Începe proba gratuită

Regulament 1976/102 · CELEX 31976R0102

Regulamentul (CEE) nr. 102/76 al Consiliului din 19 ianuarie 1976 privind regimul vamal care se aplică unor produse pescărești originare din Norvegia

Data act
19.01.1976
Intrare in vigoare
01.02.1976
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1976_020_R_0023_014
Status
In vigoare
articole de pescuit dreptul concurenței Norvegia reducerea tarifelor taxe corespunzătoare Tarifului Vamal Comun

Articolul 1

(1) Drepturile vamale care se aplică importului în Comunitate în componența sa originară de produse incluse la pozițiile tarifare ex 03.01, ex 16.04 și ex 16.05 din Tariful Vamal Comun, originare din Norvegia, enumerate în tabelul I anexat la prezentul regulament, se reduc până la nivelul indicat pentru fiecare. (2) Drepturile vamale care se aplică importului în Danemarca și Regatul Unit de produse incluse la pozițiile tarifare ex 03.01, ex 16.04 și ex 16.05 din Tariful Vamal Comun, originare din Norvegia, enumerate în tabelul II anexat la prezentul regulament, se stabilesc la nivelul indicat pentru fiecare. (3) Drepturile vamale care se aplică importului în Irlanda de produse incluse la pozițiile tarifare ex 03.01, ex 16.04 și ex 16.05 din Tariful Vamal Comun, originare din Norvegia, enumerate în tabelul III anexat la prezentul regulament, se reduc sau se stabilesc la nivelul indicat pentru fiecare. (4) Aplicarea reducerilor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) este condiționată de respectarea de către Norvegia a prețurilor de referință adoptate sau care urmează a fi adoptate de Comunitate.

Articolul 2

Noțiunea de produse originare și metodele de cooperare administrativă sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 3

Conservele de șprot (Sprattus sprattus) nu pot în fi niciun caz deținute sau expuse în vederea comercializării, puse în circulație sau comercializate în Comunitate cu o altă denumire decât cea de conserve de șprot sau brisling; de asemenea, ele nu pot să poarte denumirea de conserve de sardine, de hamsie sau de hering norvegian.

Articolul 4

(1) Regulamentul (CEE) nr. 3609/73 al Consiliului din 27 decembrie 1973 privind regimul vamal care se aplică unor produse pescărești originare din Norvegia (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1460/74 (3), se abrogă. (2) Trimiterile la regulamentul abrogat în temeiul alineatului (1) se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 februarie 1976.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.