Articolul 1
Prezentul regulament stabilește grila comunitară de clasificare a carcaselor de bovine adulte.
Regulament 1981/1208 · CELEX 31981R1208
Articolul 1
Prezentul regulament stabilește grila comunitară de clasificare a carcaselor de bovine adulte.
Articolul 2
(1) În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (a) carcasă: întregul corp al unui animal sacrificat, astfel cum se prezintă după sângerare, eviscerare și jupuire, și anume: — fără cap și fără labele picioarelor; capul trebuie separat de carcasă de la articulația atloido-occipitală, iar labele picioarelor trebuie secționate începând de la articulațiile carpametacarpiene sau tarsometatarsiene; — fără organele din cavitățile toracică și abdominală, cu sau fără rinichi, grăsime renală și grăsime pelviană; — fără organe genitale și fără mușchii aferenți acestora, iar la femele, fără uger sau grăsime mamară; (b) semicarcasă: produsul obținut prin separarea simetrică a carcasei menționate la litera (a), prin mijlocul vertebrelor cervicală, dorsală, lombară și sacrală și prin mijlocul sternului și al simfizei ischiopubiene. (2) De asemenea, în scopul stabilirii prețurilor pieței, carcasa trebuie prezentată fără înlăturarea grăsimii exterioare: — fără rinichi, grăsime renală sau grăsime pelviană; — fără fleică groasă sau subțire; — fără coadă; — fără coloană vertebrală; — fără grăsime testiculară; — fără grăsime pe interiorul părții superioare; — fără vena jugulară și grăsimea adiacentă, gâtul fiind tăiat în conformitate cu cerințele veterinare. Cu toate acestea, statele membre sunt autorizate să accepte prezentări diferite în cazul în care nu se utilizează această prezentare de referință. În aceste situații, ajustările necesare pentru a progresa de la aceste prezentări la prezentarea de referință se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 805/68.
Articolul 3
(1) Carcasele de bovine adulte se împart în următoarele categorii: — carcase de masculi tineri necastrați, cu vârsta mai mică de doi ani; — carcase ale altor masculi necastrați; — carcase de masculi castrați; — carcase de femele care au fătat; — carcase ale altor femele. Criteriile trebuie stabilite pentru a se face diferența între categoriile de carcase, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 805/68. (2) Carcasele de bovine adulte se clasifică ținându-se seama de: (a) conformație; (b) acoperirea cu grăsime, în conformitate cu definiția de la anexele I și II. Statele membre sunt autorizate să nu ia în considerare ca un criteriu suplimentar dezvoltarea mușchilor în ceea ce privește conformația carcaselor. Statele membre care intenționează să folosească această autorizație trebuie să notifice acest lucru Comisiei și celorlalte state membre. (3) Statele membre sunt autorizate să subîmpartă fiecare dintre clasele indicate de anexele I și II în cel mult trei subclase.
Articolul 4
(1) Carcasele sau semicarcasele se clasifică imediat după sacrificare, iar această clasificare trebuie efectuată chiar la abator. (2) Se identifică carcasele sau semicarcasele clasificate. (3) Înaintea identificării prin marcare, statele membre sunt autorizate să îndepărteze grăsimea exterioară a carcaselor sau a semicarcaselor, în cazul în care acoperirea cu grăsime justifică acest lucru. Condițiile în care se va proceda la îndepărtarea stratului exterior de grăsime se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 805/68.
Articolul 5
Inspecția la fața locului se efectuează de către un comitet de inspecție comunitar alcătuit din experți ai Comisiei și experți numiți de statele membre. Acest comitet trebuie să raporteze Comisiei rezultatele inspecției. Dacă este cazul, Comisia ia măsurile necesare pentru a asigura realizarea unei clasificări uniforme. Aceste inspecții se efectuează în numele Comunității care suportă cheltuielile aferente. Normele de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 805/68.
Articolul 6
Se adoptă, înainte de 30 iunie 1981, dispoziții suplimentare de specificare a definiției claselor de conformație și acoperire cu grăsime, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 805/68. Comisia înaintează Consiliului, înainte de 31 decembrie 1981, un raport privind problemele care decurg din aplicarea grilei comunitare în diferitele state membre, în special în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf. Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, decide înainte de 31 martie 1982, pe baza raportului menționat, asupra datei intrării în vigoare a stabilirii prețurilor de piață, precum și a aplicării măsurilor de intervenție, pe baza grilei comunitare. Până la data aplicării în vederea stabilirii prețurilor de piață, se întocmesc tabele paralele, în primul rând în conformitate cu dispozițiile naționale și comunitare aplicabile în prezent și, în al doilea rând, pe baza metodelor administrative care se elaborează progresiv, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
Articolul 7
Prezentul regulament intră în vigoare la începutul anului de comercializare 1981/1982.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.