Începe proba gratuită

Regulament 1970/2598 · CELEX 31970R2598

Regulamentul (CEE) nr. 2598/70 al Comisiei din 18 decembrie 1970 de precizare a posturilor ce se vor înscrie la diferite poziții din situația contabilă, prezentate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului din 4 iunie 1970

Data act
18.12.1970
Intrare in vigoare
12.01.1971
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1970_278_R_0001_006
Status
Inactiv
contabilitate infrastructura transporturilor reglementarea transportului transport feroviar transport fluvial intern transport rutier

Articolul text

Text integral

31970R2598 COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului (1) din 4 iunie 1970 de introducere a unui sistem contabil pentru cheltuielile cu infrastructura în ceea ce privește transportul feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare, în special articolul 9 alineatul (1), având în vedere avizele exprimate de membrii Comitetului de experți guvernamentali, întrucât Comisia are responsabilitatea coordonării tuturor activităților care rezultă din regulamentul menționat anterior; întrucât Comisia răspunde, în special, de stabilirea posturilor care trebuie înscrise la diferitele poziții din situația contabilă prezentate în anexa I la regulament; întrucât introducerea unui sistem contabil standard și permanent pentru cheltuielile cu infrastructura trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 1971; întrucât trebuie adoptate din timp dispozițiile corespunzătoare pentru a asigura, încă de la început, aplicarea unitară a situațiilor contabile în diferitele state membre și pentru diferitele moduri de transport; întrucât acțiunile care urmează a fi întreprinse trebuie să includă atât definirea domeniului de aplicare a termenului „infrastructură”, precizându-se pentru fiecare mod de transport instalațiile, clădirile și echipamentele la care se referă acest termen, cât și specificarea tipurilor de cheltuieli care trebuie incluse la diferitele poziții din situațiile contabile, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Posturile care trebuie înscrise la diferitele poziții din situațiile contabile prezentate în anexa I la Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1108/70 din 4 iunie 1970 se stabilesc în conformitate cu anexele I și II la prezentul regulament, din care fac parte integrantă. În înțelesul articolului 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului din 4 iunie 1970, „infrastructură de transport” înseamnă toate rutele și instalațiile fixe ale celor trei moduri de transport, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a asigura circulația și siguranța traficului. A. CĂI FERATE Infrastructura căilor ferate este alcătuită din următoarele elemente, cu condiția ca acestea să facă parte din căile de rulare permanente, inclusiv căile de serviciu, dar cu excepția căilor situate în interiorul atelierelor de reparare a șinelor, în depouri sau în depozitele de locomotive și liniile secundare private: B. CĂI RUTIERE Infrastructura rutieră constă în următoarele elemente: C. CĂI NAVIGABILE INTERIOARE Infrastructura căilor navigabile interioare constă în următoarele elemente: A. OBSERVAȚII GENERALE 1. În conformitate cu dispozițiile articolului 2 alineatul (2) din regulamentul menționat anterior, cheltuielile care trebuie înregistrate în contabilitate sunt cele asumate în mod direct pentru plata costurilor lucrărilor, serviciilor și mărfurilor furnizate necesare pentru construirea, întreținerea, funcționarea și administrarea infrastructurii. Aceste dispoziții exclud, prin urmare, înregistrarea în contabilitatea respectivă a creditelor anuale destinate fondurilor de reînnoire, de asigurare sau de rezervă constituite în vederea unor cheltuieli viitoare. 2. Pentru orice infrastructură dată, cheltuielile care trebuie introduse la diferitele poziții din situațiile contabile reprezintă cheltuielile totale asumate în legătură cu acea infrastructură, indiferent de modul de finanțare a cheltuielilor. Totuși, în cazul în care, pentru aceeași instalație, cheltuielile sunt suportate, fie în mod direct, fie în mod indirect, de două sau mai multe administrații de infrastructuri, numai cheltuielile nete care îi revin fiecărei administrații se înregistrează în contabilitatea acesteia. De asemenea, atunci când autoritățile publice acordă compensări unor administrații de infrastructuri, valoarea acestor compensări se deduce din cheltuielile efectuate de administrațiile în cauză. 3. Valoarea instalațiilor sau a echipamentelor dezafectate, fie că sunt vândute fie refolosite, se compensează din cheltuielile înregistrate la pozițiile corespunzătoare din situațiile contabile, sub rezerva, în cazul căilor ferate, a oricăror dispoziții speciale prevăzute în această privință în acordurile încheiate între societățile feroviare și autoritățile publice. 4. Cheltuielile legate de achiziționarea, întreținerea și funcționarea echipamentelor și uneltelor specializate utilizate de departamentul pentru infrastructură și cheltuielile legate de transportul efectuat în interes de serviciu de departamentul în cauză se înregistrează la pozițiile corespunzătoare din situațiile contabile sau, dacă acestea nu există, la poziția „Cheltuieli generale”. 5. Costurile suportate pentru atelierele de reparații și depozite se includ, în mod normal, în prețurile de facturare a articolelor și materialelor furnizate departamentului pentru infrastructură. Dacă o astfel de imputare directă nu este posibilă, aceste costuri se înregistrează la poziția „Cheltuieli generale”. B. DESCRIEREA POSTURILOR CARE TREBUIE ÎNREGISTRATE LA DIFERITELE POZIȚII DIN SITUAȚIILE CONTABILE 1. Poziții comune celor trei moduri de transport 2. Poziții specifice transportului rutier 3. Poziții specifice căii navigabile interioare

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.