încălcărilor prevederilor ASOR comise pe teritoriul lor de către transportatorii stabiliți într-un alt stat membru și asupra oricărei sancțiuni aplicate.

Articolul 7

(1) Comisia informează statele membre asupra fiecărei declarații, făcute de către o parte contractantă în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din ASOR în momentul semnării ASOR, prin care o asemenea parte contractantă nu se consideră obligată prin articolul 5 alineatul (2) litera (b) al ASOR. (2) În mod similar, Comisia informează statele membre asupra fiecărei retractări a unei asemenea declarații conform articolului 17 alineatul (2) al ASOR.

Articolul 8

(1) În cazul în care un stat membru întâmpină dificultăți în funcționarea ASOR sau a măsurilor luate în temeiul articolul 13 din acord, informează Comisia și celelalte state membre. Comisia examinează și consultă statele membre vizate cu privire la soluțiile posibile. (2) Dacă este cazul, Comisia solicită convocarea unei reuniuni a părților contractante, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din ASOR. (3) În cazul în care Comisia este informată de către secretariatul Conferinței Europene a Miniștrilor de Transport (CEMT) că o altă parte contractantă a solicitat convocarea reuniunii părților contractante, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din ASOR, se aplică, corespunzător, procedura stabilită în alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 9

(1) Când un stat membru consideră că este necesară o revizuire a ASOR, acesta înaintează Comisiei o cerere motivată și informează celelalte state membre despre aceasta. Comisia examinează cererea și consultă statele membre. (2) Comisia înaintează Consiliului un raport cu privire la rezultatele examinării sale, însoțit, dacă este cazul, de o propunere care să o autorizeze să negocieze în numele Comunității cu celelalte părți interesate. (3) Dacă este cazul, Comisia solicită, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din ASOR, convocarea unei conferințe pentru revizuirea ASOR. (4) În cazul în care Comisia este informată de către secretariatul CEMT că o altă parte contractantă a solicitat, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din ASOR, convocarea unei conferințe pentru revizuirea ASOR, se aplică, corespunzător, procedura stabilită în alineatele 1 și 2 din prezentul articol.

Articolul 10

(1) Dacă un stat membru consideră că este necesară retragerea din ASOR, înaintează Comisiei o cerere motivată și informează celelalte state membre despre aceasta. (2) Comisia înaintează Consiliului un raport privind rezultatele examinării sale, însoțit, după caz, de o propunere de decizie privind denunțarea ASOR, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din acest acord. (3) Dacă este cazul, Comisia aduce la cunoștință denunțarea ASOR, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din acest acord.

Articolul 11

Comisia informează statele membre cu privire la: — orice aprobare sau ratificare a ASOR, după intrarea sa în vigoare, de către o parte contractantă, în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din ASOR; — orice denunțare a ASOR de către o parte contractantă, comunicată în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din ASOR.

Articolul 12

(1) Comisia transmite prezentul regulament secretariatului CEMT, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din ASOR. (2) Fiecare stat membru transmite Comisiei măsurile întreprinse în temeiul prezentului regulament și, în special, numele autorităților competente desemnate să aplice ASOR. Comisia informează celelalte state membre și, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din ASOR, secretariatul CEMT. (3) Comisia informează statele membre asupra măsurilor menționate în articolul 13 alineatul (1) din ASOR, care au fost luate de către celelalte părți contractante și comunicate ei de către secretariatul CEMT în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din ASOR.

Articolul 13

Statele membre iau măsurile necesare în conformitate cu prezentul regulament în timp util pentru a asigura aplicarea ASOR de la data intrării sale în vigoare (5).

Articolul 14

Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 februarie 1983. Articolele 1 - 12 se aplică de la intrarea în vigoare a ASOR.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.