Articolul 36
Art. 36 din INSTRUCŢIUNI nr. 569 din 27 octombrie 2008 privind desfăşurarea activităţilor de apărare împotriva incendiilor în sistemul administraţiei penitenciare
- Capitolul X Controlul respectării normelor de apărare împotriva incendiilor
(1) Activitatea de apărare împotriva incendiilor din cadrul unității se analizează, conform legii, semestrial sau anual, precum și cu prilejul finalizării controalelor și după producerea unor incendii.
(2) Analiza prevăzută se desfășoară pe bază de raport sau informare întocmită de persoana cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor.
(3) Raportul de analiză conține următoarele:
a) implementarea noilor prevederi legale;
b) stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite;
c) deficiențele care se manifestă în domeniul apărării împotriva incendiilor;
d) concluziile desprinse din activitatea de instruire și pregătire a personalului;
e) relațiile cu terții privind apărarea împotriva incendiilor;
f) asigurarea dotării, calitatea și funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
g) eficiența activităților desfășurate de persoana cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;
h) propunerile de măsuri pentru îmbunătățirea activității.
(4) Aspectele discutate pe timpul analizei se consemnează într-un proces-verbal și se aduc la cunoștință șefilor sectoarelor de activitate.