Articolul 1
Principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, prevăzut la articolul 119 din tratat, denumit în continuare „principiul egalității de remunerare”, implică, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă socotită de valoare egală, eliminarea oricărei discriminări pe criterii de sex, cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.
În special în cazul în care se folosește un sistem de clasificare a ocupațiilor pentru stabilirea remunerației, acest sistem trebuie să se bazeze pe criterii comune lucrătorilor de sex masculin și celor de sex feminin și să fie stabilit astfel încât să excludă orice discriminare pe criterii de sex.
Articolul 2
Statele membre introduc în ordinile lor juridice interne măsurile necesare pentru a permite oricărui lucrător care se consideră lezat prin neaplicarea principiului egalității de remunerare să își realizeze drepturile pe cale judiciară, după ce a recurs, eventual, la alte autorități competente.
Articolul 3
Statele membre elimină discriminările între bărbați și femei care rezultă din acte cu putere de lege și acte administrative contrare principiului egalității de remunerare.
Articolul 4
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca dispozițiile cuprinse în convenții colective, baremuri sau acorduri salariale ori contracte individuale de muncă care sunt contrare principiului egalității de remunerare să fie sau să poată fi declarate nule sau să poată fi modificate.
Articolul 5
Statele membre iau măsurile necesare pentru a proteja salariații împotriva concedierii, ca reacție a angajatorului la o plângere formulată la nivel de întreprindere sau la orice acțiune în justiție, al căror scop este să impună respectarea principiului egalității de remunerare.
Articolul 6
În conformitate cu condițiile lor interne și cu sistemele lor juridice, statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta aplicarea principiului egalității de remunerare. Statele membre garantează disponibilitatea unor mijloace eficiente care să permită respectarea acestui principiu.
Articolul 7
Statele membre veghează ca măsurile adoptate în aplicarea prezentei directive, precum și dispozițiile în materie deja în vigoare să fie aduse la cunoștința lucrătorilor prin toate mijloacele corespunzătoare, de exemplu prin informare la locul de muncă.
Articolul 8
(1) Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de un an de la publicarea acesteia și informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
(2) Statele membre comunică Comisiei textul actelor cu putere de lege și al actelor administrative pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 9
În termen de doi ani de la expirarea perioadei de un an prevăzute la articolul 8, statele membre transmit Comisiei toate datele necesare pentru ca aceasta să poată redacta un raport cu privire la aplicarea prezentei directive, pe care să îl prezinte Consiliului.
Articolul 10
Prezenta directivă se adresează statelor membre.