Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 584/75 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 alineatul (1) primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(1) Deschiderea licitației prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1431/76 se hotărăște în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 1418/76.” 2. Articolul 1 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Deschiderea licitației este însoțită de un anunț de licitație întocmit de Comisie. Acest anunț indică inter alia diferitele date la care se pot depune ofertele și serviciile competente ale statelor membre cărora trebuie să le fie adresate acestea. Anunțul poate indica, de asemenea, cantitatea totală care poate face obiectul stabilirii unei restituiri maxime la export, astfel cum este prevăzută la articolul 5 alineatul (1). Între publicarea anunțului de licitație și prima dată stabilită pentru depunerea ofertelor trebuie respectat un termen de cel puțin 15 zile. Se indică, de asemenea, și ultima dată de depunere a ofertelor.” 3. Se inserează următorul articol: „Articolul 1a Licitația poate fi limitată la exportul către țări sau zone cu destinație stabilită. În acest caz, cererea pentru obținerea licenței și licența cuprind la rubrica 13 menționarea țărilor sau a zonelor de destinație prevăzute în regulamentul referitor la deschiderea licitației. Licența obligă la efectuarea exporturilor către această destinație.” 4. Articolul 5 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Comisia hotărăște, pe baza ofertelor depuse, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 1418/76, stabilirea unei restituiri maxime la export, luând în considerare în special criteriile prevăzute la articolele 2 și 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1431/76 și/sau, dacă este cazul, să nu dea curs licitației.” 5. Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 (1) Garanția de participare la licitație se eliberează: (a) atunci când oferta este respinsă; (b) — atunci când adjudecatarul face dovada că exportul s-a efectuat utilizând licența eliberată în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) și — în condiții identice celor care se aplică la eliberarea garanției de participare la licitație pentru licența de export eliberată în urma licitației; (c) atunci când exportul nu s-a putut efectua dintr-un motiv de forță majoră. (2) Dispozițiile articolului 18 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 193/75 se aplică pentru garanția de participare la licitație.” 6. Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 (1) Atunci când adjudecatarul depune cererea pentru obținerea licenței de export prevăzută la articolul 2 alineatul (3) litera (b), în termenele prevăzute, licența de export se eliberează pentru cantitățile pentru care ofertantul a fost declarat adjudecatar. Termenele prevăzute pot fi prelungite în caz de forță majoră. (2) În cazul în care nu se respectă angajamentul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) litera (b), garanția de participare la licitație se păstrează, cu excepția cazurilor de forță majoră.”