Articolul 1
Dispozițiile prezentului regulament se aplică resortisanților unui stat membru care au desfășurat o activitate în calitate de lucrători salariați pe teritoriul altui stat membru, precum și membrilor familiei acestora, după cum sunt definiți la articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității.
Articolul 2
(1) Au dreptul de a rămâne permanent pe teritoriul unui stat membru următoarele persoane:
(a) lucrătorul care, la data încetării activității sale, a atins vârsta prevăzută de legislația statului membru respectiv pentru a beneficia de dreptul la pensie pentru limită de vârstă și care a ocupat un loc de muncă în cursul a cel puțin ultimelor douăsprezece luni și a locuit în acel stat cel puțin trei ani fără întrerupere;
(b) lucrătorul care, după ce a locuit mai mult de doi ani fără întrerupere pe teritoriul acelui stat, încetează să mai ocupe un loc de muncă în calitate de salariat ca urmare a incapacității permanente de muncă. În cazul în care incapacitatea este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale care îl îndreptățesc la o pensie plătită total sau parțial de o instituție publică din statul respectiv, nu se cere nici o condiție privind durata șederii;
(c) lucrătorul care, după trei ani de activitate salariată și ședere neîntrerupte pe teritoriul acelui stat, ocupă un loc de muncă salariat pe teritoriul altui stat membru, păstrându-și reședința pe teritoriul primului stat, unde se întoarce, de regulă, zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.
Perioadele de activitate salariată petrecute astfel pe teritoriul celuilalt stat membru sunt considerate, în scopul dobândirii drepturilor la care se face referire la literele (a) și (b), ca fiind efectuate pe teritoriul statului de reședință.
(2) Condițiile privind durata șederii și de activitate salariată prevăzute la alineatul (1) litera (a) și condiția privind durata șederii prevăzută la alineatul (1) litera (b) nu se impun dacă soțul lucrătorului este resortisant al statului membru în cauză sau dacă a pierdut cetățenia acelui stat prin căsătoria cu acest lucrător.
Articolul 3
(1) Membrii de familie ai unui lucrător menționați la articolul 1 din prezentul regulament, care locuiesc împreună cu acesta pe teritoriul unui stat membru, au dreptul să rămână acolo permanent, chiar și după decesul acestuia, dacă lucrătorul a dobândit dreptul de a rămâne pe teritoriul statului respectiv în conformitate cu articolul 2.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care lucrătorul decedează în cursul activității sale profesionale și înainte de a fi dobândit dreptul de a rămâne pe teritoriul statului în cauză, membrii de familie au dreptul să rămână permanent acolo, cu condiția ca:
— lucrătorul, la data decesului său, să fi locuit fără întrerupere cel puțin doi ani pe teritoriul acelui stat membru sau
— decesul să fi survenit ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale sau
— soțul supraviețuitor să fie resortisant al statului de reședință sau să fi pierdut cetățenia acelui stat prin căsătoria cu lucrătorul respectiv.
Articolul 4
(1) Continuitatea șederii, prevăzută la articolul 2 alineatul (1) și la articolul 3 alineatul (2), poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admisibil în țara de reședință. Aceasta nu este afectată de absențele temporare care nu depășesc în total trei luni pe an și nici de absențele mai lungi cauzate de îndeplinirea serviciului militar obligatoriu.
(2) Perioadele de șomaj involuntar, constatate în mod corespunzător de oficiul de forță de muncă competent, precum și absențele cauzate de boală sau accidente, sunt considerate ca perioade de activitate în sensul articolului 2 alineatul (1).
Articolul 5
(1) Titularul dreptului de a rămâne pe teritoriu poate exercita acest drept în termen de doi ani din momentul în care dreptul se naște în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) și cu articolul 3. În această perioadă, titularul poate să părăsească teritoriul statului membru fără ca prin aceasta să fie adusă atingere dreptului de a rămâne.
(2) Persoanei în cauză nu i se solicită să îndeplinească nici o formalitate cu privire la exercitarea dreptului de a rămâne.
Articolul 6
(1) Beneficiarii prezentului regulament au dreptul la un permis de ședere care:
(a) se eliberează și se reînnoiește gratuit sau contra unei sume al cărei cuantum nu poate depăși cuantumul taxelor aplicate cetățenilor pentru eliberarea sau reînnoirea cărților de identitate;
(b) trebuie să fie valabil pe tot teritoriul statului membru care l-a eliberat;
(c) trebuie să aibă o valabilitate de cel puțin cinci ani și să poată fi reînnoit în mod automat.
(2) Perioadele de întrerupere a șederii ce nu depășesc șase luni consecutive nu afectează valabilitatea permisului de ședere.
Articolul 7
Dreptul la un tratament egal, prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului, se aplică tuturor beneficiarilor prezentului regulament.
Articolul 8
(1) Prezentul regulament nu aduce atingere actelor cu putere de lege și actelor administrative ale unui stat membru ale căror dispoziții sunt mai favorabile resortisanților altor state membre.
(2) Statele membre facilitează readmisia pe teritoriul lor a lucrătorilor care au părăsit aceste teritorii după ce au locuit permanent acolo o perioadă îndelungată și au ocupat un loc de muncă acolo și care doresc să se reîntoarcă după ce au atins vârsta de pensionare sau se află în incapacitate permanentă de muncă.
Articolul 9
(1) Ținând seama de situația demografică a Marelui Ducat al Luxemburgului, Comisia poate stabili, la cererea acestui stat, condiții diferite de cele prevăzute prin prezentul regulament privind exercitarea dreptului de a rămâne pe teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului.
(2) În termen de două luni de la primirea cererii care cuprinde toate detaliile corespunzătoare, Comisia adoptă o decizie motivată.
Comisia notifică această decizie Marelui Ducat al Luxemburgului și informează celelalte state membre în acest sens.