Începe proba gratuită

Act UE 2012/209 · CELEX 12012E209

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene#PARTEA A CINCEA - ACȚIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII#TITLUL III - COOPERAREA CU ȚĂRILE TERȚE ȘI AJUTORUL UMANITAR#Capitolul 1 - Cooperarea pentru dezvoltare#Articolul 209#(ex-articolul 179 TCE)

Data act
25.03.1957
Intrare in vigoare
01.01.1958
Status
In vigoare

Articolul 209

(ex-articolul 179 TCE) (1) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a politicii de cooperare pentru dezvoltare, măsuri care pot consta în programe multianuale de cooperare cu țări în curs de dezvoltare sau în programe având o abordare tematică. (2) Uniunea poate încheia cu țările terțe și cu organizațiile internaționale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 208 din prezentul tratat. Primul paragraf nu aduce atingere competenței statelor membre de a negocia și de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaționale. (3) Banca Europeană de Investiții contribuie, în conformitate cu condițiile prevăzute de statutul său, la punerea în aplicare a măsurilor menționate la alineatul (1).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.