Articolul 1
(1) Fiecare stat membru omologhează orice tip de oglindă retrovizoare care este conformă cerințelor de construcție și de încercare stabilite în anexa I punctul 2.
(2) Statul membru care a acordat omologarea de tip ia măsurile necesare pentru a verifica, în măsura în care este necesar și, dacă este nevoie, în colaborare cu autoritățile competente din celelalte state membre, dacă modelele de producție sunt conforme cu prototipul omologat. Asemenea verificări se limitează la examinări locale.
Articolul 2
Statele membre eliberează constructorului sau reprezentantului autorizat al acestuia o marcă de omologare CEE de tip care corespunde modelului prezentat în anexa I punctul 2.6, pentru fiecare tip de oglindă retrovizoare pe care îl omologhează în conformitate cu articolul 1.
Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a împiedica utilizarea mărcilor care pot genera confuzii între oglinzile retrovizoare al căror tip a fost omologat în conformitate cu articolul 1 și alte oglinzi.
Articolul 3
(1) Statele membre nu pot interzice introducerea pe piață a oglinzilor retrovizoare din motive legate de construcția sau funcționarea lor, dacă acestea poartă marca de omologare CEE.
(2) Cu toate acestea, dispoziția de mai sus nu împiedică un stat membru să adopte asemenea măsuri referitoare la oglinzile retrovizoare purtând marca de omologare CEE care, în mod sistematic, nu sunt conforme cu prototipul omologat.
Acest stat informează de îndată celelalte state membre și Comisia în legătură cu măsurile luate, precizând motivele deciziei sale. Dispozițiile articolului 5 sunt aplicabile.
Se consideră că nu este respectată conformitatea cu prototipul omologat, în sensul primului paragraf, în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile din anexa I punctul 2.1, 2.2 sau 2.4.
Articolul 4
Autoritățile competente ale fiecărui stat membru transmit, în termen de o lună, autorităților competente din celelalte state membre, copii ale certificatelor de omologare de tip, emise pentru fiecare tip de oglindă retrovizoare omologată sau a cărei omologare a fost refuzată.
Articolul 5
(1) Dacă statul membru care a acordat omologarea CEE de tip constată că mai multe oglinzi retrovizoare purtând aceeași marcă de omologare nu sunt conforme cu tipul pe care l-a omologat, acesta adoptă măsurile necesare pentru a asigura conformitatea producției cu tipul omologat. Autoritățile competente ale acestui stat le informează pe cele din celelalte state membre despre măsurile luate, care pot merge, după caz, până la retragerea omologării CEE de tip. Autoritățile menționate adoptă aceleași măsuri în cazul în care sunt informate de autoritățile competente dintr-un alt stat membru asupra unei asemenea lipse de conformitate.
(2) Autoritățile competente ale statelor membre se informează reciproc, în termen de o lună, despre retragerea unei omologări CEE acordate, ca și despre motivele care justifică această măsură.
(3) Dacă statul membru care a acordat omologarea CEE de tip contestă lipsa conformității care i s-a adus la cunoștință, statele membre interesate depun eforturi pentru soluționarea diferendului. Comisia este informată în permanență. Aceasta procedează, atunci când este necesar, la organizarea consultărilor corespunzătoare în vederea ajungerii la o soluție.
Articolul 6
Orice decizie luată în temeiul dispozițiilor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive, prin care se refuză sau se retrage omologarea de tip ori se interzice introducerea pe piață sau utilizarea, trebuie să precizeze motivele pe care se întemeiază. Orice decizie se notifică părții interesate, cu arătarea căilor de atac de care aceasta dispune în conformitate cu legislația în vigoare în statele membre, precum și a termenelor în care acestea pot fi exercitate.
Articolul 7
Statele membre nu pot refuza acordarea omologării CEE de tip sau a omologării naționale unui vehicul din motive legate de oglinzile sale retrovizoare, dacă acestea poartă marca de omologare CEE de tip și dacă sunt montate în conformitate cu cerințele prevăzute la anexa I punctul 3.
Articolul 8
În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul destinat circulației rutiere, cu sau fără caroserie, cu cel puțin patru roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, cu excepția vehiculelor care rulează pe șine, a tractoarelor și utilajelor agricole și a vehiculelor destinate lucrărilor publice.
Articolul 9
Modificările necesare pentru adaptarea specificațiilor prevăzute la anexele I, II și III la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora.
Articolul 10
(1) Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2) Statele membre asigură comunicarea către Comisie a textelor principalelor dispoziții de drept intern pe care acestea le adoptă în domeniul vizat de prezenta directivă.
Articolul 11
Prezenta directivă se adresează statelor membre.