Începe proba gratuită

Act UE 2012/78 · CELEX 12012E078

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene#PARTEA A TREIA - POLITICILE ȘI ACȚIUNILE INTERNE ALE UNIUNII#TITLUL V - SPAȚIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ȘI JUSTIȚIE#Capitolul 2 - Politici privind controlul la frontiere, dreptul de azil și imigrarea#Articolul 78#(ex-articolul 63 punctele 1 și 2 și ex-articolul 64 alineatul (2) TCE)

Data act
25.03.1957
Intrare in vigoare
01.01.1958
Status
In vigoare

Articolul 78

(ex-articolul 63 punctele 1 și 2 și ex-articolul 64 alineatul (2) TCE) (1) Uniunea dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al protecției subsidiare și al protecției temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzător oricărui resortisant dintr-o țară terță care are nevoie de protecție internațională și de a asigura respectarea principiului nereturnării. Această politică trebuie să fie în conformitate cu Convenția de la Geneva la 28 iulie 1951 și cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților, precum și cu alte tratate din domeniu. (2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la un sistem european comun de azil, care cuprinde: (a) un regim unitar de azil în favoarea resortisanților țărilor terțe, valabil în toată Uniunea; (b) un regim unitar de protecție subsidiară pentru resortisanții țărilor terțe care, fără să obțină azil european, au nevoie de protecție internațională; (c) un sistem comun de protecție temporară a persoanelor strămutate în cazul unui aflux masiv; (d) proceduri comune de acordare și de retragere a regimului unitar de azil sau de protecție subsidiară; (e) criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil sau de protecție subsidiară; (f) norme referitoare la condițiile de primire a solicitanților dreptului de azil sau de protecție subsidiară; (g) parteneriatul și cooperarea cu țările terțe pentru gestionarea fluxurilor de persoane care solicită drept de azil, protecție subsidiară sau temporară. (3) În cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situație de urgență caracterizată de un aflux brusc de resortisanți din țări terțe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauză. Acesta hotărăște după consultarea Parlamentului European.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.