Începe proba gratuită

Directiva 1978/318 · CELEX 31978L0318

Directiva Consiliului din 21 decembrie 1977 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de ștergere și de spălare a parbrizului autovehiculelor

Data act
21.12.1977
Intrare in vigoare
30.12.1977
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1978_081_R_0049_009
Status
Inactiv
armonizare legislativă mecanism de conducere norme de comercializare omologare standard european standard tehnic vehicul cu motor

Articolul 1

În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul din categoria M1, definită în anexa I la Directiva 70/156/CEE, destinat circulației rutiere, având cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h.

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza acordarea omologării CEE de tip sau a omologării naționale unui vehicul din motive legate de dispozitivele de ștergere și de spălare a parbrizului sau a unui dispozitiv de spălare a parbrizului: — dacă acest vehicul respectă specificațiile din anexele I-V în ceea ce privește dispozitivele de ștergere și de spălare a parbrizului; — dacă acest dispozitiv de spălare a parbrizului, considerat entitate tehnică în sensul articolului 9a din Directiva 70/156/CEE, este conform specificațiilor corespunzătoare acesteia prevăzute la anexa I; — dacă acest vehicul este echipat cu un dispozitiv de spălare a parbrizului care a fost omologat ca entitate tehnică în sensul articolului 9a din Directiva 70/156/CEE și care a fost montat în conformitate cu specificațiile prevăzute la anexa I punctul 6.2.5.

Articolul 3

(1) Statele membre nu pot refuza sau interzice vânzarea, înmatricularea, introducerea în circulație sau utilizarea vehiculelor din motive legate de: — dispozitivele de ștergere și de spălare a parbrizului, dacă acestea sunt conforme specificațiilor prevăzute la anexele I-V; — dispozitivul de spălare a parbrizului, dacă acesta a fost omologat ca entitate tehnică în sensul articolului 9 a din Directiva 70/156/CEE și dacă a fost montat în conformitate cu specificațiile prevăzute la anexa I punctul 6.2.5. (2) Statele membre nu pot interzice introducerea pe piață a unui dispozitiv de spălare a parbrizului, considerat entitate tehnică în sensul articolului 9a din Directiva 70/156/CEE, dacă acesta este conform unui tip omologat în sensul articolului 2 liniuța a doua.

Articolul 4

Statul membru care acordă omologarea de tip adoptă măsurile necesare pentru a fi informat cu privire la orice modificare a uneia dintre componentele sau caracteristicile prevăzute la anexa I punctul 2.2. Autoritățile competente ale acelui stat decid dacă prototipul modificat trebuie supus unor încercări noi și dacă este necesar un nou buletin de încercări. Dacă din aceste încercări rezultă neîncadrarea în dispozițiile prezentei directive, modificarea nu se autorizează.

Articolul 5

Modificările necesare pentru adaptarea specificațiilor prevăzute la anexele I-VII la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE. Cu toate acestea, procedura nu este aplicabilă modificărilor care au în vedere introducerea unor cerințe privind dispozitivele de ștergere și de spălare a altor elemente decât parbrizul.

Articolul 6

(1) Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. (2) Statele membre asigură comunicarea către Comisie a textelor principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

Articolul 7

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.