Articolul 1
(1) Prezenta directivă se aplică operațiunilor de coasigurare comunitară prevăzute la articolul 2 și care se referă la riscurile clasificate la nr. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13 și 16 din punctul (A) din anexa la prima Directivă a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă, alta decât asigurarea de viață (4), denumită în continuare „prima directivă de coordonare”.
Aceasta nu se aplică, cu toate acestea, operațiunilor de coasigurare comunitară privind riscurile clasificate la nr. 13 care cuprind daune de origine nucleară sau medicamentoasă. Excluderea asigurării pentru daunele de origine medicamentoasă va constitui obiectul unei analize a Consiliului în termen de cinci ani de la notificarea prezentei directive.
(2) Prezenta directivă se referă la riscurile menționate la alineatul (1) primul paragraf care, prin natura sau importanța lor, necesită participarea mai multor asigurători la garantarea acestora.
Dificultățile care pot apărea în aplicarea acestui principiu vor face obiectul unei analize în temeiul articolului 8.
Articolul 2
(1) Singurele operațiuni de coasigurare comunitară cărora li se aplică prezenta directivă sunt cele care îndeplinesc următoarele condiții:
(a) riscul, în înțelesul articolului 1 alineatul (1), este acoperit de mai multe societăți de asigurare, în continuare denumite „coasigurători”, din care unul este asigurătorul principal, fără să existe o solidaritate între aceștia, prin intermediul unui contract unic, în schimbul unei prime globale și pentru aceeași perioadă;
(b) acest risc este situat în interiorul Comunității;
(c) pentru garantarea acestui risc, asigurătorul principal este împuternicit în condițiile prevăzute de prima Directivă de coordonare, respectiv este considerat asigurătorul care acoperă totalitatea riscului;
(d) cel puțin unul dintre coasigurători participă la contract prin sediul său social sau printr-o agenție sau sucursală stabilită într-un alt stat membru decât cel al asigurătorului principal;
(e) asigurătorul principal își asumă în totalitate rolul care îi revine în practicarea coasigurării și, în special, stabilește condițiile de asigurare și de tarifare.
(2) Operațiunile de coasigurare care nu corespund condițiilor din alineatul (1) sau care acoperă alte riscuri decât cele enumerate la articolul 1 se supun, în continuare, legislației interne existente în momentul intrării în vigoare a prezentei directive.
Articolul 3
Posibilitatea de a participa la o coasigurare comunitară, pentru întreprinderile care își au sediul social într-un stat membru și cărora li se aplică și care îndeplinesc cerințele primei Directive de coordonare, nu poate fi subordonată altor dispoziții decât cele ale prezentei directive.
TITLUL II
Condiții și norme de aplicare privind coasigurarea comunitară
Articolul 4
(1) Valoarea rezervelor tehnice este determinată de către diferiți coasigurători în conformitate cu normele fixate de către statul membru în care aceștia sunt stabiliți sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, potrivit practicilor din statul respectiv. Cu toate acestea, rezerva pentru cererile de despăgubire care trebuie plătite este cel puțin egală cu cea stabilită de asigurătorul principal în conformitate cu normele sau practicile statului în care acesta este stabilit.
(2) Rezervele tehnice constituite de către diferiți coasigurători sunt reprezentate de active congruente. Cu toate acestea, pot fi acordate exceptări de la norma congruenței de către statele membre în care sunt stabiliți coasigurătorii pentru a lua în considerare necesitățile unei bune administrări a întreprinderilor de asigurare. Activele sunt localizate fie în statele membre în care sunt stabiliți coasigurătorii, fie în statul membru în care este stabilit asigurătorul principal, la alegerea asigurătorului.
Articolul 5
Statele membre se asigură ca coasigurătorii stabiliți pe teritoriul lor să dispună de elementele statistice care evidențiază importanța operațiunilor de coasigurare comunitară, precum și țările în cauză.
Articolul 6
Autoritățile de control ale statelor membre cooperează strâns pentru punerea în aplicare a prezentei directive și își comunică, în acest scop, orice informație necesară.
Articolul 7
În cazul lichidării unei întreprinderi de asigurare, angajamentele care rezultă din participarea la un contract de coasigurare comunitară sunt executate în același mod ca și angajamentele care rezultă din alte contracte de asigurare ale acestei întreprinderi, fără deosebire în ceea ce privește naționalitatea asigurătorilor și naționalitatea sau cetățenia beneficiarilor.
TITLUL III
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 8
Comisia și autoritățile competente ale statelor membre cooperează strâns pentru examinarea dificultăților care pot apărea în aplicarea prezentei directive.
În cadrul acestei cooperări, se analizează în special practicile care ar putea indica faptul că dispozițiile prezentei directive, în special cele ale articolului 1 alineatul (2) și ale articolului 2, sunt deturnate de la obiectul lor pentru că asigurătorul principal nu își asumă rolul care îi revine în practicarea coasigurării sau pentru că riscurile nu implică în mod evident participarea mai multor asigurători la garantarea lor.
Articolul 9
Comisia transmite Consiliului, în termen de șase ani de la data notificării prezentei directive, un raport asupra evoluției coasigurării comunitare.
Articolul 10
Statele membre își modifică dispozițiile de drept intern în conformitate cu prezenta directivă, în termen de 18 luni de la data notificării, și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Dispozițiile astfel modificate sunt puse în aplicare în termen de 24 de luni de la data notificării.
Articolul 11
După data notificării prezentei directive, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor acte cu putere de lege sau acte administrative pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 12
Prezenta directivă se adresează statelor membre.