Începe proba gratuită

Regulament 1981/3245 · CELEX 31981R3245

Regulamentul (CEE) nr. 3245/81 al Consiliului din 26 octombrie 1981 de înființare a Agenției Europene pentru Cooperare

Data act
26.10.1981
Intrare in vigoare
19.11.1981
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1981_328_R_0001_004
Status
In vigoare
Delegația Comisiei Europene managementul personalului oficiu sau agenție a UE politică de cooperare țări în curs de dezvoltare

Articolul 1

Se înființează Agenția Europeană pentru Cooperare, denumită în continuare „agenția”.

Articolul 2

(1) Agenția este un organism fără scop lucrativ. Ea este înzestrată pe teritoriul statelor membre cu capacitatea juridică cea mai extinsă recunoscută persoanelor juridice. (2) Sediul agenției este stabilit la Bruxelles.

Articolul 3

Obiectivul agenției este de a sprijini Comisia: 1. în vederea recrutării, instalării și administrării personalului: (a) pus la dispoziția delegațiilor Comisiei stabilite în țările în curs de dezvoltare legate de Comunitate prin acorduri globale și preferențiale de cooperare și care sunt însărcinate să ajute Comisia la punerea în aplicare a acestor acorduri sau (b) chemat să-și îndeplinească atribuțiile de asistență sau de cooperare tehnică finanțate de Comunitate în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, prevăzute la litera (a); 2. în vederea stabilirii normelor de administrare a personalului de serviciu recrutat la nivel local pentru delegațiile prevăzute la punctul 1 litera (a) sau în cadrul atribuțiilor prevăzute la punctul 1 litera (b); 3. în vederea participării la executarea programelor de acordare de burse și stagii resortisanților din țările în curs de dezvoltare prevăzute la punctul 1 litera (a), atât în planul urmăririi programelor de formare profesională, cât și în plan social.

Articolul 4

Agenția este condusă de un consiliu de administrație și de un director.

Articolul 5

(1) Consiliul de administrație este alcătuit din cel puțin cinci membri și din cel mult 13 membri desemnați de Comisie și aleși din cadrul serviciilor acesteia în raport cu funcțiile pe care le ocupă. (2) Durata mandatului membrilor consiliului de administrație este de cinci ani. Acest mandat poate fi reînnoit. La expirarea mandatului sau în cazul demisiei, membrii rămân în funcție până la reînnoirea mandatului sau până la înlocuirea acestora. (3) Consiliul de administrație desemnează dintre membrii săi un președinte, un vicepreședinte, un administrator delegat și un secretar. (4) Funcția de membru al consiliului de administrație nu este remunerată.

Articolul 6

(1) Consiliul de administrație se reunește în urma convocării președintelui sau vicepreședintelui, ori de câte ori este necesar pentru interesul agenției și cel puțin o dată pe an. (2) Orice membru al consiliului de administrație care nu poate să participe la o reuniune, poate fi reprezentat de un alt membru special mandatat pentru reuniunea respectivă. Un membru nu poate reprezenta decât un singur alt membru. (3) În cazul în care președintele nu poate lua parte la o reuniune, consiliul de administrație este prezidat de către vicepreședinte sau, în cazul în care acesta nu poate lua parte la reuniune, de către administratorul delegat. (4) Consiliul de administrație ia hotărâri în mod valabil atunci când sunt prezenți cinci membri. Deciziile consiliului de administrație sunt adoptate cu majoritate simplă de voturi. În caz de egalitate a voturilor, președintele dispune de votul preponderent.

Articolul 7

(1) Consiliul de administrație asigură administrarea agenției. (2) Acesta decide în privința acceptării legatelor, donațiilor și subvențiilor care provin din alte surse ale Comunității.

Articolul 8

(1) Directorul agenției este numit de către Comisie pe baza unei liste de candidați prezentate de consiliul de administrație. (2) Directorul este numit pentru o perioadă de cel mult cinci ani. Mandatul său poate fi reînnoit.

Articolul 9

(1) Directorul duce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație și este responsabil de gestionarea cotidiană a agenției. Acesta este reprezentantul legal al agenției. (2) Directorul pregătește și organizează lucrările consiliului de administrație. Acesta participă, cu vot consultativ, la lucrările consiliului de administrație. (3) Directorul răspunde în fața consiliului de administrație de modul în care își îndeplinește mandatul.

Articolul 10

(1) Directorul pregătește, până la data de 31 martie a fiecărui an, un raport general privind activitățile, situația financiară și perspectivele agenției, raport pe care îl supune consiliului de administrație. (2) După adoptarea raportului de către consiliul de administrație, acesta este comunicat Comisiei și membrilor comitetului prevăzut la articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf.

Articolul 11

Veniturile agenției sunt alcătuite din: 1. subvențiile înscrise în bugetul Comunităților Europene pe baza unor linii bugetare speciale; 2. subvențiile autorizate de Comisie din resursele Fondului European de Dezvoltare; 3. orice altă sursă posibilă.

Articolul 12

(1) Consiliul de administrație stabilește pentru fiecare an calendaristic un proiect privind situația estimată a veniturilor și cheltuielilor agenției, pe care îl transmite Comisiei. Acest proiect trebuie prezentat echilibrat. Acestui proiect i se anexează un tabel cu efectivul personalului mandatat de către delegațiile prevăzute la articolul 3 punctul 1 litera (a). (2) Comisia transmite proiectul privind situația estimată comitetului Fondului European de Dezvoltare (FED) și comitetelor corespunzătoare operațiunilor în cadrul cărora intervenția agenției este sau va fi necesară. Pentru examinarea proiectului privind situația estimată, aceste comitete se constituie într-un comitet unic, compus din reprezentanții guvernelor statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei. Cu ocazia examinării proiectului sus-menționat, comitetul procedează la un schimb de informații și de opinii cu privire la chestiuni generale referitoare la agenție. Examinarea proiectului privind situația estimată, precum și schimbul de informații și de opinii fac obiectul rapoartelor care indică principalele concluzii ale comitetului și pozițiile esențiale luate de către reprezentanții guvernelor statelor membre. (3) Comisia, luând în considerare raportul cu privire la examinarea proiectului în cauză de către comitetul prevăzut la alineatul (2) al doilea paragraf, adoptă proiectul privind situația estimată a veniturilor și cheltuielilor agenției și îl transmite autorității bugetare odată cu anteproiectul bugetului Comunităților Europene și cu raportul mai sus-menționat, pentru a permite examinarea acestuia pe parcursul procedurii bugetare. (4) Comisia adoptă situația veniturilor și a cheltuielilor agenției înainte de începerea exercițiului bugetar, adaptând-o la subvențiile acordate de autoritatea bugetară. (5) La inițiativa unui stat membru sau a Comisiei, președintele poate reuni comitetul prevăzut la alineatul (2) al doilea paragraf, în cursul anului, pentru a examina evoluțiile noi privind aspectele generale referitoare la agenție.

Articolul 13

(1) În cadrul regulamentului financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene și al altor regulamente financiare aplicabile, dispozițiile referitoare la relațiile agenției cu Comisia, precum și regimul administrativ și financiar intern aplicabil agenției fac obiectul măsurilor de punere în aplicare adoptate de Comisie și publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. (2) Măsurile de punere în aplicare prevăzute la alineatul (1) stabilesc, în special, principiile gestionării financiare și executării situației veniturilor și cheltuielilor, auditarea acestora, încheierea contractelor, precum și ținerea contabilității și inventarului bunurilor mobile și imobile.

Articolul 14

Condițiile generale de recrutare și de angajare, precum și regimul general al remunerațiilor, indemnizațiilor și al altor plăți acordate personalului prevăzut la articolul 3 punctul 1 și agenților angajați la sediul agenției sunt stabilite prin dispozițiile speciale, adoptate de către Comisie după obținerea avizului comitetului prevăzut la articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf.

Articolul 15

(1) Până la data de 31 martie a fiecărui an, consiliul de administrație prezintă Comisiei și Curții de Conturi situația contului de gestiune, care înfățișează totalitatea veniturilor și cheltuielilor exercițiului precedent, precum și bilanțul financiar al agenției. Curtea de Conturi le examinează în condițiile prevăzute la articolul 206a din tratat. (2) Curtea de Conturi aduce la cunoștință Comisiei, până la data de 15 iulie, observațiile pe care le consideră ca fiind de o atare natură încât trebuie prevăzute în raportul anual prevăzut la articolul 206a din tratat. Comisia înaintează Curții de Conturi răspunsurile sale până la data de 31 octombrie. Curtea de Conturi transmite Parlamentului European, Consiliului și Comisiei până la data de 30 noiembrie raportul său anual însoțit de răspunsurile Comisiei și asigură publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Descărcarea gestiunii financiare a agenției este dată consiliului de administrație în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 260b din tratat. (3) Controlul angajamentelor și plății tuturor cheltuielilor, precum și controlul constatării și încasării tuturor veniturilor agenției sunt efectuate de către controlorul financiar al Comisiei.

Articolul 16

Membrii consiliului de administrație, directorul și membrii personalului, precum și orice persoană participantă la activitățile agenției sunt obligați, chiar și după încetarea funcțiilor lor, să nu divulge informațiile care, prin natura lor, sunt protejate de secretul profesional.

Articolul 17

Agenția și personalul acesteia beneficiază de privilegiile și imunitățile corespunzătoare celor prevăzute de capitolele I și V din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene.

Articolul 18

(1) Răspunderea contractuală a agenției este cârmuită de legea aplicabilă contractului în cauză. Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între agenție și personalul acesteia, în limitele și condițiile determinate de normele statutare ale acestui personal. (2) În materia răspunderii extracontractuale, agenția trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale de drept comune statelor membre, prejudiciile cauzate de agenție sau de personalul acesteia în exercitarea atribuțiilor lor. Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să judece litigiile referitoare la repararea acestor prejudicii.

Articolul 19

(1) Orice act al agenției, implicit sau explicit, poate fi deferit controlului Comisiei, de către orice stat membru, orice membru al consiliului de administrație sau de către orice terț, direct și individual interesat. (2) Comisia trebuie să fie sesizată în termen de 30 de zile, începând de la data la care persoana interesată a luat cunoștință de actul în cauză. (3) În cazul în care un act al agenției înaintat Comisiei face obiectul, la cererea unui stat membru, unei examinări paralele în cadrul comitetului prevăzut la articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf, Comisia nu decide decât dup ce comitetul s-a pronunțat. Comitetul se pronunță în termen de 90 de zile de la sesizare. Comisia informează de îndată persoana interesată cu privire la data sesizării comitetului și data la care acesta s-a pronunțat sau ar fi trebuit să se pronunțe. (4) Comisia ia o decizie în termen de 30 de zile de la sesizarea sa sau, după caz, de la data la care comitetul prevăzut la articolul 12 alineatul (2) al doilea paragraf s-a pronunțat sau ar fi trebuit să se pronunțe. (5) Lipsa deciziei din partea Comisiei în termenul de 30 de zile este echivalentă cu decizia implicită de respingere.

Articolul 20

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.