Începe proba gratuită

Regulament 1978/1853 · CELEX 31978R1853

Regulamentul (CEE) nr. 1853/78 al Consiliului din 25 iulie 1978 de adoptare a normelor generale privind măsurile speciale pentru semințele de ricin

Data act
25.07.1978
Intrare in vigoare
05.08.1978
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1978_212_R_0001_004
Status
Inactiv
ricin subvenții pentru exportul produselor agricole ulei vegetal

Articolul 1

(1) Prețul de pe piața mondială a semințelor de ricin se stabilește în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 38 din Regulamentul nr. 136/66/CEE. (2) În cursul perioadei celei mai reprezentative pentru desfacerea semințelor comunitare, prețul de pe piața mondială se stabilește periodic. Ultimul preț stabilit în cursul acestei perioade se reține pentru stabilirea ajutorului valabil pentru restul anului de comercializare. (3) Pentru stabilirea prețului de pe piața mondială, se ține seama numai de ofertele făcute pe piața mondială pentru livrările care urmează să se efectueze în timpul perioadei prevăzute la alineatul (2), precum și de cursurile cotate pentru livrările care urmează să se efectueze în timpul aceleiași perioade pe piețele bursiere importante pentru comerțul internațional. (4) Prețul de pe piața mondială se stabilește pe baza celor mai favorabile posibilități reale de achiziție, cu excepția ofertelor și cursurilor care nu se pot considera reprezentative pentru tendința reală a pieței.

Articolul 2

În cazul în care nici o ofertă și nici un curs nu se pot lua în considerare pentru stabilirea prețului de pe piața mondială a semințelor de ricin, acest preț se stabilește pornind de la ofertele și cursurile de pe piața mondială sau comunitară a uleiului și a turtelor de ricin. În acest scop, se ține seama de valoarea cantităților medii de ulei și de turte obținute în urma transformării, în Comunitate, din 100 de kilograme de semințe de ricin, din această valoare scăzându-se suma corespunzătoare costurilor de transformare a semințelor respective în ulei și în turte.

Articolul 3

În cazul în care nu se poate reține nici o ofertă și nici un curs pentru stabilirea prețului de pe piața mondială a semințelor de ricin și în care, în afară de aceasta, este imposibil să se constate valoarea turtelor sau a uleiului care rezultă din aceste semințe, prețul de pe piața mondială este egal cu prețul orientativ pentru semințele de ricin.

Articolul 4

Prețul de pe piața mondială se stabilește, pentru semințele în vrac livrate la Rotterdam, în funcție de calitatea tip pentru care s-a stabilit prețul orientativ. Pentru ofertele și cursurile care nu corespund condițiilor indicate în primul paragraf, se recurge la adaptările necesare.

Articolul 5

Ajutorul prevăzut la articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2874/77 se acordă, în condițiile definite în articolul menționat, pentru semințele de ricin recoltate și transformate în Comunitate în vederea producerii de ulei.

Articolul 6

(1) Ajutorul se acordă întreprinderilor de transformare a semințelor de ricin: (a) dacă, cel târziu la o dată care urmează să fie stabilită, se depune la organismul desemnat acestui scop, de către statul membru în care se produc semințele de ricin, un contract care corespunde condițiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2874/77, precum și celor care se stabilesc în temeiul alineatului (5) din articolul menționat; (b) dacă întreprinderile în cauză au solicitat organismului competent să-și asume controlul semințelor la fabrica de ulei; (c) în cazul în care, în vederea controlului dreptului de acordare a ajutorului: — aceste întreprinderi țin o contabilitate a mijloacelor materiale care cuprinde cel puțin, separat pentru semințele recoltate în și în afara Comunității, precizarea cantităților și a calității semințelor de ricin intrate în întreprindere, a datei de intrare, precum și a cantității de ulei produse și rezultate; — aceste întreprinderi furnizează, dacă este cazul, celelalte acte justificative necesare pentru controlul dreptului la ajutor. (2) În cazul în care semințele se transformă într-un alt stat membru decât cel în care se produc, ajutorul se acordă dacă întreprinderea de transformare prezintă organismului din statul membru în care semințele se transformă un document întocmit în numele său în conformitate cu articolul 10 alineatul (3).

Articolul 7

Valoarea ajutorului este cea valabilă în ziua în care partea interesată solicită organismului competent să-și asume controlul semințelor la fabrica de ulei în care acestea se transformă.

Articolul 8

Dreptul la ajutor se dobândește în momentul transformării semințelor în vederea producerii de ulei. Cu toate acestea, ajutorul se poate avansa încă de la punerea sub control a semințelor, cu condiția ca, pentru transformarea acestora, să se constituie o garanție.

Articolul 9

(1) Se procedează la stabilirea greutății semințelor prevăzute la articolul 5, precum și la prelevarea de probe la intrarea produsului în cauză la fabrica de ulei în care se transformă semințele. (2) Valoarea ajutorului se calculează pe baza greutății, aceasta reglându-se în funcție de diferențele care pot exista între procentul de umiditate și de impuritate constatat și cel reținut pentru definirea calității tip pentru care se stabilește prețul orientativ.

Articolul 10

(1) Statele membre producătoare verifică respectarea în contract a condițiilor impuse. (2) Statele membre producătoare procedează la controlul prin sondaj, la fața locului, al exactității suprafețelor indicate în contractele depuse. (3) În cazul aplicării articolului 6 alineatul (2), se întocmește în statul membru producător un document care atestă conformitatea contractului cu condițiile impuse și care precizează că semințele indicate în acest document pot să beneficieze de ajutor. (4) Statele membre pe teritoriul cărora are loc transformarea semințelor prevăzute la articolul 5 controlează la fabrica de ulei intrarea și transformarea acestor semințe, în scopul de a garanta că numai semințele în cauză beneficiază de ajutor. (5) Statele membre comunică Comisiei, înainte de punerea lor în aplicare, dispozițiile adoptate de acestea pentru asigurarea controlului prevăzut la alineatul (4).

Articolul 11

Statele membre își acordă reciproc asistență în aplicarea prezentului regulament.

Articolul 12

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.