Începe proba gratuită

Directiva 1978/764 · CELEX 31978L0764

Directiva Consiliului din 25 iulie 1978 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la scaunul pentru conducătorul de tractoare agricole sau forestiere pe roți

Data act
25.07.1978
Intrare in vigoare
28.07.1978
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1978_255_R_0001_003
Status
Inactiv
armonizare legislativă mecanism de conducere norme de comercializare omologare standard european standard tehnic tractor

Articolul 1

(1) Fiecare stat membru omologhează toate tipurile de scaun pentru conducător în conformitate cu cerințele de construcție și de încercări prevăzute în anexele I și II. (2) Statul membru care a realizat omologarea CEE ia măsurile necesare pentru a supraveghea, în măsura în care este necesar, conformitatea fabricării cu tipul omologat, la nevoie în colaborare cu autoritățile competente ale celorlalte state membre. Această supraveghere se limitează la sondaje.

Articolul 2

Statele membre atribuie producătorului unui scaun pentru conducător sau mandatarului acestuia o marcă de omologare CEE conformă cu modelul stabilit în anexa II punctul 3.5 pentru fiecare tip de scaun pentru conducător pe care acestea îl omologhează în temeiul articolului 1. Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru împiedicarea utilizării mărcilor care ar putea crea confuzii între scaunele pentru conducător al căror tip a fost omologat în temeiul articolului 1 și alte dispozitive.

Articolul 3

(1) Statele membre nu pot interzice introducerea pe piață a scaunelor pentru conducător din motive legate de construcția lor, în cazul în care acestea poartă marca de omologare CEE. (2) Cu toate acestea, un stat membru poate interzice introducerea pe piață a scaunelor pentru conducător purtând marca de omologare CEE care, în mod sistematic, nu sunt conforme cu tipul omologat. Statul în cauză informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la măsurile luate, precizând motivele deciziei sale.

Articolul 4

Autoritățile competente din fiecare stat membru trimit celorlalte autorități din statele membre, în termen de o lună, o copie a fișelor de omologare al căror model este indicat la anexa III, stabilite pentru fiecare tip de scaun pentru conducător pe care îl omologhează sau pe care refuză să îl omologheze.

Articolul 5

(1) În cazul în care statul membru care a efectuat omologarea constată că mai multe scaune pentru conducător, care au aceeași marcă de omologare CEE, nu sunt conforme tipului omologat, ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea fabricației cu tipul omologat. Autoritățile competente ale acestui stat avertizează autoritățile din celelalte state membre asupra măsurilor luate, care pot fi extinse, în cazul în care este vorba de o neconcordanță gravă și repetată, până la retragerea omologării CEE. Aceste autorități iau aceleași măsuri în cazul în care sunt informate de către autoritățile competente ale altui stat membru despre o astfel de lipsă de conformitate. (2) Autoritățile competente ale statelor membre se informează reciproc, în termen de o lună, în legătură cu retragerea unei omologări CEE acordate, precum și în legătură cu motivele care justifică această măsură.

Articolul 6

Orice decizie prin care se refuză sau se retrage o omologare sau se interzice introducerea pe piață sau utilizarea, luată în temeiul dispozițiilor adoptate în vederea aplicării prezentei directive, este motivată în mod clar. Aceasta este notificată celor interesați, indicându-se căile de atac din legislația în vigoare în statele membre și termenele în care poate fi introdusă acțiunea.

Articolul 7

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE și nici omologarea la nivel național a unui tractor din motive privind scaunul pentru conducător, în cazul în care acesta are marca de omologare CEE și în care a fost montat în conformitate cu cerințele prevăzute la anexa IV.

Articolul 8

Statele membre nu pot refuza sau interzice vânzarea, înmatricularea, punerea în circulație sau utilizarea tractoarelor din motive privind scaunul pentru conducător, în cazul în care acesta poartă marca de omologare CEE și în care a fost montat în conformitate cu cerințele prevăzute la anexa IV.

Articolul 9

(1) Se înțelege prin tractor (agricol sau forestier) orice vehicul cu motor, pe roți sau șenile, care are cel puțin două axe, a cărui funcție constă în mod esențial în forța sa de tracțiune și care este special conceput pentru tractarea, împingerea, purtarea sau acționarea anumitor utilaje, mașini sau remorci destinate să fie folosite în exploatarea agricolă sau forestieră. Acesta poate fi amenajat pentru a transporta o încărcătură și însoțitori. (2) Prezenta directivă se aplică numai tractoarelor menționate la alineatul (1), montate pe pneuri, care au două axe și o viteză maximă prin construcție cuprinsă între 6 și 25 km/h.

Articolul 10

Modificările necesare pentru adaptarea cerințelor din anexă la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 74/150/CEE.

Articolul 11

(1) Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de optsprezece luni de la notificarea acesteia și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 12

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.