Începe proba gratuită

Regulament 1974/3301 · CELEX 31974R3301

Regulamentul (CEE) nr. 3301/74 al Consiliului din 19 decembrie 1974 privind importul în regim de scutire de drepturi vamale al mărfurilor care fac obiectul unor mici transporturi fără caracter comercial în cadrul Comunității

Data act
19.12.1974
Intrare in vigoare
01.04.1975
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1974_354_R_0055_006
Status
In vigoare
nomenclator tarifar servicii poștale tarif vamal comun

Articolul 1

(1) În schimburile dintre Comunitate în componența sa originară și noile state membre, precum și între acestea din urmă, mărfurile care îndeplinesc condițiile de la articolele 9 și 10 din tratat și care sunt expediate ca mici transporturi lipsite de orice caracter comercial de către o persoană particulară, oricare ar fi domiciliul acesteia, reședința obișnuită sau sediul activității sale profesionale, cu destinația către o altă persoană particulară, sunt admise în regim de scutire de drepturi vamale și de taxe cu efect echivalent în măsura în care acestea beneficiază de scutirea fiscală prevăzută de Directiva 74/651/CEE. (2) În schimburile dintre statele membre se acordă o scutire de drepturi vamale, în aceleași condiții, în ceea ce privește sumele care ar trebui percepute în cadrul politicii agricole comune sau cele prevăzute pentru mărfurile care intră sub incidența Regulamentului (CEE) nr. 1059/69.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 aprilie 1975.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.