Directiva Consiliului din 4 iunie 1974 privind realizarea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii pentru activitățile independente și activitățile intermediarilor din comerțul și distribuția produselor toxice

Articolul 1

Statele membre elimină, în favoarea persoanelor fizice și a societăților menționate la titlul I din Programele generale pentru eliminarea restricțiilor privind libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii, denumite în continuare beneficiari, restricțiile prevăzute de titlul III din respectivele programe, în ceea ce privește inițierea și exercitarea activităților menționate la articolul 2.

Articolul 2

(1) Prezenta directivă se aplică activităților independente din comerțul și distribuția de produse toxice (substanțe și preparate) și de pesticide biologice de uz agricol care au fost excluse din domeniul de aplicare al Directivei 64/223/CEE, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din această directivă, din domeniul de aplicare al Directivei 64/224/CEE în temeiul articolului 4 alineatul (1) a cincea liniuță din această directivă și din domeniul de aplicare al Directivei 68/363/CEE în temeiul articolului 2 alineatul (1) din această directivă. (2) Produsele prevăzute la alineatul (1), datorită acțiunii periculoase pe care o pot exercita asupra sănătății omului, speciilor animale și vegetale, sunt supuse unor dispoziții speciale, în conformitate cu legislațiile statelor membre, produsele menționate fiind enumerate în lista din anexă. Orice modificare a acestei liste de către un stat membru se comunică Comisiei, care o aduce la cunoștința celorlalte state membre. (3) Prezenta directivă nu se aplică activităților din comerțul și distribuția de medicamente, astfel cum sunt definite în Directiva 65/65/CEE, și nici activităților comerciale exercitate de vânzători ambulanți și colportori.

Articolul 3

(1) Restricțiile privind activitățile enumerate la articolul 2 se elimină, indiferent de denumirea persoanelor care exercită vreuna dintre aceste activități. (2) Denumirile uzuale folosite în prezent în statele membre pentru a defini persoanele care exercită activitățile de intermediari în comerț sunt cele care figurează la articolul 3 din Directiva 64/224/CEE.

Articolul 4

(1) Statele membre elimină, în special, restricțiile care: a) împiedică beneficiarii să se stabilească sau să presteze servicii în statele membre gazdă, în aceleași condiții și cu aceleași drepturi ca și resortisanții din statele respective; b) rezultă dintr-o practică administrativă care are ca efect aplicarea pentru beneficiari a unui tratament discriminatoriu în raport cu cel aplicat resortisanților din statele respective. (2) Printre restricțiile care urmează a fi eliminate figurează în special cele care fac obiectul dispozițiilor care interzic sau limitează stabilirea beneficiarilor sau prestarea de servicii de către aceștia prin următoarele mijloace: (a) în Belgia: prin obligația de a deține o carte professionnelle (articolul 1 din Legea din 19 februarie 1965); (b) în Franța: — prin obligația de a deține o carte d'identité d'étranger commerçant (Décret-loi din 12 noiembrie 1938, Décret din 2 februarie 1939, Legea din 8 octombrie 1940, Legea din 10 aprilie 1954, Décret nr. 59-852 din 9 iulie 1959); — prin excluderea dreptului de reînnoire a contractelor comerciale de închiriere, articolul 38 din Décret din 30 septembrie 1953; (c) în Luxemburg: prin durata limitată a autorizațiilor acordate străinilor (articolul 12 din Legea din 2 iunie 1962).

Articolul 5

(1) Statele membre se asigură că beneficiarii au dreptul de a se afilia la organizațiile profesionale sau de comerț în aceleași condiții și cu aceleași drepturi și obligații ca și resortisanții din statele respective. (2) Dreptul de afiliere atrage, în caz de stabilire, eligibilitatea sau dreptul de a fi numit în posturi de conducere ale organizației profesionale. Cu toate acestea, aceste posturi de conducere pot fi rezervate resortisanților din statele respective, în cazul în care organizația în cauză participă, în temeiul unui act cu putere de lege sau acte administrative, la exercitarea autorității publice. (3) În Marele Ducat al Luxemburgului, calitatea de membru al Camerei de comerț și al Camerei de meserii nu conferă beneficiarilor prezentei directive dreptul de a participa la alegerea organelor de conducere.

Articolul 6

Statele membre nu acordă resortisanților proprii care se deplasează într-un alt stat membru în vederea exercitării uneia din activitățile menționate în articolul 2 nici un ajutor de natură să denatureze condițiile de stabilire.

Articolul 7

(1) În cazul în care un stat membru gazdă impune propriilor resortisanți, pentru inițierea uneia dintre activitățile menționate în articolul 2, o dovadă a bunei reputații și a faptului că nu au înregistrat un faliment anterior sau numai dovada uneia dintre acestea, acest stat acceptă ca dovadă suficientă, pentru resortisanții altor state membre, prezentarea unui extras din cazierul judiciar sau, dacă acest lucru nu este posibil, un document echivalent, emis de către o autoritate judiciară sau administrativă competentă din țara de origine sau de proveniență, care atestă îndeplinirea acestor condiții. (2) În cazul în care un stat membru gazdă impune propriilor resortisanți, pentru inițierea uneia dintre activitățile prevăzute la articolul 2, anumite condiții privind buna reputație, a căror dovadă nu poate fi făcută prin documentul prevăzut la alineatul (1), acest stat acceptă ca dovadă suficientă, pentru resortisanții altor state membre, o atestare emisă de o autoritate judiciară sau administrativă competentă din țara de origine sau de proveniență, care certifică îndeplinirea acestor condiții. O astfel de atestare se va referi la faptele precise care au fost luate în considerare în țara gazdă. (3) În cazul în care documentul prevăzut la alineatul (1) sau atestarea prevăzută la alineatul (2) nu sunt emise de țara de origine sau de proveniență în ceea ce privește buna reputație sau inexistența unui faliment anterior, acestea pot fi înlocuite de o declarație sub jurământ – sau, în statele în care nu există declarație sub jurământ, printr-o declarație solemnă – dată de persoana în cauză în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau, acolo unde este cazul, în fața unui notar din țara de origine sau de proveniență, care va emite un certificat prin care să se ateste autenticitatea declarației sub jurământ sau a declarației solemne. Declarația privind inexistența unui faliment anterior poate fi, de asemenea, dată în fața unui organism profesional competent al aceleiași țări. (4) Documentele emise în conformitate cu alineatele (1) și (2) nu pot fi prezentate la mai mult de trei luni de la data emiterii lor. (5) Statele membre desemnează, în termenul prevăzut la articolul 8, autoritățile și organismele competente pentru emiterea documentelor menționate la alineatele (1) și (2) și informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta. (6) În cazul în care în statul membru gazdă trebuie dovedită capacitatea financiară, acest stat consideră atestările emise de băncile statului membru de origine sau de proveniență ca fiind echivalente atestărilor emise pe propriul său teritoriu.

Articolul 8

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de șase luni de la data notificării și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 9

Prezenta directivă se adresează statelor membre.