REGRA
REGRA
Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE

Demo public

HOTĂRÂRE nr. 1218 / 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoaşterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Româno-Catolice şi a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale

Anexa 1
Cartea I NORME GENERALE
§ 2. - Can. 6 - § 1. Prin intrarea în vigoare a acestui Cod, se abrogă:
Titlul I Legile ecleziastice
§ 2. - Can. 9 - Legile privesc viitorul, nu trecutul, în afară de cazul când în ele este specificat în mod nominal trecutul.
§ 2. - 1° la legile particulare din propriul teritoriu cât timp ei absentează de acolo, în afară de cazul în care nerespectarea acestor legi este dăunătoare în teritoriul propriu sau când legile sunt personale;
§ 3. - Can. 14 - Legile, chiar cele anulante şi incapacitante, în dubiul de drept nu obligă; în dubiul de fapt, Ordinarii pot să dispenseze de la ele, cu condiţia ca, atunci când este vorba de o dispensă rezervată, autoritatea căreia îi este rezervată să obişnuiască să o acorde.
§ 3. - Can. 17 - Legile ecleziastice trebuie înţelese conform semnificaţiei proprii a cuvintelor, considerate în text şi în context; dacă aceasta rămâne nesigură şi neclară, trebuie să se recurgă la locurile paralele, dacă există, la scopul şi circumstanţele legii şi la intenţia legislatorului.
Titlul II Cutuma
§ 2. - Can. 25 - Nici o cutumă nu dobândeşte putere de lege dacă nu a fost respectată de către o comunitate capabilă cel puţin să primească o lege şi cu intenţia de a introduce un drept.
Titlul III Decretele generale şi instrucţiunile
§ 2. - Can. 32 - Decretele generale executive îi obligă pe cei care sunt ţinuţi la respectarea legilor cărora aceleaşi decrete le stabilesc modalităţile de aplicare sau le solicită respectarea.
Capitolul I Norme comune
§ 2. - Can. 37 - Un act administrativ care priveşte forul extern trebuie să fie dat în scris; tot astfel, şi actul executării lui, dacă este dat în formă comisorie.
Capitolul II Decretele şi preceptele particulare
§ 2. - Can. 55 - Rămânând neschimbată dispoziţia cann. 37 şi 51, când un motiv foarte grav împiedică înmânarea în scris a textului decretului, decretul va fi considerat intimaţi dacă este citit destinatarului în faţa unui notar sau a doi martori, redactându-se un proces verbal ce trebuie semnat de către toţi cei prezenţi.
Capitolul III Rescriptele
§ 2. - Can. 60 - Orice rescript poate fi obţinut de toţi cei care nu sunt opriţi în mod expres.
§ 3. - Can. 64 - Făcând excepţie dreptul Penitenţiariei pentru forul intern, o favoare negată de oricare congregaţie a Curiei Române nu poate fi acordată în mod valid de către o altă congregaţie a aceleiaşi Curii sau de către o altă autoritate competentă inferioară Pontifului Roman, fără consimţământul congregaţiei căreia cel interesat s-a adresat iniţial.
§ 3. - Can. 66 - Un rescript nu devine invalid din cauza unei erori cu privire la numele destinatarului sau al persoanei care îl emite sau al localităţii în care destinatarul locuieşte sau cu privire la obiectul favorului, cu condiţia ca, după aprecierea Ordinariului, să nu existe nici un dubiu cu privire la destinatar sau la obiectul favorului.
§ 3. - Can. 68 - Un rescript al Scaunului Apostolic, în care nu este desemnat nici un executor, trebuie să fie prezentat Ordinariului persoanei care îl obţine numai în cazul când acest lucru este prescris în acelaşi document, când este vorba de lucruri publice sau când trebuie să fie confirmate condiţiile.
Capitolul IV Privilegiile
§ 2. - Can. 77 - Privilegiul trebuie interpretat în conformitate cu can. 36 § 1; întotdeauna, însă, trebuie adoptată acea interpretare potrivit căreia beneficiarii privilegiului să dobândească într-adevăr o favoare.
§ 3. - Can. 79 - Privilegiul încetează prin revocarea lui de către autoritatea competentă în conformitate cu prevederile can. 47, rămânând neatinsă dispoziţia can. 81.
§ 3. - Can. 81 - Un privilegiu nu încetează prin încetarea dreptului celui care l-a acordat, în afară de cazul când a fost dat cu clauza ad beneplacitum nostrum sau cu o alta echivalentă.
Capitolul V Dispensele
§ 2. - Can. 88 - Ordinariul locului poate să dispenseze de la legile diecezane şi, când consideră că este spre binele credincioşilor, de la legile date de Conciliul plenar şi provincial sau de Conferinţa episcopală.
§ 2. - Can. 91 - Cine deţine puterea de a dispensa poate să o exercite, chiar şi atunci când se află în afara teritoriului, asupra propriilor supuşi, chiar când aceştia lipsesc din teritoriu, şi, dacă nu este interzis în mod expres, chiar faţă de străinii care se află actualmente în teritoriu, precum şi faţă de sine însuşi.
Titlul V Statutele şi regulamentele
Capitolul I Condiţia canonică a persoanelor fizice
§ 2. - Can. 99 - Cine este lipsit în mod habitual de uzul raţiunii este considerat iresponsabil de actele sale şi este asemuit pruncilor.
§ 3. - Can. 103 - Membrii institutelor călugăreşti şi ai societăţilor de viaţă apostolică dobândesc domiciliul în locul unde se află casa de care aparţin; cvasidomiciliul, în casa în care, potrivit can. 102, § 2, locuiesc.
§ 2. - Can. 106 - Domiciliul şi cvasidomiciliul se pierd prin părăsirea locului cu intenţia de a nu mai reveni, rămânând neatinsă dispoziţia can. 105.
§ 2. - Can. 110 - Cei care au fost adoptaţi în conformitate cu dispoziţiile dreptului civil sunt consideraţi fiii aceluia sau ai acelora care i-au adoptat.
§ 2. - Can. 112 - § 1. După primirea Botezului, sunt înscrişi la o altă Biserica rituală autonomă:
Capitolul II Persoanele juridice
§ 2. - Can. 117 - Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea să dobândească personalitate juridică nu o poate dobândi dacă statutele lui nu au fost aprobate de către autoritatea competentă.
§ 2. - Can. 121 - Dacă ansamblurile de persoane sau de lucruri, care sunt persoane juridice publice, se unesc în aşa fel încât din ele se formează un singur ansamblu dotat cu personalitate juridică, această nouă persoană juridică dobândeşte bunurile şi drepturile patrimoniale ale celor precedente şi îşi asumă obligaţiile cu care acestea erau împovărate; mai cu seamă cât priveşte destinaţia bunurilor şi îndeplinirea obligaţiilor, trebuie să fie ocrotite atât voinţa fondatorilor şi a ofertanţilor, cât şi drepturile câştigate.
Titlul VII Actele juridice
§ 2. - Can. 126 - Un act îndeplinit din ignoranţă sau din eroare cu privire la ceea ce constituie substanţa lui sau la ceea ce echivalează cu o condiţie sine qua non este nul; altminteri, este valabil, dacă dreptul nu stabileşte altfel; totuşi, un act îndeplinit din ignoranţă sau din eroare poate da loc unei acţiuni care produce anularea, conform dispoziţiilor dreptului.
§ 2. - 1° dacă este necesar să fie cerut consensul, este invalid actul Superiorului care nu cere consensul acelor persoane sau care acţionează împotriva votului lor sau împotriva votului uneia din ele.
Titlul VIII Puterea de conducere
§ 2. - Can. 130 - Prin natura sa, puterea de conducere este exercitată în forul extern; totuşi, uneori ea este exercitată numai în forul intern, dar în aşa fel încât efectele pe care exercitarea ei le produce în forul extern să nu fie recunoscute în acest for decât atunci când dreptul, în cazuri precise, stabileşte acest lucru.
§ 4. - Can. 136 - Cine deţine puterea executivă o poate exercita în mod valid asupra propriilor supuşi, fie că el însuşi se află în afara teritoriului său, fie că înşişi supuşii nu sunt prezenţi în teritoriu, dacă nu se constată altfel din natura lucrului sau din dispoziţia dreptului; asupra călătorilor prezenţi în teritoriu, dacă este vorba de favoruri ce trebuie acordate sau de aplicarea legilor fie universale, fie particulare, la care ei sunt ţinuţi conform can. 13, § 2, nr. 2.
§ 4. - Can. 138 - Puterea executivă ordinară, ca, de altfel, şi puterea delegată pentru totalitatea cazurilor, trebuie interpretată în sens larg, în schimb, toate celelalte, în sens strict; totuşi se consideră că celui căruia i-a fost delegată puterea i-au fost acordate şi acele facultăţi fără de care această putere nu ar putea fi exercitată.
§ 3. - Can. 141 - Când au fost delegate mai multe persoane în mod succesiv, să rezolve acea chestiune persoana al cărei mandat este mai vechi şi nu i-a fost ulterior revocat.
Titlul IX Oficiile ecleziastice
Capitolul I Atribuirea oficiului ecleziastic
§ 3. - Can. 150 - Oficiul care comportă grija deplină a sufletelor, pentru îndeplinirea căreia este necesară exercitarea hirotonirii sacerdotale, nu poate fi atribut în mod valid celui care încă nu a fost hirotonit preot.
§ 3. - Can. 154 - Un oficiu care este vacant de drept, dar care întâmplător este încă deţinut în mod ilegal de cineva, poate fi atribuit, cu condiţia să fie declarată în mod reglementar deţinerea lui ilegitimă şi să se menţioneze această declarare în decretul de conferire.
§ 2. - Can. 159 - Nimeni să nu fie prezentat împotriva voinţei sale; de aceea, dacă persoana propusă pentru a fi prezentată, după ce i s-a cerut părerea, nu refuză în termen de opt zile utile, poate fi prezentată.
§ 2. - Can. 162 - Cine nu a făcut prezentarea în timp util, conform can. 158 § 1 şi can. 161, precum şi cel care a prezentat de două ori o persoană considerată inaptă pierde pentru acel caz dreptul de prezentare, iar autoritatea căreia îi revine datoria să dea învestirea are dreptul să se îngrijească în mod liber de oficiul vacant, totuşi cu consimţământul Ordinariului propriu al candidatului desemnat.
§ 2. - Can. 168 - Chiar dacă cineva are, în virtutea mai multor titluri, dreptul de a vota în numele propriu, nu poate să exprime decât un sigur vot.
§ 2. - Can. 172 - § 1. Ca să fie valid, votul trebuie să fie:
§ 3. - Can. 175 - Compromisul încetează şi dreptul de a vota revine alegătorilor obişnuiţi:
§ 2. - Can. 178 - După ce a acceptat alegerea care nu are nevoie de confirmare, cel ales obţine imediat oficiul cu toate drepturile; dacă alegerea are nevoie de confirmare, obţine numai dreptul la oficiu (ius ad rem).
§ 5. După ce a fost intimată confirmarea, cel ales dobândeşte oficiul cu drept deplin, în afară de cazul când este prevăzut altfel de către drept.
Capitolul II Pierderea oficiului ecleziastic
§ 3. - Can. 185 - Celui care pierde oficiul, datorită împlinirii vârstei sau datorită renunţării acceptate de autoritatea competentă, i se poate acorda titlul de emerit.
§ 4. Cât timp nu a devenit efectivă, renunţarea poate fi revocată de către cel care renunţă; devenind efectivă, nu poate fi revocată, dar cine a renunţat poate să dobândească oficiul în virtutea unui alt titlu.
§ 2. Cel transferat primeşte remuneraţia legată de primul oficiu, până la luarea în primire canonică a celui de al doilea oficiu.
§ 4. - Can. 194 - § 1. Este înlăturat ipso iure dintr-un oficiu ecleziastic:
§ 2. - Can. 195 - Dacă cineva, desigur nu ipso iure, ci prin decret din partea autorităţii competente, este înlăturat dintr-un oficiu care îi asigură întreţinerea, aceeaşi autoritate să aibă grijă să se ia măsuri cu privire la întreţinerea lui pentru un timp suficient, dacă nu s-a prevăzut altfel.
Titlul X Prescripţia
Titlul XI Calcularea timpului
Partea I Credincioşii creştini
§ 2. - Can. 205 - Pe acest pământ sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică acei botezaţi care se unesc cu Cristos în structura ei vizibilă, adică prin legăturile profesiunii de credinţă, ale sacramentelor şi ale conducerii ecleziastice.
Titlul I Obligaţiile şi drepturile tuturor credincioşilor
§ 2. - Can. 210 - Toţi credincioşii, fiecare conform propriei condiţii, trebuie să-şi adune forţele pentru a duce o viaţă sfântă şi pentru a promova creşterea Bisericii şi sfinţenia ei continuă.
§ 3. - Can. 213 - Credincioşii au dreptul de a primi de la Păstorii sacri ajutoarele ce provin din bunurile spirituale ale Bisericii, mai cu seamă din cuvântul lui Dumnezeu şi din sacramente.
Titlul II Obligaţiile şi drepturile credincioşilor laici
§ 2. - Can. 227 - Credincioşii laici au dreptul de a le fi recunoscută în realităţile cetăţii pământeşti acea libertate care aparţine tuturor cetăţenilor; totuşi, folosindu-se de această libertate, să aibă grijă ca acţiunile lor să fie impregnate de spirit evanghelic şi să acorde atenţie învăţăturii propuse de magisteriul Bisericii, evitând totuşi de a prezenta, în problemele opinabile, propria părere ca fiind învăţătură a Bisericii.
Capitolul I Formarea clericilor
§ 2. - Can. 236 - Cei care aspiră la diaconatul permanent, în conformitate cu dispoziţiile Conferinţei Episcopilor, să fie instruiţi în a-şi cultiva viaţa spirituală şi în a-şi îndeplini în mod corect îndatoririle specifice treptei diaconale:
§ 2. - Can. 243 - În plus, fiecare seminar să aibă un regulament propriu, aprobat de Episcopul diecezan sau, dacă este vorba de un seminar interdiecezan, de Episcopii interesaţi, în care normele Regulamentului de formare sacerdotală să fie adaptate circumstanţelor particulare şi să fie stabilite cu mai mare precizie punctele care privesc viaţa cotidiană a seminariştilor şi ordinea întregului seminar.
§ 2. - Can. 248 - Instruirea doctrinală ce trebuie făcută are drept scop ca seminariştii, alături de cultura generală conformă cu necesităţile locurilor şi timpurilor, să dobândească o cunoaştere amplă şi solidă a ştiinţelor sacre, astfel încât, prin credinţa lor bazată pe această cunoaştere şi hrănită de ea, să poată vesti cum se cuvine învăţătura Evangheliei oamenilor timpului lor, adaptată puterii de pricepere a acestora.
§ 2. - Can. 255 - Deşi întreaga formare a seminariştilor urmăreşte un scop pastoral, să fie programată în seminar şi o instruire strict pastorală prin care seminariştii să înveţe, ţinându-se seama de necesităţile locului şi timpului, principiile şi metodele cu privire la exercitarea funcţiilor de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce poporul lui Dumnezeu.
§ 2. - Can. 258 - Ca să deprindă şi practic modul de a face apostolat, în perioada studiilor, dar mai ales în timpul vacanţelor, seminariştii să fie iniţiaţi, întotdeauna sub conducerea unui preot priceput, în practica pastorală prin exerciţii potrivite, stabilite de Ordinariu şi adecvate vârstei lor şi situaţiilor locale.
§ 2. - Can. 260 - În îndeplinirea propriilor funcţii, toţi trebuie să se supună rectorului, care are datoria de a se îngriji de conducerea zilnică a seminarului, în conformitate cu normele Regulamentului de formare sacerdotală şi ale regulamentului seminarului.
§ 2. - Can. 262 - Seminarul să fie scos de sub jurisdicţia parohială; pentru toţi cei care sunt în seminar, rectorul sau un delegat al său îndeplineşte oficiul de paroh, cu excepţia materiei matrimoniale şi rămânând neschimbată dispoziţia can. 985.
Capitolul II Înscrierea sau încardinarea clericilor
§ 2. - Can. 269 - Episcopul diecezan să nu recurgă la încardinarea unui cleric decât dacă:
Capitolul III Obligaţiile şi drepturile clericilor
§ 2. - 1° în primul rând, să îndeplinească în mod fidel şi neobosit îndatoririle slujirii pastorale;
§ 3. - Can. 280 - Se recomandă foarte mult clericilor să practice o anumită viaţă comună; unde aceasta deja există, pe cât e posibil, trebuie menţinută.
§ 2. - Can. 284 - Clericii să poarte o haină ecleziastică decentă, după normele emise de Conferinţele Episcopilor şi după cutumele legitime ale locurilor.
§ 4. - Can. 286 - Le este interzis clericilor să exercite, personal sau prin alţii, negustoria sau comerţul, fie în avantajul propriu, fie în avantajul altora, fără permisiunea autorităţii ecleziastice competente.
§ 2. - Can. 288 - Dispoziţiile prevăzute în cann. 284, 285, §§ 3 şi 4, 286, 287, § 2, nu îi obligă pe diaconii permanenţi, dacă dreptul particular nu stabileşte altfel.
Capitolul IV Pierderea stării clericale
Titlul IV Prelaturile personale
§ 2. - Can. 296 - Laicii pot să se dedice operelor apostolice ale unei prelaturi personale prin acorduri încheiate cu prelatura, însă modul acestei cooperări organice şi principalele datorii şi drepturi legate de ea să fie stabilite cu precizie în statute.
Capitolul I Norme comune
§ 3. - Can. 300 - Nici o asociaţie să nu-şi asume denumirea de "catolică", decât cu consimţământului autorităţii ecleziastice competente, conform dispoziţiilor can. 312.
§ 3. - Can. 302 - Se numesc clericale acele asociaţii de credincioşi care, fiind conduse de clerici, îşi asumă exercitarea Preoţiei şi sunt recunoscute ca atare de autoritatea competentă.
§ 2. - Can. 306 - Ca cineva să beneficieze de drepturile şi privilegiile unei asociaţii, de indulgenţele şi celelalte favoruri spirituale acordate ei, este necesar şi suficient să fie înscris în mod valid în ea şi să nu fie exclus în mod legitim, conform dispoziţiilor dreptului şi statutelor proprii ale asociaţiei.
§ 3. - Can. 308 - Cine a fost admis în mod legitim într-o asociaţie, să nu fie eliminat din ea decât dintr-un motiv just, în conformitate cu normele dreptului şi ale statutelor.
Capitolul II Asociaţiile publice ale credincioşilor
§ 2. - Can. 313 - O asociaţie publică, precum şi o confederaţie de asociaţii publice, în virtutea decretului însuşi prin care este înfiinţată de autoritatea ecleziastică competentă, conform can. 312, este constituită ca persoană juridică şi primeşte, în măsura în care e nevoie, misiunea pentru scopurile pe care şi le propune să le atingă în numele Bisericii.
Capitolul III Asociaţiile private ale credincioşilor
Capitolul IV Norme speciale pentru asociaţiile laicilor
Capitolul I Pontiful Roman şi Colegiul Episcopilor
§ 3. - Can. 334 - În exercitarea funcţiei sale, Pontiful Roman este sprijinit de Episcopi, care pot să colaboreze cu el în diferite moduri, dintre care unul este Sinodul Episcopilor. În plus, el este ajutat de Părinţii Cardinali, de asemenea, de alte persoane, precum şi de diferite instituţii, după necesităţile timpurilor. Toate aceste persoane şi instituţii îndeplinesc în numele lui şi sub autoritatea lui funcţia ce le-a fost încredinţată spre binele tuturor Bisericilor, în conformitate cu normele stabilite de drept.
§ 2. - Can. 340 - În cazul în care Scaunul Apostolic rămâne vacant în timpul celebrării Conciliului, acesta este întrerupt ipso iure, până când noul Suveran Pontif porunceşte ca acelaşi Conciliu să fie continuat sau dizolvat.
Capitolul II Sinodul Episcopilor
Capitolul III Cardinalii Sfintei Biserici Române
§ 4. - Can. 354 - Părinţii Cardinali, cărora li s-a încredinţat conducerea Congregaţiilor şi a altor instituţii permanente ale Curiei române şi ale Statului Vatican, şi care au împlinit vârsta de şaptezeci şi cinci de ani, sunt rugaţi să prezinte renunţarea la oficiu în faţa Pontifului Roman care, după ce va analiza toate circumstanţele, va lua o decizie.
§ 2. - Can. 356 - Cardinalii sunt obligaţi să colaboreze din toată inima cu Pontiful Roman. Prin urmare, Cardinalii care îndeplinesc un oficiu în Curia romană şi nu sunt Episcopi diecezani sunt obligaţi să aibă reşedinţa în Roma; Cardinalii care au grija unei dieceze în calitate de Episcopi diecezani să se deplaseze la Roma ori de câte ori sunt convocaţi de Pontiful Roman.
§ 2. - Can. 358 - Cardinalul, căruia Pontiful Roman îi încredinţează funcţia de a-l reprezenta la o celebrare solemnă sau la o reuniune de persoane în calitate de Legatus a latere, ca şi cum ar fi un alter ego al lui, precum şi acela căruia i se încredinţează o funcţie pastorală precisă în calitate de trimis special, au autoritatea legală numai cu privire la acele chestiuni care le-au fost încredinţate de Pontiful Roman.
Capitolul IV Curia Romană
Capitolul V Legaţii Pontifului Roman
§ 2. - Can. 364 - Principala sarcină a Legatului pontifical este de a face să devină mereu mai tari şi mai eficiente legăturile de unitate dintre Scaunul Apostolic şi Bisericile particulare. Prin urmare, în cadrul competenţei sale, Legatului pontifical îi revine de drept:
§ 2. - Can. 366 - Dată fiind natura specială a funcţiei Legatului pontifical:
Capitolul I Bisericile particulare
§ 2. - Can. 373 - Exclusiv autoritatea supremă a Bisericii are dreptul să înfiinţeze Biserici particulare; acestea, odată înfiinţate în mod legitim, se bucură ipso iure de personalitate juridică.
Capitolul II Episcopii
§ 2. - Can. 376 - Sunt numiţi diecezani Episcopii cărora le-a fost încredinţată grija unei dieceze; ceilalţi sunt numiţi titulari.
§ 5. - Can. 378 - § 1. Cât priveşte aptitudinea candidaţilor la episcopat, este necesar ca fiecare din ei:
§ 2. - Can. 379 - Dacă nu este împiedicat în mod legitim, oricine este promovat la episcopat trebuie să primească consacrarea episcopală în termen de trei luni de la primirea scrisorilor apostolice şi, desigur, înainte de a lua în primire oficiul.
§ 4. - Can. 384 - Episcopul diecezan să-i însoţească cu o grijă deosebită pe preoţi, pe care să-i audieze ca pe nişte ajutători şi sfătuitori, să le apere drepturile şi să vegheze ca ei să-şi îndeplinească corect îndatoririle propriei stări şi să beneficieze de mijloacele şi instituţiile de care au nevoie pentru a-şi îmbogăţi viaţa spirituală şi intelectuală; de asemenea, să se îngrijească, conform dreptului, ca ei să aibă o întreţinere decentă şi să beneficieze de asistenţă socială.
§ 2. - Can. 387 - Amintindu-şi că este obligat să ofere pildă de sfinţenie prin dragoste, umilinţă şi simplitate vieţii sale, Episcopul diecezan să se străduiască să promoveze prin orice mijloc sfinţenia credincioşilor, conform chemării proprii a fiecăruia, şi, fiind principalul împărţitor al tainelor lui Dumnezeu, să se străduiască fără încetare încât credincioşii încredinţaţi grijii sale să crească în har prin celebrarea sacramentelor şi să cunoască şi să trăiască misterul pascal.
§ 4. - Can. 389 - Să prezideze des celebrarea Preasfintei Euharistii în biserica catedrală sau într-o altă biserică din dieceza sa, mai ales în sărbătorile de poruncă şi în alte solemnităţi.
§ 2. - Can. 393 - Episcopul diecezan reprezintă dieceza în toate problemele ei juridice.
§ 2. - Can. 398 - Episcopul să se străduiască să facă vizita pastorală cu toată conştiinciozitatea şi să aibă grijă să nu constituie pentru nimeni o povară prin cheltuieli de prisos.
§ 2. Conferinţa Episcopilor trebuie să aibă grijă să se asigure întreţinerea cuvenită şi demnă a Episcopului care a renunţat, ţinând seama că această obligaţie îi revine, în primul rând, diecezei pe care el a slujit-o.
§ 2. - Can. 410 - Episcopul coadiutor şi Episcopul auxiliar au obligaţia, ca şi Episcopul diecezan, de a locui în dieceză; nu pot pleca din ea decât pentru un timp scurt, cu excepţia cazului când trebuie să îndeplinească un oficiu în afara diecezei sau cu ocazia concediului, care nu trebuie să depăşească o lună de zile.
Capitolul III Scaunul împiedicat şi scaunul vacant
§ 3. - Can. 414 - Cine este chemat în mod interimar, conform can. 413, să-şi asume grija pastorală a diecezei numai pentru perioada când scaunul este împiedicat, în exercitarea grijii pastorale a diecezei are obligaţiile şi se bucură de puterea, care, conform dreptului, îi revin Administratorului diecezan.
§ 2. - 1° obţine în dieceza a qua puterea de Administrator diecezan şi este ţinut la obligaţiile acestui oficiu, în timp ce Vicarul general şi Vicarul episcopal pierd orice putere, rămânând totuşi neschimbate dispoziţiile can. 409, § 2.
§ 2. - Can. 422 - Episcopul auxiliar, iar dacă acesta lipseşte, colegiul consultanţilor, să informeze cât mai repede Scaunul Apostolic despre moartea Episcopului; tot astfel, cel ales Administrator diecezan să-l informeze despre alegerea sa.
§ 2. - Can. 424 - Administratorul diecezan să fie ales în conformitate cu dispoziţiile cann. 165-178.
§ 3. - Can. 426 - În timp ce scaunul este vacant, cine conduce dieceza înainte de desemnarea Administratorului diecezan, are aceeaşi putere pe care dreptul o recunoaşte Vicarului general.
§ 2. - Can. 429 - Administratorul diecezan are obligaţia de a locui în dieceză şi de a aplica Liturghia pentru popor în conformitate cu can. 388.
Capitolul I Provinciile ecleziastice şi regiunile ecleziastice
Capitolul II Mitropoliţii
Capitolul III Conciliile particulare
§ 2. - Can. 441 - Îi revine de drept Conferinţei Episcopilor:
§ 2. - Can. 443 - § 1. La conciliile particulare trebuie să fie convocaţi şi, în cadrul lor, au drept de vot deliberativ;
§ 3. - 1° Vicarii generali şi Vicarii episcopali ai tuturor Bisericilor particulare din teritoriul respectiv;
§ 2. - Can. 445 - Conciliul particular se îngrijeşte, pentru teritoriul său, de necesităţile pastorale ale poporului lui Dumnezeu şi are putere de conducere, mai cu seamă legislativă, astfel încât, rămânând mereu inviolabil dreptul universal, să poată decide tot ceea ce se consideră că este oportun pentru creşterea credinţei, organizarea activităţii pastorale comune, apărarea moravurilor, respectarea, promovarea şi apărarea disciplinei ecleziastice.
Capitolul IV Conferinţele Episcopilor
§ 2. - Can. 451 - Fiecare Conferinţă a Episcopilor să-şi facă statute proprii, care trebuie să fie recunoscute de Scaunul Apostolic, în care, printre altele, să fie reglementate adunările plenare ale Conferinţei, care trebuie să aibă loc, şi să fie prevăzute Consiliul permanent al Episcopilor şi secretariatul general al Conferinţei, precum şi alte oficii şi comisii care, după aprecierea Conferinţei, contribuie într-un mod mai eficace la atingerea scopului.
§ 2. - Can. 453 - Adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor să aibă loc cel puţin o dată pe an; în afară de aceasta, de fiecare dată când o cer circumstanţele speciale, conform dispoziţiilor statutelor.
§ 4. - Can. 456 - După ce s-a încheiat adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor, preşedintele să trimită Scaunului Apostolic o relatare despre lucrările Conferinţei, precum şi decretele ei, dacă sunt, pentru ca Scaunul Apostolic să cunoască lucrările ce au avut loc şi să aprobe eventualele decrete.
Capitolul I Sinodul diecezan
§ 2. - Can. 463 - § 1. La sinodul diecezan trebuie să fie chemaţi în calitate de membri sinodali şi au obligaţia de a participa la el:
§ 3. - Can. 464 - Dacă un membru al sinodului este împiedicat în mod legitim, el nu poate să trimită un procurant care să participe în numele lui; să-l informeze, însă, pe Episcopul diecezan despre acest impediment.
Capitolul II Curia diecezană
§ 4. - Can. 474 - Actele curiei, care din natura lor sunt destinate să aibă efect juridic, trebuie să fie semnate de Ordinariul de la care provin, şi aceasta pentru validitate, precum şi de cancelarul sau notarul curiei; cancelarul este ţinut să-l informeze pe responsabilul curiei despre aceste acte.
§ 2. - Can. 476 - Când acest lucru este necesar pentru buna conducere a diecezei, Episcopul diecezan poate să numească unul sau mai mulţi Vicari episcopali care au, fie într-o anumită parte a diecezei, fie într-un anumit fel de probleme, fie faţă de credincioşii unui rit determinat sau faţă de un anumit grup de persoane, aceeaşi putere ordinară pe care o are, în virtutea dreptului universal, Vicarul general, conform canoanelor care urmează.
§ 3. - Can. 480 - Vicarul general şi Vicarul episcopal trebuie să raporteze Episcopului diecezan despre activităţile mai importante ce trebuie îndeplinite şi despre acelea care au fost îndeplinite şi să nu acţioneze niciodată împotriva voinţei şi intenţiei Episcopului diecezan.
§ 2. Când oficiul Episcopului diecezan este suspendat, este suspendată şi puterea Vicarului general şi a Vicarului episcopal, în afară de cazul când au demnitate episcopală.
§ 2. - Can. 484 - Notarii au datoria:
§ 2. - Can. 488 - Nu este permis să se scoată documentele din arhivă, decât pentru un scurt timp şi cu consimţământul Episcopului sau al responsabilului curiei împreună cu al cancelarului.
§ 3. Pentru a consulta sau a scoate actele şi documentele despre care vorbesc §§ 1 şi 2, să se respecte normele stabilite de Episcopul diecezan.
§ 3. - Can. 493 - Pe lângă sarcinile ce îi sunt încredinţate de Cartea a V-a, Bunurile materiale ale Bisericii, consiliului cu problemele economice îi revine datoria de a pregăti anual, conform indicaţiilor Episcopului diecezan, bugetul estimativ de venituri şi cheltuieli al întregii gestiuni a diecezei pentru anul următor, precum şi de a controla la sfârşitul anului situaţia veniturilor şi cheltuielilor efectuate.
Capitolul III Consiliul prezbiteral şi colegiul consultanţilor
§ 2. - Can. 496 - Consiliul prezbiteral să aibă statute proprii, aprobate de Episcopul diecezan, ţinându-se seama de normele date de Conferinţa Episcopilor.
§ 2. - Can. 499 - Modul de a alege membrii consiliului prezbiteral trebuie să fie stabilit de statute, astfel încât, pe cât e posibil, să fie într-adevăr reprezentaţi toţi preoţii, ţinându-se mai ales seama de diferitele slujiri şi de diferitele zone ale diecezei.
Capitolul IV Capitlurile canonicilor
Capitolul V Consiliul pastoral
Capitolul VI Parohiile, parohii şi vicarii parohiali
§ 2. - Can. 518 - Ca regulă generală, parohia să fie teritorială, adică să-i cuprindă pe toţi credincioşii unui teritoriu precis; unde acest lucru este util, să fie constituite parohii personale, potrivit ritului, limbii şi naţionalităţii credincioşilor dintr-un teritoriu, ca şi pe baza altor criterii precise.
§ 3. - Can. 522 - Trebuie ca parohul să se bucure de stabilitate, motiv pentru care să fie numit pentru un timp nedeterminat; poate fi numit de Episcopul diecezan pentru un timp determinat numai dacă acest lucru a fost admis, prin decret, de Conferinţa Episcopilor.
§ 2. - Can. 530 - Funcţiunile încredinţate în mod special parohului sunt următoarele:
§ 2. - Can. 537 - În fiecare parohie să existe un consiliu cu problemele economice, care funcţionează nu numai după normele dreptului universal, ci şi după normele date de Episcopul diecezan şi în care credincioşii, aleşi în conformitate cu aceleaşi norme, îl ajută pe paroh în administrarea bunurilor parohiei, rămânând inviolabilă dispoziţia can. 532.
§ 3. - Can. 539 - Când parohia devine vacantă sau când parohul nu-şi poate exercita funcţia pastorală în parohie din cauza arestării, exilării sau condamnării la domiciliu forţat, incapacităţii sau îmbolnăvirii, sau din alte motive, Episcopul diecezan să desemneze cât mai curând un administrator parohial, adică un preot care să-l înlocuiască pe paroh conform can. 540.
§ 2. - Can. 542 - § 1. Preoţii cărora le este încredinţată în solidar grija pastorală a unei parohii sau a mai multor parohii împreună, conform can. 517, § 1:
§ 2. - 1° sunt obligaţi la reşedinţă;
§ 2. - Can. 546 - Pentru ca cineva să fie numit în mod valid vicar parohial, este necesar să fi primit treapta presbiterală.
§ 3. - Can. 549 - În lipsa parohului, dacă Episcopul diecezan nu a prevăzut altfel conform can. 533, § 3 şi nici nu a fost numit un administrator parohial, să se respecte dispoziţiile can. 541, § 1; în acest caz, vicarul are şi toate obligaţiile parohului, cu excepţia aceleia de a aplica Liturghia pentru popor.
§ 3. - Can. 551 - Referitor la ofertele pe care credincioşii le fac vicarului cu ocazia îndeplinirii slujirii pastorale, să se respecte dispoziţiile can. 531.
Capitolul VII Decanii
§ 3. - Can. 555 - § 1. Pe lângă facultăţile ce îi sunt atribuite în mod legitim de dreptul particular, decanul are datoria şi dreptul:
§ 2. - 1° să-şi dea silinţa ca, în conformitate cu dispoziţiile dreptului particular, clericii să participe, la datele stabilite, la prelegerile, întrunirile teologice sau conferinţele despre care vorbeşte can. 279, § 2;
Capitolul VIII Rectorii de biserici şi capelanii
§ 3. - Can. 558 - Rămânând neschimbată dispoziţia can. 262, nu-i este permis rectorului să îndeplinească în biserica ce îi este încredinţată funcţiunile parohiale despre care este vorba în can. 530, nr. 1-6, dacă nu are consimţământul sau, când este cazul, delegaţia parohului.
§ 2. - Can. 568 - În măsura posibilităţilor, să fie numiţi capelani pentru acele persoane care, din cauza condiţiilor de viaţă, nu pot să beneficieze de slujirea obişnuită a parohilor, cum sunt imigranţii, exilaţii, refugiaţii, nomazii, marinarii.
Titlul I Norme comune tuturor institutelor de viaţă consacrată
§ 2. - Can. 575 - Sfaturile evanghelice, care îşi au fundamentul în învăţătura şi exemplele lui Cristos Învăţătorul, sunt un dar dumnezeiesc pe are Biserica l-a primit de la Domnul şi, prin harul lui, îl păstrează necontenit.
§ 3. - Can. 589 - Un institut de viaţă consacrată se numeşte de drept pontifical dacă a fost înfiinţat de Scaunul Apostolic sau a fost aprobat de acesta prin decret formal; se numeşte de drept diecezan dacă, înfiinţat de Episcopul diecezan, nu a primit de la Scaunul Apostolic decretul de aprobare.
§ 2. - Can. 591 - Ca să fie ocrotit în mod mai eficient binele institutelor şi ca să se facă faţă mai bine necesităţilor apostolatului, Suveranul Pontif, în virtutea primatului său asupra Bisericii întregi, în vederea interesului comun, poate să scoată institutele de viaţă consacrată de sub conducerea Ordinariilor locului şi să le supună lui însuşi sau altei autorităţi ecleziastice.
§ 2. - Can. 593 - Rămânând neschimbată dispoziţia can. 586, institutele de drept pontifical depind direct şi exclusiv, cu privire la conducerea internă şi la disciplină, de autoritatea Scaunului Apostolic.
§ 2. - Can. 599 - Sfatul evanghelic al castităţii, asumat pentru împărăţia cerurilor, care este semn al vieţii viitoare şi izvor al unei rodnicii mai bogate într-o inimă nedivizată, comportă obligaţia perfectei stăpâniri de sine în celibat.
§ 2. - Can. 605 - Aprobarea unor forme noi de viaţă consacrată este rezervată exclusiv Scaunului Apostolic. Episcopii diecezani să se străduiască să discearnă noile daruri de viaţă consacrată, încredinţate de Duhul Sfânt Bisericii, şi să-i ajute pe promotori să-şi exprime cât mai bine cu putinţă planurile şi să le apere prin statute adecvate, folosind mai ales normele generale conţinute în această parte a Codului.
Titlul II Institutele călugăreşti
Capitolul I Casele călugăreşti, înfiinţarea şi desfiinţarea lor
§ 2. - Can. 611 - Consimţământul Episcopului diecezan pentru înfiinţarea unei case călugăreşti a unui institut cuprinde dreptul:
§ 2. - Can. 614 - Mănăstirile de monahii (maici), asociate unui institut de bărbaţi, îşi au propriul mod de viaţă şi o conducere proprie, potrivit cu constituţiile. Drepturile şi obligaţiile proprii să fie astfel definite încât din asociere să derive un bine spiritual.
Capitolul II Conducerea institutelor
§ 3. - Can. 626 - Superiorii, când acordă oficii, şi membrii, când participă la alegeri, să respecte normele dreptului universal şi ale dreptului propriu, să se abţină de la orice fel de abuz şi favorizare de persoană şi, având în faţa ochilor numai pe Dumnezeu şi binele institutului, să-i numească sau să-i aleagă pe cei pe care îi ştiu, în Domnul, cu adevărat vrednici şi capabili. În afară de aceasta, în alegeri, să evite de a solicita, direct sau indirect, voturi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alţii.
§ 2. - 1° mănăstirile autonome, despre care este vorba în can. 615;
§ 3. - Can. 629 - Fiecare Superior să locuiască în propria casă şi să nu se îndepărteze de ea decât conform dreptului propriu.
§ 5. Membrii să meargă cu încredere la Superiori, în faţa cărora îşi pot deschide în mod liber şi benevol sufletul. Îi este, însă, interzis Superiorilor să-i determine în vreun fel ca ei să-şi dezvăluie conştiinţa în faţa lor.
§ 3. - Can. 632 - Dreptul propriu să stabilească cu grijă tot ceea ce ţine de celelalte capitluri ale institutului şi de alte adunări asemănătoare, adică natura lor, autoritatea lor, compoziţia lor, modul lor de a proceda şi timpul când trebuie să aibă loc.
§ 2. În stabilirea acestor mijloace de participare şi de consultare, precum şi în folosirea lor, să se observe un discernământ înţelept, iar modul lor de a acţiona să fie conform cu natura şi scopul institutului.
§ 2. - Can. 637 - Mănăstirile autonome, despre care vorbeşte can. 615, trebuie să prezinte anual Ordinariului locului darea de seamă cu privire la administrare; în plus, Ordinariul locului are dreptul să cunoască situaţia economică a unei case călugăreşti de drept diecezan.
Capitolul III Admiterea candidaţilor şi educarea membrilor
§ 2. - Can. 644 - Superiorii să nu admită la noviciat clerici seculari fără să-l fi consultat pe Ordinariul propriu al acestora, nici persoane împovărate de datorii pe care nu le pot achita.
§ 4. Superiorii pot să ceară, dacă socotesc necesar, şi alte informaţii, chiar sub secret.
§ 2. La terminarea noviciatului, novicele, dacă este judecat capabil, să fie admis la profesiunea temporară, altminteri, să fie eliminat; dacă mai rămâne un dubiu cu privire la capacitate, Superiorul major poate să prelungească timpul de probă, conform dreptului propriu, dar nu mai mult de şase luni.
§ 3. - Can. 658 - Pe lângă condiţiile stabilite în can. 656, nr. 3, 4 şi 5 şi pe lângă altele adăugate de dreptul propriu, pentru validitatea profesiunii perpetue este necesară:
Capitolul IV Obligaţiile şi drepturile institutelor şi ale membrilor lor
§ 5. - Can. 664 - Călugării să stăruie în convertirea sufletului lor la Dumnezeu, să-şi examineze chiar zilnic conştiinţa şi să se apropie des de sacramentul Pocăinţei.
§ 2. - Can. 666 - În folosirea mijloacelor de comunicare socială, să se respecte discernământul necesar şi să se evite tot ceea ce este vătămător propriei vocaţii şi primejdios pentru castitatea unei persoane consacrate.
§ 2. - Can. 670 - Institutul trebuie să ofere membrilor tot ceea ce, conform constituţiilor, este necesar pentru atingerea scopului vocaţiei lor.
Capitolul V Apostolatul institutelor
§ 3. - Can. 676 - Institutele laicale, atât de bărbaţi, cât şi de femei, participă la funcţia pastorală a Bisericii prin opere de milostenie, spirituale şi trupeşti, şi fac oamenilor servicii foarte variate; de aceea, ele să persevereze cu fidelitate în harul vocaţiei lor.
§ 3. - Can. 679 - Dintr-un motiv foarte grav şi urgent, Episcopul diecezan poate să interzică unui membru al unui institut călugăresc ca să locuiască în dieceză, dacă Superiorul major, deşi a fost informat, a neglijat să ia măsuri; în acest caz, chestiunea trebuie adusă îndată la cunoştinţa Sfântului Scaun.
Capitolul VI Separarea membrilor de institut
§ 2. Prin profesiunea în noul institut, călugărul este încorporat acestuia, încetând voturile, drepturile şi obligaţiile anterioare.
§ 3. - Can. 687 - Călugărul exclaustrat este considerat liber de obligaţiile ce sunt incompatibile cu noua stare de viaţă, dar rămâne dependent de Superiorii săi şi în grija lor, precum şi de Ordinariul locului, mai ales dacă este cleric. Poate purta haina institutului, dacă nu este stabilit altfel în indult. Este totuşi lipsit de voce activă şi pasivă.
§ 2. - Can. 692 - Indultul de a părăsi institutul, acordat în mod legitim şi notificat respectivului călugăr, dacă în momentul notificării nu a fost refuzat de acesta, include ipso iure dispensa de voturi, precum şi de toate obligaţiile ce decurg din profesiune.
§ 2. - Can. 697 - În cazurile despre care vorbeşte can. 696, dacă Superiorul major, audiind părerea consiliului său, a apreciat că trebuie întreprins procesul de eliminare:
§ 2. - Can. 700 - Decretul de eliminare nu are valoare decât dacă a fost confirmat de Sfântul Scaun, căruia trebuie să i se trimită decretul şi toate actele; dacă este vorba de institute de drept diecezan, confirmarea o dă Episcopul diecezei unde se află casa în care călugărul este înscris. Totuşi, ca să fie valid, decretul trebuie să menţioneze dreptul de care se bucură cel eliminat de a recurge la autoritatea competentă în termen de zece zile de la primirea notificării. Recursul are efect suspensiv.
§ 2. - Can. 703 - În caz de grav scandal extern sau de daună foarte gravă care ameninţă institutul, Superiorul major sau, dacă amânarea ar fi riscantă, Superiorul local, cu consimţământul consiliului său, poate elimina imediat un membru din casa călugărească. Dacă este necesar, Superiorul major să aibă grijă să iniţieze procedura de eliminare conform dreptului sau să supună totul judecăţii Scaunului Apostolic.
Capitolul VII Călugării înălţaţi la episcopat
Capitolul VIII Conferinţele superiorilor majori
Titlul III Institutele seculare
§ 3. - Can. 714 - Membrii institutelor seculare să-şi ducă viaţa în condiţiile obişnuite ale lumii, fie singuri, fie fiecare în familia sa, fie într-un grup de viaţă frăţească, conform constituţiilor.
§ 3. - Can. 718 - Administrarea bunurilor institutului, care trebuie să exprime şi să stimuleze sărăcia evanghelică, este reglementată de normele Cărţii a V-a, Bunurile materiale ale Bisericii, precum şi de dreptul propriu al institutului. De asemenea, dreptul propriu să precizeze obligaţiile, mai ales de natură economică, ale institutului faţă de membrii care lucrează în cadrul lui.
§ 4. - Can. 720 - Dreptul de a admite în institut pentru perioada de probă ori pentru asumarea legămintelor sacre, fie temporare, fie perpetue sau definitive, aparţine Superiorilor majori împreună cu consiliul lor, conform constituţiilor.
§ 2. - Can. 725 - Institutul îşi poate asocia, printr-un legământ stabilit de constituţii, alţi credincioşi, care să tindă la perfecţiunea evanghelică potrivit cu spiritul institutului şi să participe la misiunea lui.
§ 2. - Can. 728 - Acordându-se în mod legitim indultul de a pleca, încetează toate legămintele, precum şi drepturile şi obligaţiile care provin din încorporare.
Secţiunea A II-A Societăţile de viaţă apostolică
§ 2. - Can. 732 - Dispoziţiile stabilite în cann. 578-597 şi 606 se aplică şi societăţilor de viaţă apostolică, rămânând totuşi neatinsă natura fiecărei societăţi; societăţilor despre care vorbeşte can. 731, § 2 li se aplică în plus şi cann. 598-602.
§ 2. - Can. 734 - Conducerea societăţii este determinată de constituţii, respectându-se, în funcţie de natura fiecărei societăţi, cann. 617-633.
§ 2. - Can. 737 - Încorporarea comportă pentru membri obligaţiile şi drepturile stabilite în constituţii; pentru societate, însă, grija de a-i călăuzi pe membrii ei la scopul vocaţiei lor, conform constituţiilor.
§ 3. - Can. 739 - Pe lângă obligaţiile la care sunt supuşi în calitate de membri, conform constituţiilor, membrii unei societăţi sunt supuşi şi obligaţiilor comune ale clericilor, dacă nu rezultă altfel din natura lucrului sau din context.
§ 2. - Can. 742 - Ieşirea şi eliminarea unui membru care nu este încă încorporat definitiv sunt reglementate de constituţiile fiecărei societăţi.
§ 2. - Can. 745 - Superiorul general, cu consimţământul consiliului său, poate acorda unui membru încorporat definitiv indultul de a trăi în afara societăţii, dar nu pentru o perioadă mai mare de trei ani, suspendându-i-se drepturile şi obligaţiile incompatibile cu noua lui stare; rămâne totuşi sub grija Superiorilor. Dacă este vorba de un cleric, este necesar în plus consimţământul Ordinariului locului în a cărui circumscripţie trebuie să locuiască şi sub a cărui grijă şi dependenţă rămâne.
Cartea A III-A FUNCŢIA BISERICII DE A ÎNVĂŢA
§ 2. - Can. 751 - Se numeşte erezie negarea cu încăpăţânare, după primirea Botezului, a unui adevăr ce trebuie crezut cu credinţă divină şi catolică, sau îndoiala perseverentă faţă de el; apostazie, respingerea totală a credinţei creştine; schismă, refuzul de a se supune Suveranului Pontif sau de a fi în comuniune cu membrii Bisericii supuşi lui.
Titlul I Slujirea cuvântului divin
§ 2. - Can. 757 - Este datoria specifică a preoţilor, care sunt adevăraţi colaboratori ai Episcopilor, să vestească Evanghelia lui Dumnezeu; mai ales sunt ţinuţi la această obligaţie, faţă de poporul încredinţat lor, parohii şi ceilalţi cărora le este încredinţată grija sufletelor; şi diaconii au datoria de a sluji, în comuniune cu Episcopul şi cu presbiteriul său, poporul lui Dumnezeu în slujirea cuvântului.
Capitolul I Predicarea cuvântului lui Dumnezeu
§ 2. - Can. 769 - Învăţătura creştină să fie prezentă într-o manieră adecvată condiţiei ascultătorilor şi adaptată necesităţilor timpului.
Capitolul II Instruirea catehetică
§ 3. - Can. 776 - Parohul este ţinut în virtutea oficiului său să se îngrijească de instruirea catehetică a adulţilor, a tinerilor şi a copiilor, apelând pentru aceasta la colaborarea clericilor desemnaţi parohiei, a membrilor institutelor de viaţă consacrată, ţinând seama de natura fiecărui institut, precum şi la colaborarea credincioşilor laici, mai cu seamă a cateheţilor; toţi aceştia, dacă nu sunt împiedicaţi în mod legitim, să nu refuze să contribuie de bunăvoie. Parohul să promoveze şi să încurajeze rolul părinţilor în cateheza familială la care se referă can. 774, § 2.
Titlul II Activitatea misionară a Bisericii
§ 2. - Can. 783 - Deoarece, în virtutea consacrării lor, se dedică slujirii Bisericii, membrii institutelor de viaţă consacrată au obligaţia de a lucra într-un chip special în domeniul misionar, conform specificului institutului lor.
§ 2. - Can. 786 - Acţiunea propriu-zisă misionară, prin care Biserica este implantată în rândul popoarelor sau al grupurilor umane în care nu este încă înrădăcinată, este îndeplinită de Biserică mai ales prin trimiterea de vestitori ai Evangheliei, până când noile Biserici sunt complet formate, adică până când sunt dotate cu forţe proprii şi cu mijloace suficiente, cu ajutorul cărora să poată desfăşura ele singure activitatea evanghelizatoare.
§ 3. - Can. 789 - Neofiţii să fie instruiţi printr-o învăţătură adecvată, pentru a cunoaşte mai profund adevărul evanghelic şi pentru a îndeplini obligaţiile asumate prin Botez; să fie pătrunşi de iubire sinceră faţă de Cristos şi Biserica sa.
§ 2. - Can. 791 - Pentru a face în fiecare dieceză colaborarea misionară:
Titlul III Educaţia catolică
Capitolul I Şcolile
§ 2. - Can. 797 - Părinţii trebuie să se bucure de libertate adevărată în alegerea şcolilor; de aceea, credincioşii trebuie să acţioneze ca societatea civilă să le recunoască părinţilor această libertate şi, respectând dreptatea distributivă, să o ocrotească chiar prin subvenţii.
§ 2. - Can. 801 - Institutele călugăreşti care au ca misiune specifică educaţia, rămânând fidele acestei misiuni, să se dedice cu mult zel educaţiei catolice, inclusiv prin şcoli proprii, înfiinţate cu consimţământul Episcopului diecezan.
§ 2. - Can. 805 - Ordinariul locului are dreptul, în dieceza sa, să numească sau să aprobe profesorii de religie; de asemenea, să-i îndepărteze sau să ceară să fie îndepărtaţi, dacă acest lucru se impune din motive religioase sau morale.
Capitolul II Universităţile catolice şi alte instituţii de studii superioare
§ 2. - Can. 812 - Cei care predau orice fel de discipline teologice în cadrul institutelor de studii superioare trebuie să aibă mandatul autorităţii ecleziastice competente.
Capitolul III Universităţile şi facultăţile ecleziastice
§ 2. - Can. 817 - Nici o universitate sau facultate, care nu este înfiinţată sau aprobată de Scaunul Apostolic, nu poate să acorde grade academice care să aibă efecte canonice în Biserică.
Titlul IV Instrumentele de comunicare socială şi, în special, cărţile
§ 4. - Can. 828 - Nu este permisă reeditarea colecţiilor de decrete sau de acte publicate de o autoritate ecleziastică, dacă nu a fost obţinută permisiunea din partea acelei autorităţi, respectându-se condiţiile impuse de ea.
Titlul V Profesiunea de credinţă
Cartea A IV-A FUNCŢIA BISERICII DE A SFINŢI
§ 4. - Can. 836 - Deoarece cultul creştin, în care este exercitată preoţia comună credincioşilor, este o lucrare ce provine din credinţă şi se bazează pe credinţă, slujitorii sacri să depună tot zelul în a trezi credinţa şi în a o lumina, îndeosebi prin slujirea cuvântului prin care credinţa se naşte şi se hrăneşte.
Partea I Sacramentele
Titlul I Botezul
Capitolul I Celebrarea Botezului
§ 2. - Can. 853 - Apa ce trebuie folosită în conferirea Botezului trebuie să fie binecuvântată după dispoziţiile cărţilor liturgice, cu excepţia cazului de necesitate.
§ 2. - Can. 859 - Dacă, din cauza distanţei sau altor împrejurări, cel care trebuie botezat nu poate să meargă sau să fie dus fără un neajuns grav la biserica parohială sau la o altă biserică sau la un oratoriu, despre care vorbeşte can. 858, § 2, Botezul poate şi trebuie să fie administrat în altă biserică mai apropiată sau oratoriu sau chiar într-un alt loc decent.
Capitolul II Celebrantul Botezului
§ 2. - Can. 862 - Cu excepţia cazului de necesitate, nimeni nu poate, fără permisiunea necesară, să administreze Botezul în teritoriu străin, nici chiar propriilor supuşi.
Capitolul III Persoanele care trebuie botezate
§ 2. - Can. 866 - Dacă nu se opune vreun motiv grav, adultul care se botează să fie miruit îndată după Botez şi să participe la celebrarea euharistică, primind chiar Împărtăşania.
§ 2. - Can. 868 - § 1. Ca un copil să fie botezat în mod licit, trebuie ca:
§ 3. - Can. 870 - Un copil expus sau găsit să fie botezat dacă, după o investigaţie atentă, nu rezultă că a fost deja botezat.
Capitolul IV Naşii
Capitolul V Dovedirea şi înregistrarea botezului administrat
Titlul II Sacramentul Mirului
Capitolul I Celebrarea Mirului
Capitolul II Celebrantul Mirului
§ 2. - Can. 887 - Preotul care are facultatea de a administra Mirul conferă în mod licit acest sacrament, în teritoriul ce îi este desemnat, chiar şi persoanelor străine, dacă nu există o interzicere din partea Ordinariului lor propriu; într-un teritoriu străin, nu poate să-l administreze în mod valid nimănui, cu excepţia cazului prevăzut de can. 883, nr. 3.
Capitolul III Persoanele ce trebuie miruite
§ 2. - Can. 890 - Credincioşii au obligaţia să primească acest sacrament la timpul potrivit; părinţii, păstorii sufleteşti, îndeosebi parohii, să aibă grijă ca credincioşii să fie bine instruiţi pentru a-l primi şi să se apropie de el la timpul cuvenit.
Capitolul IV Naşii
Capitolul V Dovedirea şi înregistrarea Mirului conferit
Titlul III Preasfânta Euharistie
Capitolul I Celebrarea euharistică
§ 3. Celebrarea euharistică să fie astfel rânduită încât toţi cei care iau parte la ea să beneficieze de roade îmbelşugate, pentru a căror dobândire Cristos Domnul a instituit Jertfa euharistică.
§ 2. - Can. 901 - Preotul este liber să aplice Liturghia pentru oricine, atât pentru cei vii cât şi pentru cei morţi.
§ 2. - Can. 906 - Preotul să nu celebreze Jertfa euharistică fără participarea cel puţin a unui credincios, în afară doar de cazul când există un motiv just şi raţional.
§ 2. În caz de necesitate sau cu permisiunea cel puţin presupusă a parohului, a capelanului sau a Superiorului, care ulterior trebuie informaţi, trebuie să ducă Viaticul orice preot sau un alt slujitor al Sfintei Împărtăşanii.
§ 2. - Can. 914 - În primul rând, părinţii şi cei care le ţin locul, precum şi parohul, au obligaţia de a se îngriji ca toţi copiii care au ajuns la uzul raţiunii să fie pregătiţi cum trebuie şi, după ce au făcut mărturisirea sacramentală, să fie întăriţi cu această hrană dumnezeiască; parohului îi revine şi obligaţia de a veghea să nu fie admişi la Sfânta Împărtăşanie acei copii care nu au ajuns la uzul raţiunii sau aceia pe care nu-i consideră suficient de dispuşi.
§ 3. - Can. 922 - Să nu se amâne prea mult bolnavilor Sfântul Viatic; cei care au grija sufletelor să vegheze cu râvnă ca bolnavii să fie întăriţi cu el câtă vreme sunt în posesia deplină a facultăţilor lor.
§ 3. - Can. 925 - Sfânta Împărtăşanie să fie dată numai sub specia pâinii sau, respectându-se legile liturgice, sub ambele specii; totuşi, în caz de necesitate, poate fi dată chiar numai sub specia vinului.
§ 2. Preotul orb sau afectat de o altă boală celebrează licit Jertfa euharistică folosind orice text de Liturghie dintre cele aprobate şi, dacă este cazul, având lângă el un alt preot sau un diacon, sau chiar un laic bine instruit, care să-l ajute.
Capitolul II Păstrarea şi adorarea Preasfintei Euharistii
§ 2. - Can. 935 - Nimănui nu-i este permis să păstreze la el Preasfânta Euharistie sau să o poarte în călătorie, în afară de cazul când există o necesitate pastorală urgentă, respectându-se dispoziţiile Episcopului diecezan.
§ 5. - Can. 939 - Ostiile consacrate, în cantitate suficientă pentru trebuinţele credincioşilor, să fie păstrate în pixidă sau într-un vas mic şi, după consumarea celor vechi conform ritualului, să fie reînnoite des.
§ 2. - Can. 942 - Se recomandă ca în aceleaşi biserici sau oratorii să aibă loc în fiecare an expunerea solemnă a Preasfântului Sacrament pentru un timp suficient, chiar dacă nu continuu, ca acea comunitate locală să mediteze mai profund misterul euharistic şi să-l adore; totuşi această expunere să aibă loc numai dacă se prevede o afluenţă suficientă de credincioşi şi dacă sunt păstrate normele stabilite.
Capitolul III Ofertele pentru celebrarea Liturghiei
§ 2. - Can. 946 - Credincioşii care fac o ofertă ca să se aplice Liturghia la intenţia lor contribuie la binele Bisericii şi participă cu acea ofertă la grija Bisericii în susţinerea slujitorilor şi a activităţilor proprii.
§ 3. - Can. 953 - Nimănui nu-i este permis să primească atâtea oferte de Liturghii ce trebuie aplicate personal, pe care nu le poate îndeplini în decurs de un an.
§ 4. - Can. 956 - Toţi administratorii, şi fiecare în parte, ai cauzelor pioase sau cei obligaţi în vreun fel să se îngrijească de celebrarea Liturghiilor, fie clerici, fie laici, să predea Ordinariilor lor, conform modalităţilor stabilite de aceştia, obligaţiile Liturghiilor ce nu au fost îndeplinite în răstimp de un an.
Titlul IV Sacramentul Pocăinţei
Capitolul I Celebrarea sacramentului
§ 2. - Can. 963 - Rămânând în vigoare obligaţia despre care vorbeşte can. 989, persoana, căreia i se iartă păcatele grave prin dezlegarea generală, când se iveşte ocazia, să meargă îndată să facă mărturisirea individuală, înainte de a primi o altă dezlegare generală, dacă nu intervine un motiv just.
Capitolul II Slujitorul sacru al sacramentului Pocăinţei
§ 2. - Can. 970 - Facultatea de a asculta mărturisirile să nu fie acordată decât preoţilor care au fost recunoscuţi capabili în urma unui examen, sau a căror aptitudine este dovedită prin alte mijloace.
§ 4. - Can. 975 - Facultatea despre care vorbeşte can. 967, § 2 se pierde nu numai prin revocare, ci şi prin pierderea oficiului, prin excardinare şi prin pierderea domiciliului.
§ 2. - Can. 979 - Punând întrebări, preotul să procedeze cu prudenţă şi discreţie, ţinând desigur seama de condiţia şi de vârsta penitentului şi să se abţină de a căuta să afle numele complicelui.
§ 2. - Can. 985 - Maestrul de novici şi asistentul său, rectorul seminarului sau al unui institut de educaţie să nu asculte mărturisirile sacramentale ale elevilor lor, care locuiesc în aceeaşi casă, decât dacă, în cazuri particulare, elevii cer aceasta de bună voie.
Capitolul III Penitentul
§ 2. - Can. 989 - Fiecare credincios, după ce a ajuns la vârsta priceperii, are obligaţia de a mărturisi cu fidelitate păcatele grave, cel puţin o dată pe an.
Capitolul IV Indulgenţele
Titlul V Sacramentul Ungerii Bolnavilor
Capitolul I Celebrarea sacramentului
§ 2. - Can. 1001 - Păstorii sufleteşti şi rudele bolnavilor să aibă grijă ca cei bolnavi să primească la timp ajutorul acestui sacrament.
Capitolul II Slujitorul sacru al Ungerii bolnavilor
Capitolul III Cei cărora trebuie să li se dea Ungerea bolnavilor
§ 2. - Can. 1005 - Când există îndoiala dacă bolnavul a ajuns la uzul raţiunii, dacă este bolnav în mod periculos sau dacă este mort, acest sacrament să fie administrat.
Titlul VI Preoţia
§ 2. - CAP.I
§ 2. - Can. 1012 - Slujitorul sacru al Preoţiei este Episcopul consacrat.
§ 3. - Can. 1016 - În ce priveşte hirotonirea diaconală a acelora care intenţionează să se înscrie în rândul clerului secular, Episcopul propriu este Episcopul diecezei în care candidatul îşi are domiciliul, sau al diecezei în slujba căreia el a decis să se dedice; în ce priveşte hirotonirea presbiterală a clericilor seculari, este Episcopul diecezei în care candidatul s-a încardinat prin diaconat.
§ 2. - Can. 1020 - Să nu se dea dimisoriale decât dacă în prealabil există toate mărturiile şi documentele impuse de drept prin cann. 1050 şi 1051.
Capitolul II Candidaţii la hirotonire
§ 3. Episcopul care hirotoneşte un supus al său destinat slujirii unei alte dieceze trebuie să fie sigur că acesta va fi atribuit acestei dieceze.
§ 3. Aspirantul la diaconatul permanent să nu fie promovat la această hirotonire decât după terminarea timpului de instruire.
§ 2. - Can. 1036 - Candidatul, ca să poată fi promovat la hirotonirea diaconală sau prezbiterală, să prezinte Episcopului propriu sau Superiorului major competent o declaraţie scrisă şi semnată cu mâna proprie, prin care să depună mărturie că va primi de bunăvoie şi în mod liber hirotonirea şi că se va dedica pentru totdeauna slujirii ecleziastice, cerând totodată să fie admis să primească hirotonirea.
§ 2. - 1° cine a primit în mod nelegitim hirotonirile în timp ce avea un impediment care îl oprea să le primească;
§ 2. - 1° de iregularităţile provenite din delicte publice, despre care este vorba în can. 1041, nr. 2 şi 3;
§ 4. - Can. 1048 - În cazurile oculte mai urgente, dacă nu se poate recurge la Ordinariu, ori, pentru iregularităţile despre care vorbeşte can. 1041, nr. 3 şi 4, la Penitenţiarie, şi există pericolul iminent al unei daune grave sau defăimări, cine este împiedicat de o iregularitate de a exercita hirotonirea poate să o exercite, rămânând valabilă obligaţia de a se recurge cât mai curând la Ordinariu sau la Penitenţiarie, fără a se menţiona numele şi prin intermediul unui confesor.
§ 3. Dispensa generală de iregularităţile şi impedimentele de a primi hirotonirile valorează pentru toate hirotonirile.
Capitolul III Înregistrarea şi certificatul efectuării hirotonirii
Titlul VII Căsătoria
§ 2. - Can. 1056 - Proprietăţile esenţiale ale căsătoriei sunt unitatea şi indisolubilitatea, care în căsătoria creştină dobândesc, în virtutea sacramentului, o stabilitate deosebită.
§ 2. - Can. 1058 - Pot să încheie căsătoria toţi aceia care nu sunt opriţi de către drept.
Capitolul I Grija pastorală şi actele preliminare celebrării căsătoriei
§ 2. - Can. 1066 - Înainte de a se celebra căsătoria, trebuie să se constate că nu se opune nimic celebrării ei valide şi licite.
Capitolul II Impedimentele dirimante în general
§ 2. - Can. 1076 - Este dezaprobată cutuma care introduce un nou impediment sau care este contrară celor deja existente.
§ 2. - 1° impedimentul care provine din hirotonirile sacre sau din votul public perpetuu de castitate într-un institut călugăresc de drept pontifical;
§ 2. - Can. 1081 - Parohul, ori preotul sau diaconul despre care vorbeşte can. 1079, § 2, să-l informeze imediat pe Ordinariul locului despre dispensa acordată în forul extern; dispensa să fie adnotată în registrul de căsătorii.
Capitolul III Impedimentele dirimante în speţă
§ 3. - Can. 1087 - Cei care au primit hirotonirile sacre atentează invalid căsătoria.
§ 4. - Can. 1092 - Afinitatea în linie dreaptă în orice grad invalidează căsătoria.
Capitolul IV Consimţământul matrimonial
§ 2. - Can. 1098 - Cine încheie căsătoria indus în eroare prin dol provocat pentru a obţine consimţământul, cu privire la o calitate a celeilalte părţi, care prin natura sa poate perturba în mod grav comunitatea conjugală, o încheie în mod invalid.
§ 3. - Can. 1103 - Este invalidă căsătoria încheiată sub violenţă sau frică gravă externă, chiar dacă nu este provocată în mod intenţionat, de care cineva nu se poate elibera fără a fi nevoit să aleagă căsătoria.
§ 2. - Can. 1105 - § 1. Pentru a încheia în mod valid căsătoria prin procurator, este necesar:
§ 4. - Can. 1106 - Căsătoria poate fi încheiată cu ajutorul unui traducător; totuşi, parohul să nu asiste la ea, dacă nu este sigur că traducătorul este vrednic de crezare.
Capitolul V Forma celebrării căsătoriei
§ 2. - Can. 1109 - Dacă nu au fost excomunicaţi sau interzişi sau suspendaţi de la oficiu, ori declaraţi ca atare, printr-o sentinţă sau printr-un decret, Ordinariul locului şi parohul asistă valid în virtutea oficiului, în cadrul teritoriului lor, nu numai căsătoriile supuşilor, dar şi căsătoriile acelora care nu sunt supuşii lor, cu condiţia ca unul dintre aceştia să fie de rit latin.
§ 2. - Can. 1113 - Înainte de a se acordă delegaţia specială, să se întreprindă tot ceea ce dreptul stabileşte pentru dovedirea stării libere.
§ 2. - Can. 1117 - Forma stabilită în canoanele de mai sus trebuie respectată dacă cel puţin una dintre părţile care încheie căsătoria este botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în această Biserică, şi nu s-a îndepărtat de ea printr-un act formal, rămânând neschimbate dispoziţiile can. 1127, § 2.
§ 3. - Can. 1119 - Cu excepţia cazului de necesitate, în celebrarea căsătoriei să se respecte rânduielile prescrise de cărţile liturgice aprobate de Biserică sau introduse de cutume legitime.
Capitolul VI Căsătoriile mixte
§ 3. - Can. 1128 - Ordinarii locului şi ceilalţi păstori sufleteşti să aibă grijă ca soţului catolic şi copiilor născuţi dintr-o căsătorie mixtă să nu le lipsească asistenţa spirituală, necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor proprii, şi să-i ajute pe soţi să păstreze unitatea vieţii conjugale şi familiale.
Capitolul VII Celebrarea secretă a căsătoriei
Capitolul VIII Efectele căsătoriei
§ 2. - Can. 1139 - Copiii ilegitimi devin legitimi prin căsătoria ulterioară a părinţilor, fie validă, fie putativă, sau prin rescript de la Sfântul Scaun.
Capitolul IX Separarea soţilor
§ 2. - Can. 1144 - § 1. Ca partea botezată să încheie în mod valid o nouă căsătorie, partea nebotezată trebuie întrebată dacă nu cumva:
§ 3. - Can. 1146 - Partea botezată are dreptul de a încheia o căsătorie nouă cu o parte catolică:
§ 3. - Can. 1149 - Persoana nebotezată care, după ce a primit Botezul în Biserica Catolică, nu poate restabili coabitarea cu partea nebotezată, din cauza prizonieratului sau a persecuţiei, poate să încheie o altă căsătorie, chiar dacă între timp cealaltă parte a primit Botezul, rămânând valabilă dispoziţia can. 1141.
§ 2. - Can. 1154 - După ce s-a stabilit separarea soţilor, trebuie întotdeauna să se ia măsuri corespunzătoare privind întreţinerea necesară şi educarea copiilor.
Capitolul X Covalidarea căsătoriei
§ 2. - Can. 1157 - Reînnoirea consimţământului trebuie să fie un nou act de voinţă faţă de căsătoria pe care persoana care o reînnoieşte ştie sau opinează că a fost nulă chiar de la început.
§ 3. - Can. 1160 - Căsătoria nulă din cauza unui defect de formă, ca să devină validă, trebuie să fie încheiată din nou după forma canonică, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1127, § 2.
§ 2. - Can. 1164 - Covalidarea radicală poate fi acordată în mod valid chiar şi fără ştirea uneia sau a ambelor părţi; însă să nu se acorde decât dintr-un motiv grav.
Titlul I Sacramentaliile
§ 3. - Can. 1170 - Binecuvântările, care, în primul rând, trebuie împărţite catolicilor, pot fi date şi catecumenilor, ba chiar şi necatolicilor, dacă nu există o oprelişte din partea Bisericii.
Titlul II Liturgia orelor
Titlul III Funeraliile ecleziastice
Capitolul I Celebrarea funeraliilor
§ 3. - Can. 1178 - Funeraliile Episcopului diecezan să fie celebrate în biserica catedrală proprie, dacă el nu a ales o altă biserică.
§ 2. - Can. 1181 - Referitor la ofertele făcute cu ocazia funeraliilor, să se respecte dispoziţiile can. 1264, avându-se totuşi grijă ca la înmormântări să nu se facă nici o preferinţă de persoane, iar cei nevoiaşi să nu fie lipsiţi de funeraliile ce li se cuvin.
Capitolul II Persoanele cărora trebuie să li se aprobe sau să li se refuze funeraliile ecleziastice
§ 3. - Can. 1184 - § 1. Dacă înainte de moarte nu au dat nici un semn de pocăinţă, trebuie să fie lipsiţi de funeralii ecleziastice:
Titlul IV Cultul sfinţilor, al imaginilor sacre şi al relicvelor
Capitolul I Votul
§ 3. - Can. 1193 - Prin natura sa, votul nu-l obligă decât pe acela care îl face.
Capitolul II Jurământul
§ 2. - Can. 1202 - Obligaţia ce rezultă dintr-un jurământ promisoriu încetează:
Titlul I Locurile sacre
Capitolul I Bisericile
§ 3. - Can. 1216 - În construirea şi repararea bisericilor, cerându-se părerea specialiştilor, să se respecte principiile şi normele liturgiei şi ale artei sacre.
§ 2. - Can. 1218 - Fiecare biserică să aibă un titlu propriu care, după ce a avut loc dedicarea, nu poate fi schimbat.
§ 2. - Can. 1221 - Intrarea în biserică în timpul celebrărilor sacre să fie liberă şi gratuită.
Capitolul II Oratoriile şi capelele private
§ 2. - Can. 1225 - În oratoriile înfiinţate în mod legitim pot fi săvârşite toate celebrările sacre, cu excepţia celor excluse de către drept sau printr-o decizie a Ordinariului locului, sau care sunt contrare normelor liturgice.
Capitolul III Sanctuarele
§ 2. - Can. 1233 - Se va putea acorda sanctuarelor unele privilegii, când se consideră că acest lucru îl recomandă circumstanţele locurilor, afluxul de pelerini şi, mai cu seamă, binele credincioşilor.
Capitolul IV Altarele
Capitolul V Cimitirele
§ 2. - Can. 1242 - Să nu se înmormânteze cadavre în biserici, în afară de cazul când e vorba de înmormântarea Pontifului Roman ori, în propria lor biserică, de Cardinali sau Episcopi diecezani, chiar emeriţi.
Titlul II Timpurile sacre
Capitolul I Zilele de sărbătoare
§ 2. - Can. 1247 - Duminica şi în celelalte zile de sărbătoare de poruncă, credincioşii sunt obligaţi să participe la sfânta Liturghie; în plus, trebuie să se abţină de la acele munci şi activităţi care împiedică cultul datorat lui Dumnezeu, bucuria proprie zilei Domnului şi destinderea necesară a minţii şi a trupului.
Capitolul II Zilele de pocăinţă
Cartea A V-A Bunurile materiale ale bisericii
§ 2. - Can. 1255 - Biserica întreagă şi Scaunul apostolic, Bisericile particulare şi orice altă persoană juridică, fie publică, fie privată, sunt subiecte capabile de a dobândi, de a poseda, de a administra şi de a înstrăina bunuri materiale, conform dreptului.
Titlul I Dobândirea bunurilor
§ 2. - Can. 1262 - Credincioşii să contribuie la nevoile Bisericii prin subvenţiile cerute, după normele date de Conferinţa Episcopilor.
§ 2. - Can. 1266 - Ordinariul locului poate să ordone ca în toate bisericile şi oratoriile, care, de fapt, sunt în mod obişnuit deschise credincioşilor, chiar şi în cele care aparţin institutelor călugăreşti, să se facă colecte speciale pentru iniţiative parohiale, diecezane, naţionale sau internaţionale precise, care apoi trebuie trimise în mod conştiincios curiei diecezane.
§ 3. - Can. 1268 - Biserica admite prescripţia ca modalitate de dobândire sau de eliberare pentru bunurile materiale, conform cann. 197- 199.
Titlul II Administrarea bunurilor
§ 5. - Can. 1275 - Fondul bunurilor ce provin din diferite dieceze este administrat după normele concordate de Episcopii interesaţi.
§ 2. - Can. 1277 - În ce priveşte îndeplinirea actelor de administraţie, care, avându-se în vedere situaţia economică a diecezei, sunt de o importanţă mai mare, Episcopul diecezan trebuie să asculte părerea consiliului cu problemele economice şi a colegiului consultanţilor; are, însă, nevoie de consimţământul aceluiaşi consiliu şi chiar al colegiului consultanţilor, atât în cazurile prevăzute în mod special de dreptul universal sau de documentele fundaţiei, cât şi pentru îndeplinirea actelor de administraţie extraordinară. E de datoria Conferinţei Episcopilor să determine care acte trebuie considerate ca fiind de administraţie extraordinară.
§ 2. - Can. 1280 - Orice persoană juridică să-şi aibă propriul consiliu pentru problemele economice sau cel puţin doi consilieri, care să-l ajute pe administrator în îndeplinirea funcţiei sale, în conformitate cu statutele.
§ 3. - Can. 1282 - Toţi, fie clerici, fie laici, care participă în virtutea unui titlu legitim la administrarea bunurilor ecleziastice, sunt obligaţi să-şi îndeplinească îndatoririle în numele Bisericii, conform dreptului.
§ 2. - 1° să vegheze ca bunurile încredinţate grijii lor să nu dispară în vreun fel sau să sufere vreo daună, încheind în acest scop, în măsura în care e necesar, contracte de asigurare;
§ 3. - Can. 1285 - Numai în limitele administraţiei obişnuite administratorii pot să facă donaţii în scopuri de pietate sau de caritate creştină, din bunurile mobile ce nu aparţin patrimoniului stabil.
§ 2. - Can. 1288 - Administratorii să nu deschidă acţiune la tribunalul civil în numele persoanei juridice publice şi nici să nu compară ca pârâţi, dacă nu au obţinut permisiunea Ordinariului propriu, dată în scris.
Titlul III Contractele şi, în special, înstrăinarea
§ 4. - Can. 1293 - § 1. Pentru a înstrăina bunuri a căror valoare depăşeşte suma minimă stabilită, este necesar în plus:
§ 2. - Can. 1295 - Dispoziţiile stabilite de cann. 1291- 1294, cărora trebuie să se conformeze şi statutele persoanelor juridice, trebuie să fie respectate nu numai în cazul înstrăinării, ci şi în cazul oricărei operaţiuni [comerciale sau financiare], prin care situaţia patrimonială a persoanei juridice ar putea să se înrăutăţească.
Titlul IV Voinţele pioase în general şi fundaţiile pioase
§ 2. - Can. 1300 - Voinţele credincioşilor care dau sau lasă bunurile proprii pentru cauze pioase, fie printr-un act între cei vii, fie prin testament, dacă au fost acceptate în mod legitim, trebuie îndeplinite cu cea mai mare atenţie, chiar cu privire la modul de administrare şi de distribuire a bunurilor, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1301, § 3.
§ 3. - Can. 1303 - § 1. În dreptul canonic, sub denumirea de fundaţii pioase se înţeleg:
§ 2. - Can. 1305 - Banii şi bunurile mobile, încredinţate ca dotă, să fie imediat depuse într-un loc sigur, ce trebuie aprobat de Ordinariu, pentru ca aceiaşi bani sau valoarea bunurilor mobile să se păstreze şi să se investească cu grijă şi cu folos, după apre-cierea prudentă a aceluiaşi Ordinariu, fiind audiată şi părerea celor interesaţi şi a consiliului cu problemele economice, spre binele aceleiaşi fundaţii, cu menţionarea expresă şi detaliată a obligaţiilor.
§ 5. - Can. 1309 - Aceleaşi autorităţi, despre care vorbeşte can. 1308, au, în plus, puterea de a transfera, dintr-un motiv adecvat, obligaţiile de celebrare a Liturghiilor în alte zile, în alte biserici sau la alte altare decât cele stabilite în actele fundaţiei.
Titlul I Pedepsirea delictelor în general
Titlul II Legea penală şi preceptul penal
§ 2. - Can. 1314 - Îndeobşte pedeapsa este ferendae sententiae, adică îl obligă pe cel vinovat numai după ce a fost impusă; este, însă, latae sententiae când cineva cade în ea prin însuşi faptul comiterii delictului, dacă legea sau preceptul stabilesc acest lucru în mod expres.
§ 3. - Can. 1316 - Episcopii diecezani să aibă grijă ca, pe cât posibil, în aceeaşi ţară sau în aceeaşi regiune să fie date, dacă e cazul, legi penale uniforme.
Titlul III Subiectul pasibil de sancţiuni penale
§ 3. - Can. 1322 - Cei lipsiţi în mod obişnuit de uzul raţiunii, chiar dacă au încălcat legea sau preceptul în momentele în care păreau sănătoşi, sunt consideraţi incapabili de comiterea delictului.
§ 3. - Can. 1325 - În aplicarea dispoziţiilor din cann. 1323 şi 1324, niciodată nu se poate ţine seama de ignoranţa crasă, supină sau afectată; de asemenea, nici de beţie sau de alte tulburări mintale, voite în mod deliberat pentru a săvârşi sau a justifica delictul, nici de pasiunea provocată sau întreţinută în mod deliberat.
§ 2. - Can. 1327 - Pe lângă cazurile prevăzute de cann. 1323- 1326, legea particulară poate să stabilească şi alte circumstanţe eximante, atenuante şi agravante, fie printr-o normă generală, fie pentru fiecare delict aparte. De asemenea, într-un precept pot fi stabilite circumstanţe care să eximeze pedeapsa prevăzută de precept, sau să o atenueze, sau să o agraveze.
Capitolul I Cenzurile
§ 2. - 1° dacă vrea să acţioneze contrar dispoziţiei din § 1, nr. 1, trebuie îndepărtat ori acţiunea liturgică trebuie întreruptă, dacă nu se opune un motiv grav;
§ 3. - 1° oficiile sau puterea de conducere care nu depind de autoritatea Superiorului care a stabilit pedeapsa;
Capitolul II Pedepsele expiatoare
Capitolul III Remediile penale şi penitenţele
Titlul V Aplicarea pedepselor
§ 3. - Can. 1343 - Dacă o lege sau un precept îi acordă judecătorului puterea de a aplica sau de a nu aplica pedeapsa, judecătorul poate, după conştiinţa şi discreţionalitatea sa, să modereze pedeapsa sau să impună în locul ei o penitenţă.
§ 2. - Can. 1348 - Când vinovatul este achitat de acuzaţie sau nu i se impune nici o pedeapsă, Ordinariul poate să se îngrijească de binele acestuia şi de binele public prin avertismente potrivite şi prin alte mijloace specifice grijii pastorale, sau chiar, dacă este cazul, prin remedii penale.
§ 2. - Can. 1351 - Pedeapsa îl obligă pe cel vinovat pretutindeni, chiar când a încetat dreptul celui care a stabilit-o sau a impus-o, dacă nu este stabilit în mod expres altfel.
Titlul VI Încetarea pedepselor
§ 3. - Can. 1355 - § 1. Pot să ierte pedeapsa stabilită de lege, dacă a fost impusă sau declarată, numai să nu fie rezervată Scaunului Apostolic:
§ 2. - Can. 1356 - § 1. Pot să ierte pedeapsa ferendae sau latae sententiae stabilită de un precept ce nu a fost dat de Scaunul Apostolic:
§ 2. - Can. 1359 - Dacă cineva este sancţionat cu mai multe pedepse, iertarea este valabilă numai pentru pedepsele specificate în ea; iertarea generală face să înceteze toate pedepsele, cu excepţia acelora pe care delincventul, în cerere, le-a trecut sub tăcere cu rea credinţă.
§ 3. - Can. 1362 - § 1. Acţiunea criminală se stinge prin prescripţie în trei ani, dacă nu este vorba:
Titlul I Delictele împotriva religiei şi unităţii Bisericii
§ 2. - Can. 1365 - Vinovatul de participare interzisă la celebrările sacre să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.
Titlul II Delicte împotriva autorităţii ecleziastice şi libertăţii Bisericii
§ 3. - Can. 1371 - Să fie sancţionat cu o pedeapsă justă:
Titlul III Uzurparea de funcţii ecleziastice şi delictele în exercitarea lor
§ 2. - 1° cel care, nefiind promovat la treapta preoţească, atentează acţiunea liturgică a Jertfei euharistice;
§ 3. - Can. 1379 - Cine, în afară de cazurile prevăzute de can. 1378, simulează administrarea unui sacrament, să fie sancţionat cu o pedeapsă justă.
§ 2. - Can. 1382 - Episcopul care consacră pe cineva întru Episcop fără mandat papal, de asemenea, şi cel care primeşte de la el consacrarea, cad în excomunicarea latae sententiae rezervată Scaunului Apostolic.
Titlul IV Delictul de fals
§ 3. - Can. 1391 - În funcţie de gravitatea delictului, poate fi sancţionat cu o pedeapsă justă:
Titlul V Delicte împotriva unor obligaţii speciale
Titlul VI Delicte împotriva vieţii şi libertăţii omului
Titlul VII Normă generală
Partea I Judecăţile în general
§ 2. - Can. 1401 - Biserica judecă din drept propriu şi exclusiv:
Titlul I Forul competent
§ 3. - 1° Episcopii în cauzele contencioase, rămânând valabilă dispoziţia can. 1419, § 2;
§ 3. - Can. 1408 - Oricine poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului domiciliului sau cvasidomiciliului.
§ 2. - Can. 1410 - În cauzele privind lucrurile, partea poate fi chemată la judecată în faţa tribunalului locului unde lucrul se află în litigiu, când acţiunea este îndreptată împotriva lucrului sau este vorba de o acţiune de repunere în posesie.
§ 2. - Can. 1412 - În cauzele penale, inculpatul, chiar dacă e absent, poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului în care delictul a fost săvârşit.
Titlul II Diferite grade şi specii de tribunale
Capitolul I Tribunalul primei instanţe
§ 3. - Can. 1422 - Vicarul judecătoresc, Vicarii judecătoreşti adjuncţi şi ceilalţi judecători să fie numiţi pentru un timp determinat, rămânând valabilă dispoziţia can. 1420, § 5, şi nici nu pot fi înlăturaţi decât dintr-un motiv legitim şi grav.
§ 2. - Can. 1424 - În orice fel de judecată, judecătorul unic îşi poate alege doi asesori, în calitate de consilieri, clerici sau laici, persoane cu comportare bună.
§ 3. În sfârşit, dacă apare un proces între persoane călugăreşti fizice sau juridice aparţinând unor institute călugăreşti diferite, sau chiar aceluiaşi institut clerical de drept diecezan sau unui institut laical, sau între o persoană călugărească şi un cleric secular sau un laic sau o persoană juridică necălugărească, în prima instanţă judecă tribunalul diecezan.
§ 3. - Can. 1429 - Preşedintele tribunalului colegial trebuie să desemneze, din rândul judecătorilor colegiului, un prezentator sau raportor care, atunci când se reuneşte grupul judecătorilor, să relateze asupra cauzei şi să formuleze în scris sentinţele; dintr-un motiv just, preşedintele poate să-l înlocuiască cu un altul.
§ 2. - Can. 1432 - Pentru cauzele în care este vorba de nulitatea sfintei hirotoniri sau de nulitatea sau desfacerea căsătoriei, să fie numit în dieceză un apărător al legământului, care este obligat din oficiu să prezinte şi să expună tot ceea ce se poate invoca în mod raţional împotriva nulităţii sau a desfacerii.
Capitolul II Tribunalul instanţei a doua
§ 3. - Can. 1440 - Dacă nu este respectată competenţa cu privire la grad, conform cann. 1438 şi 1439, incompetenţa judecătorului este absolută.
Capitolul III Tribunalele Scaunului Apostolic
§ 2. - Can. 1445 - § 1. Supremul Tribunal al Signaturii Apostolice judecă:
§ 3. - 1° să vegheze asupra administrării corecte a justiţiei şi, dacă e necesar, să ia măsuri împotriva avocaţilor şi procuratorilor;
Capitolul I Obligaţiile judecătorilor şi ale funcţionarilor tribunalelor
§ 3. - Can. 1447 - Cine a intervenit într-o cauză în calitate de judecător, promotor de justiţie, apărător al legământului, procurator, avocat, martor sau expert, nu poate ulterior să rezolve în mod valid aceeaşi cauză într-o altă instanţă în calitate de judecător sau să îndeplinească în cadrul ei funcţia de asesor.
§ 4. - Can. 1450 - Dacă recuzarea a fost admisă, persoanele trebuie înlocuite, fără a fi schimbat gradul de judecată.
§ 2. - Can. 1453 - Judecătorii şi tribunalele să aibă grijă ca, fără a fi pusă în pericol dreptatea, toate cauzele să se încheie cât mai repede şi ca în tribunalul primei instanţe ele să nu dureze mai mult de un an, iar în tribunalul instanţei a doua, mai mult de şase luni.
§ 3. - Can. 1456 - Judecătorului şi tuturor funcţionarilor tribunalului le este interzis să primească daruri, de orice natură, cu ocazia desfăşurării judecăţii.
Capitolul II Ordinea judecării cauzelor
§ 3. - Can. 1461- Judecătorul care, în orice fază a cauzei, se recunoaşte ca fiind absolut incompetent, trebuie să declare propria incompetenţă.
Capitolul III Termene şi prorogări
§ 3. - Can. 1466 - Când legea nu stabileşte nici un termen pentru îndeplinirea actelor procesuale, trebuie să-l stabilească judecătorul, ţinând seama de natura fiecărui act.
Capitolul IV Locul judecăţii
Capitolul V Persoanele care trebuie admise în aulă şi modul de a redacta şi de a păstra actele
§ 2. - Can. 1471 - Dacă o persoană ce trebuie să fie interogată vorbeşte o limbă pe care judecătorul sau părţile nu o cunosc, să fie folosit un traducător, care trebuie să depună jurământ şi să fie aprobat de judecător. Totuşi declaraţiile să fie scrise în limba originală, la care să se adauge traducerea. Să fie folosit un traducător chiar şi atunci când trebuie interogat un surd sau un mut, dacă eventual judecătorul nu preferă ca la întrebările sale cel interogat să răspundă în scris.
§ 2. - Can. 1473 - Ori de câte ori în actele juridice este necesară semnătura părţilor sau a martorilor, dacă partea sau martorul nu poate sau nu vrea să semneze, acest lucru să fie notat în aceleaşi acte şi, totodată, judecătorul sau notarul să ateste că actul a fost citit cuvânt cu cuvânt părţii sau martorului şi că partea sau martorul nu a putut sau nu a vrut să semneze.
Capitolul I Reclamantul şi pârâtul
§ 4. - Can. 1479 - Ori de câte ori e prezent un tutore sau curator numit de autoritatea civilă, judecătorul ecleziastic îl poate admite, ascultând, dacă e posibil, părerea Episcopului diecezan al celui căruia i-a fost desemnat; dacă însă nu există sau nu se consideră că trebuie admis, judecătorul însuşi va desemna din oficiu un tutore sau curator pentru cauză.
Capitolul II Procuratorii şi avocaţii
§ 3. - Can. 1483 - Procuratorul şi avocatul trebuie să fie persoane majore şi să se bucure de reputaţie bună; în plus, avocatul trebuie să fie catolic, dacă Episcopul diecezan nu permite altfel, şi doctor în dreptul canonic sau, în caz contrar, cu adevărat expert, şi să fie aprobat de acelaşi Episcop.
§ 2. - Can. 1485 - Fără un mandat special, procuratorul nu poate renunţa în mod valid la acţiune, la instanţă sau la actele judiciare şi nici să facă tranzacţii, acorduri, compromisuri arbitrale şi în general acele acte pentru care dreptul cere un mandat special.
§ 2. - Can. 1487 - Atât procuratorul, cât şi avocatul pot fi înlăturaţi, prin decret, de către judecător, fie din oficiu, fie la cererea părţii, dar numai dintr-un motiv grav.
§ 2. - Can. 1489 - Avocaţii şi procuratorii care, din cauza darurilor, promisiunilor sau altor mijloace nepermise, şi-au încălcat datoria, să fie suspendaţi de la exercitarea apărării şi sancţionaţi cu amenzi sau cu alte pedepse adecvate.
Capitolul I Acţiunile şi excepţiile în general
§ 2. - Can. 1493 - Reclamantul poate să cheme pe cineva la judecată în acelaşi timp prin mai multe acţiuni, care totuşi nu trebuie să se contrazică între ele, fie pentru acelaşi lucru, fie pentru lucruri diferite, cu condiţia ca ele să nu depăşească limitele de competenţă ale tribunalului la care se recurge.
Capitolul II Acţiunile şi excepţiile în speţă
§ 2. - Can. 1498 - Sechestrarea unui lucru şi interzicerea exercitării unui drept nu pot fi în nici un fel hotărâte, dacă paguba, de care cineva se teme, poate fi reparată în alt mod şi se oferă o cauţiune suficientă pentru repararea ei.
Capitolul I Cererea de chemare în judecată
§ 2. - Can. 1504 - Cererea de chemare în judecată, prin care se introduce cauza, trebuie:
§ 2. - 1° dacă judecătorul sau tribunalul este incompetent;
Capitolul II Citarea şi notificarea actelor judiciare
§ 2. - Can. 1510 - Pârâtul care refuză să primească citaţia sau împiedică ajungerea ei la el este considerat citat în mod legal.
Titlul II Întâmpinarea
§ 3. - Can. 1514 - Termenii controversei, o dată stabiliţi, nu pot fi schimbaţi în mod valid decât printr-un nou decret, dintr-un motiv grav, la insistenţa părţii, fiind ascultate celelalte părţi şi evaluându-se motivele prezentate de ele.
Titlul III Instanţa judiciară
§ 2. - Can. 1520 - Dacă părţile nu prezintă timp de şase luni nici un act procesual, cu toate că nu există nici un impediment să facă acest lucru, instanţa se stinge; legea particulară poate stabili alte termene pentru perempţiune.
Titlul IV Dovezile
§ 2. - 1° ceea ce este prezumat de lege;
§ 2. - Can. 1528 - Dacă una dintre părţi sau un martor refuză să compară pentru a răspunde în faţa judecătorului, este permisă audierea lor chiar de către un laic desemnat de judecător, sau să se ceară declaraţia lor în faţa unui notar public, sau să se găsească o altă modalitate legitimă.
Capitolul I Declaraţiile părţilor
§ 2. - Can. 1532 - În cazurile în care este în joc binele public, judecătorul să pună părţile să jure că spun adevărul sau cel puţin că au spus adevărul, dacă un motiv grav nu sugerează contrariul; în celelalte cazuri, le poate pune să jure, dacă crede de cuviinţă.
§ 2. - Can. 1537 - În ce priveşte mărturisirea extrajudiciară, adusă în proces, e de datoria judecătorului, luând în consideraţie toate circumstanţele, să evalueze ce importanţă trebuie să i se atribuie.
Capitolul II Dovedirea prin înscrisuri
§ 3. - Can. 1541 - Dacă prin argumente contrare şi evidente nu se deduce altceva, înscrisurile publice fac dovadă oficială despre tot ceea ce se afirmă în ele în mod direct şi în principal.
Capitolul III Martorii şi mărturiile
§ 2. - 1° clericii, cu privire la acele chestiuni ce le-au fost revelate în virtutea slujirii sacre; funcţionarii de stat, medicii, moaşele, avocaţii, notarii şi alţii care sunt ţinuţi la secretul profesional, chiar şi numai datorită sfatului dat, cu privire la chestiunile ce sunt supuse acestui secret;
§ 2. - 1° cei care sunt parte în cauză, sau cei care îi reprezintă pe aceştia în proces, judecătorul sau asistenţii lui, avocatul şi ceilalţi care asistă sau au asistat părţile în aceeaşi cauză;
§ 2. - Can. 1553 - Îi revine de drept judecătorului să împiedice prezentarea unui număr prea mare de martori.
§ 3. - Can. 1559 - Părţile nu pot asista la audierea martorilor, în afară de cazul în care judecătorul, mai ales când e vorba de un bine privat, consideră că trebuie admise. În schimb, pot să asiste avocaţii sau procuratorii lor, dacă judecătorul nu a considerat că, din cauza circumstanţelor faptelor şi persoanelor, trebuie să se procedeze în secret.
§ 2. - Can. 1561 - Audierea martorului este făcută de judecător sau de un delegat al său ori de judecătorul de instrucţie, la care trebuie să asiste un notar; de aceea, dacă părţile, promotorul de justiţie, apărătorul legământului sau avocaţii, care iau parte la audiere, au alte întrebări de pus martorului, să nu le pună martorului, ci judecătorului sau celui care îi ţine locul, ca să le pună el însuşi, dacă legea particulară nu prevede altfel.
§ 2. - Can. 1563 - În primul rând, judecătorul să verifice identitatea martorului; să întrebe apoi care este legătura lui cu părţile şi, punându-i întrebări specifice cu privire la cauză, să-l întrebe şi de la cine şi când anume a cunoscut lucrurile pe care le afirmă.
§ 2. - Can. 1566 - Martorii să dea mărturie oral, fără să citească adnotările scrise, dacă nu este vorba de calcule şi sume; în acest caz, vor putea consulta notele scrise pe care le-au adus cu ei.
§ 2. - Can. 1568 - Notarul să menţioneze în acte despre jurământul prestat, dispensat sau refuzat, despre prezenţa părţilor şi a altora, despre întrebările puse în oficiu şi, în general, despre tot ceea ce s-a întâmplat eventual în timpul audierii martorilor şi merită să fie amintit.
§ 2. - Can. 1570 - Dacă judecătorul consideră că este necesar sau folositor, cu condiţia să nu existe pericol de coluziune sau de mituire, martorii, deşi au fost audiaţi, vor putea, la intervenţia unei părţi sau din oficiu, să fie din nou chemaţi la audiere înainte de publicarea actelor sau a mărturiilor.
Capitolul IV Experţii
§ 2. - Can. 1580 - Experţilor trebuie să li se plătească cheltuielile şi onorariile, pe care judecătorul trebuie să le stabilească în mod corespunzător şi echitabil, respectând dreptul particular.
Capitolul V Cercetarea la faţa locului
Capitolul VI Prezumţiile
Titlul V Cauzele incidentale
Capitolul I Neprezentarea părţilor
§ 2. - Can. 1594 - Dacă reclamantul nu a compărut în ziua şi la ora fixate pentru întâmpinare şi nici nu a adus o justificare adecvată:
Capitolul II Intervenţia unei terţe persoane în cauză
Titlul VI Publicarea actelor, încheierea cauzei şi discutarea cauzei
§ 3. - Can. 1600 - § 1. După încheierea cauzei, judecătorul poate să-i mai convoace pe aceiaşi martori sau pe alţii, sau să stabilească alte dovezi care nu au fost cerute anterior, numai:
§ 3. - Can. 1601 - După efectuarea încheierii cauzei, judecătorul să stabilească un termen potrivit pentru prezentarea apărărilor sau a observaţiilor.
§ 2. - Can. 1605 - La dezbaterea orală, despre care vorbesc cann. 1602, § 1 şi 1604, § 2, să fie prezent un notar, ca să consemneze imediat în scris cele discutate şi hotărâte, dacă judecătorul porunceşte acest lucru sau îl cere una dintre părţi şi judecătorul este de acord.
Titlul VII Deciziile judecătorului
§ 3. - Can. 1611 - Sentinţa trebuie:
§ 4. - Can. 1613 - Normele de mai sus, referitoare la sentinţa definitivă, trebuie aplicate şi în cazul sentinţei interlocutorii.
§ 2. - Can. 1617 - Cu excepţia sentinţei, toate celelalte pronunţări ale judecătorului sunt decrete care, dacă nu sunt adevărate ordonanţe, nu au eficacitate, în afară de cazul când expun cel puţin în mod sumar motivaţiile sau fac trimitere la motivaţiile expuse într-un alt act.
Capitolul I Contestaţia în anulare a sentinţei
Capitolul II Apelul
§ 2. - Can. 1631 - Dacă apare vreo problemă cu privire la dreptul de a face apel, ea să fie rezolvată cât mai repede posibil de tribunalul de apel, în conformitate cu normele procesului contencios oral.
§ 2. - Can. 1633 - Apelul trebuie continuat în faţa judecătorului căruia (ad quem) îi este prezentat în timp de o lună de la data înaintării lui, în afară de cazul când judecătorul care a pronunţat sentinţa (a quo) a acordat părţii un termen mai lung pentru a-l continua.
§ 3. - Can. 1635 - Trecând în mod inutil termenele peremptorii pentru apel, fie în faţa judecătorului care a pronunţat sentinţa, fie în faţa judecătorului de apel, apelul este considerat abandonat.
§ 4. - Can. 1638 - Apelul suspendă executarea sentinţei.
Capitolul I Lucrul judecat definitiv
§ 2. - Can. 1643 - Cauzele privind starea persoanelor, inclusiv cauzele de separare a soţilor, nu devin niciodată lucru judecat definitiv.
Capitolul II Repunerea în situaţia anterioară
§ 2. - 1° sentinţa se bazează pe dovezi, recunoscute ulterior ca fiind false, fără de care partea ei dispozitivă ar fi de nesusţinut;
Titlul X Cheltuielile de judecată şi asistenţa gratuită
Titlul XI Executarea sentinţei
§ 3. - Can. 1651 - Executarea nu poate avea loc înainte de a se avea decretul de executare din partea judecătorului, prin care se stabileşte că sentinţa trebuie executată; acest decret, în funcţie de natura diferită a cauzelor, să fie introdus în textul sentinţei sau să fie publicat aparte.
Secţiunea A II-A Procesul contencios oral
§ 2. - Can. 1657 - În primul grad, procesul contencios oral se desfăşoară în faţa unui singur judecător, conform can. 1424.
§ 2. - Can. 1660 - Dacă excepţiile pârâtului cer acest lucru, judecătorul să-i fixeze reclamantului un termen pentru a răspunde, astfel încât să poată examina cu atenţie obiectul controversei pe baza elementelor oferite de ambele părţi.
§ 2. - Can. 1662 - În cadrul audienţei sunt tratate mai întâi chestiunile prevăzute de cann. 1459-1464.
§ 2. - Can. 1664 - Răspunsurile părţilor, ale martorilor şi ale experţilor, cererile şi excepţiile avocaţilor trebuie formulate în scris de către notar, însă în mod sumar şi numai cu privire la substanţa lucrului controversat, şi trebuie semnate de cei care le depun.
§ 3. - Can. 1669 - Dacă tribunalul de apel constată că în gradul inferior al judecăţii a fost folosit procesul contencios oral în cauzele excluse de drept, să declare nulitatea sentinţei şi să trimită cauza la tribunalul care a pronunţat sentinţa.
Capitolul I Cauzele de declarare a nulităţii căsătoriei
§ 2. Dacă, însă, unul dintre soţi moare în timpul desfăşurării procesului, să se respecte can. 1518.
§ 4. După zece zile de la data notificării decretului, dacă părţile nu au nici o obiecţie, preşedintele sau prezentatorul să ordone printr-un decret instrucţia cauzei.
§ 2. - Can. 1679 - Dacă dovezile nu au din altă parte valoare doveditoare deplină, judecătorul, pentru a evalua, conform can. 1536, declaraţiile părţilor, să apeleze, dacă e posibil, la martori cu privire la credibilitatea părţilor înseşi, precum şi la alte indicii şi dovezi suplimentare.
§ 2. - Can. 1683 - Dacă în gradul de apel se aduce un nou cap de nulitate a căsătoriei, tribunalul poate să-l admită şi să-l judece ca în prima instanţă.
§ 2. - Can. 1685 - Îndată ce sentinţa devine executivă, Vicarul judecătoresc trebuie să o notifice Ordinariului locului în care a fost celebrată căsătoria, care, la rândul său, trebuie să aibă grijă ca declararea de nulitate a căsătoriei şi eventualele interziceri să fie menţionate imediat în registrele de căsătorii şi de botezaţi.
§ 2. - Can. 1688 - Judecătorul instanţei a doua, cu intervenţia apărătorului legământului, şi audiind părţile, să decidă, aşa cum e prevăzut în can. 1686, dacă sentinţa trebuie confirmată sau mai degrabă cauza trebuie tratată conform procedurii obişnuite; în acest caz, să o trimită la tribunalul primei instanţe.
Capitolul II Cauzele de separare a soţilor
§ 2. - Can. 1694 - În ceea ce priveşte competenţa tribunalului, să se respecte dispoziţia din can. 1673.
Capitolul III Procesul privind dispensa de căsătorie încheiată şi neconsumată
§ 2. - Can. 1702 - În cadrul instrucţiei, să fie audiaţi ambii soţi şi să se respecte, pe cât e posibil, canoanele referitoare la dovezile ce trebuie adunate în procesul contencios obişnuit şi în cauzele privind nulitatea căsătoriei, cu condiţia să fie compatibile cu natura acestor procese.
Capitolul IV Procesul privind moartea prezumtivă a unuia dintre soţi
Titlul II Cauzele privind declararea nulităţii hirotonirii sacre
§ 2. - Can. 1710 - Dacă Congregaţia a trimis cauza unui tribunal, să se respecte, dacă nu se opune natura lucrului, canoanele despre judecăţi în general şi cele despre procesul contencios obişnuit, rămânând valabile dispoziţiile acestui titlu.
Titlul III Modalităţi de evitare a proceselor
Capitolul I Investigaţia preliminară
§ 3. - Can. 1718 - § 1. Când se consideră că elementele adunate sunt suficiente, Ordinariul să decidă:
Capitolul II Desfăşurarea procesului
§ 2. - Can. 1722 - Pentru a preveni scandaluri, pentru a proteja libertatea martorilor şi pentru a garanta cursul justiţiei, Ordinariul poate, în orice fază a procesului, ascultându-l pe promotorul de justiţie şi citându-l pe inculpat, să-l înlăture pe inculpat de la slujirea sacră, de la oficiu şi de la funcţia ecleziastică, să-i impună sau să-i interzică să locuiască într-un anumit loc sau teritoriu, sau chiar să-l oprească de a participa în public la Preasfânta Euharistie; toate aceste măsuri de prevedere trebuie revocate îndată ce dispare motivul şi încetează ipso iure când încetează procesul penal.
§ 2. - Can. 1725 - În timpul discutării cauzei, făcută fie în scris, fie oral, inculpatul să aibă întotdeauna dreptul să scrie sau să ia ultimul cuvântul, personal ori prin avocatul sau procuratorul propriu.
Capitolul III Acţiunea pentru repararea daunelor
Secţiunea I Recursul împotriva decretelor administrative
§ 3. - 1° pentru recursul ce trebuie prezentat Episcopului împotriva decretelor emise de autorităţile care depind de Episcop;
§ 3. - Can. 1738 - Cine face recurs are întotdeauna dreptul să apeleze la ajutorul unui avocat sau al unui procurator, evitând întârzieri inutile; mai mult, în cazul în care autorul recursului nu are un asemenea apărător şi Superiorul consideră că este necesar, să fie numit un apărător din oficiu, dar Superiorul poate întotdeauna ordona ca autorul recursului să compară personal pentru a fi interogat.
Capitolul I Modul de a proceda în înlăturarea parohilor
§ 2. - Can. 1743 - Renunţarea din partea parohului poate fi făcută nu numai fără nici o rezervă, dar chiar sub condiţie, numai ca aceasta să poată fi acceptată în mod legitim de către Episcop şi, de fapt, să o accepte.
§ 2. - Can. 1745 - Dacă parohul atacă motivul înlăturării şi justificările lui, prezentând motivaţii care Episcopului i se par insuficiente, Episcopul, ca să acţioneze valid:
Capitolul II Modul de a proceda în transferarea parohilor
Anexa 2
Titlul I DESPRE CREDINCIOŞII CREŞTINI ŞI TOATE DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR
§ 2. - Can. 8 - (= 205) Sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică aici pe pământ acei botezaţi care, în alcătuirea ei vizibilă, sunt uniţi cu Hristos prin legăturile mărturisirii credinţei, prin sacramente şi prin conducerea bisericii.
§ 2. - Can. 10 - Profund legaţi de cuvântul lui Dumnezeu şi, în plus, aderând la învăţătura vie şi autentică a Bisericii, credincioşii creştini au obligaţia să păstreze integră credinţa păzită şi transmisă cu foarte mare preţ de către înaintaşii lor, să o mărturisească deschis precum şi să o înţeleagă din ce în ce mai mult prin exerciţiu şi să o fructifice în opere de caritate.
§ 2. - Can. 13 - (= 210) Toţi credincioşii trebuie să-şi consacre propriile energii, fiecare după starea sa, pentru a duce o viaţă sfântă şi, în plus, pentru a promova dezvoltarea Bisericii şi continua ei sfinţire.
§ 3. - Can. 16 - (= 213) Credincioşii creştini au dreptul de a primi de la Păstorii Bisericii ajutoarele care provin din bunurile spirituale ale Bisericii, mai ales din cuvântul lui Dumnezeu şi din sacramente.
Titlul II DESPRE BISERICILE SUI IURIS ŞI DESPRE RITURI
Capitolul I DESPRE ÎNSCRIEREA ÎNTR-O BISERICĂ SUI IURIS
§ 2. - 1. născut dintr-o mamă necăsătorită, este înscris în Biserica sui iuris de care aparţine mama;
§ 2. - Can. 33 - ???112 § 1, 2.) Femeia are dreptul integru de a trece la Biserica sui iuris a soţului în momentul celebrării căsătoriei sau pe durata acesteia; însă, odată desfăcută căsătoria, ea poate să revină în mod liber la Biserica sui iuris precedentă.
Capitolul II DESPRE PĂSTRAREA RITURILOR
Titlul III DESPRE AUTORITATEA SUPREMĂ A BISERICII
Capitolul I DESPRE PONTIFUL ROMAN
§ 2. - Can. 47 - (cf 335) În timp ce Scaunul Roman este vacant sau împiedicat în totalitate, nu se va schimba nimic în conducerea Bisericii universale; se vor respecta însă legile speciale emise pentru acele circumstanţe.
Capitolul II DESPRE COLEGIUL EPISCOPILOR
§ 2. - Can. 53 - (340) Dacă se întâmplă ca Scaunul Apostolic să devină vacant în timpul desfăşurării Conciliului Ecumenic, acesta este întrerupt prin dreptul însuşi, până când noul Pontif Roman va dispune continuarea sau dizolvarea lui.
Titlul IV DESPRE BISERICILE PATRIARHALE
§ 3. - Can. 58 - Patriarhii Bisericilor orientale au întâietate în toată lumea peste toţi Episcopii de orice grad, respectând însă normele speciale de precedenţă stabilite de Pontiful Roman.
§ 2. - Can. 61 - Patriarhul poate avea un procurator pe lângă Scaunul Apostolic, numit de el însuşi cu aprobarea dată în prealabil către Pontiful Roman.
Capitolul I DESPRE ALEGEREA PATRIARHILOR
§ 3. - Can. 67 - În alegerea Patriarhului se vor observa can. 947-957, fiind respinsă obiceiul contrar, exceptând cazul în care dreptul comun stabileşte altfel.
§ 2. - Can. 69 - Odată făcută convocarea canonică, dacă două treimi dintre Episcopii care ţin Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sunt prezenţi în locul desemnat - înlăturaţi fiind cei care sunt reţinuţi de un impediment legitim -, Sinodul va fi declarat canonic şi se pot începe alegerile.
§ 2. - Can. 73 - Dacă cel ales este cel puţin Episcop proclamat legitim, alegerea trebuie intimată imediat alesului de către preşedinte sau, dacă cel ales este preşedintele, de către Episcopul mai în vârstă în hirotonirea episcopală, în numele Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, cu formula şi modalitatea obişnuită în Biserica patriarhală; însă, dacă cel ales nu este încă proclamat Episcop, păstrând secretul de către toţi cei care în orice fel au cunoscut rezultatul alegerii, chiar şi faţă de cel ales, Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale se suspendă şi se va face intimarea, dacă toate cele cerute de către canoanele privitoare la proclamarea episcopală au fost îndeplinite.
Capitolul II DESPRE DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PATRIARHILOR
§ 2. - Can. 79 - În toate celelalte treburi juridice ale Bisericii patriarhale, Patriarhul însuşi o reprezintă.
§ 2. - 1. să dea Episcopului eparhial un Episcop coadjutor sau un Episcop auxiliar, respectând can. 181, § 1, 182-187 şi 212;
§ 4. - Can. 86 - § 1. Este de competenţa Patriarhului:
§ 3. - Can. 87 - Patriarhul se poate îngriji ca în Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale să fie aleşi, după norma cann. 181, § 1 şi 182-187, câţiva Episcopi ai curiei patriarhale - cu condiţia să se prevadă corespunzător la cele necesare existenţei lor-, însă nu mai mult de trei, cărora va conferi funcţii cu reşedinţa în curia patriarhală şi îi poate hirotoni după ce a îndeplinit toate cele ce sunt cerute pentru proclamarea episcopală.
§ 3. - Can. 90 - Patriarhul, pentru o cauză gravă, după consultarea Episcopului eparhial şi cu consimţământul Sinodului permanent, poate sustrage un loc sau o persoană juridică ce nu aparţine unui institut călugăresc, în actul de înfiinţare, de sub puterea Episcopului eparhial şi să-l subordoneze imediat sieşi, în ceea ce priveşte administraţia şi bunurile temporale precum şi alte persoane ce ţin de acelaşi loc sau de aceeaşi persoană juridică în toate cele ce se referă la sarcina sau funcţia lor.
§ 3. - Can. 93 - Patriarhul va locui în sediul reşedinţei sale şi nu-l va părăsi decât din motive canonice.
§ 2. - Can. 96 - Patriarhul are, în toată Biserica pe care o prezidează, aceeaşi putere ca şi Ierarhul locului referitor la rugăciunile şi exerciţiile de pietate, cu condiţia să fie în consonanţă cu propriul rit.
§ 2. - Can. 100 - Patriarhul îşi poate asuma treburile care privesc mai multe eparhii şi care au legătură cu autoritatea civilă; nu poate însă hotărî în privinţa lor decât după ce a consultat Episcopii eparhiali interesaţi, şi cu consimţământul Sinodului permanent; în cazul în care cauza este foarte urgentă şi nu poate aştepta întrunirea Episcopilor membri ai Sinodului permanent, locul lor îl vor ţine Episcopii curiei patriarhale dacă sunt, altfel doi Episcopi eparhiali mai în vârstă în hirotonirea episcopală.
Capitolul III DESPRE SINODUL EPISCOPILOR BISERICII PATRIARHALE
§ 3. - Can. 103 - Patriarhului îi revine sarcina de a convoca şi prezida Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale.
§ 2. - Can. 105 - În Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale nici unul din membrii aceluiaşi Sinod nu poate trimite în locul său un procurator şi nici nu poate avea mai multe voturi.
§ 3. - Can. 109 - Început fiind Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, nici unui Episcop nu-i este permis să părăsească sesiunile Sinodului fără un motiv just, aprobat de Sinod.
Capitolul IV DESPRE CURIA PATRIARHALĂ
§ 3. - Can. 117 - Prezidentul şi toţi ceilalţi membri ai Sinodului permanent, care au participat la Sinod, trebuie să semneze actele Sinodului.
§ 3. - Can. 124 - Comisia liturgică, pe care fiecare Biserică patriarhală trebuie să o aibă, şi toate celelalte comisii prescrise pentru Bisericile sui iuris, sunt înfiinţate de către Patriarh şi sunt constituite din persoane numite de către Patriarh; acestea sunt reglementate de norme stabilite de el, dacă dreptul nu dispune altfel.
Capitolul V DESPRE SCAUNUL PATRIARHAL VACANT SAU ÎMPIEDICAT
§ 2. - Can. 127 - Când Scaunul patriarhal este vacant, dacă dreptul particular nu stabileşte altfel, Administratorul Bisericii patriarhale este Episcopul cel mai în vârstă în hirotonirea episcopală, dintre Episcopii curiei patriarhale sau, dacă aceştia lipsesc, dintre Episcopii care sunt membri ai Sinodului permanent.
§ 3. - Can. 131 - Administratorul Bisericii patriarhale trebuie să dea socoteală noului Patriarh, cât mai repede, despre administraţia sa.
Capitolul VI DESPRE MITROPOLIŢII BISERICII PATRIARHALE
§ 2. - Can. 135 - Mitropolitul va fi pomenit de către toţi Episcopii şi de către ceilalţi clerici în Divina Liturghie şi în laudele divine, conform prescrierilor cărţilor liturgice.
Capitolul VII DESPRE ADUNAREA PATRIARHALĂ
§ 2. - Can. 143 - § 1. La adunarea patriarhală sunt convocaţi:
Capitolul VIII DESPRE TERITORIUL BISERICII PATRIARHALE ŞI DESPRE PUTEREA PATRIARHULUI ŞI A SINOADELOR ÎN AFARA ACESTUI TERITORIU
§ 2. - Can. 147 - În limitele teritoriului Bisericii patriarhale puterea Patriarhului şi a Sinoadelor este exercitată nu numai asupra tuturor credincioşilor creştini înscrişi în aceeaşi Biserică, ci şi asupra tuturor celorlalţi care nu au un Ierarh al locului al propriei Biserici sui iuris constituit în acelaşi teritoriu; aceştia, deşi rămân înscrişi propriei lor Biserici, sunt încredinţaţi Ierarhului locului aceleiaşi Biserici patriarhale, rămânând neschimbat can. 916, § 5.
§ 3. - Can. 149 - Pentru a îndeplini funcţia de Episcop eparhial, de Episcop coadjutor, sau de Episcop auxiliar în afara limitelor teritoriului Bisericii patriarhale, Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale alege, conform normei canoanelor referitoare la alegerea Episcopilor, câţiva candidaţi, cel puţin trei, şi îi propune spre numire Pontifului Roman, prin intermediul Patriarhului; toţi cei care în oarecare mod au cunoscut rezultatul alegerii vor păstra secretul, chiar şi faţă de candidaţi.
Titlul V DESPRE BISERICILE ARHIEPISCOPALE MAJORE
Capitolul I DESPRE BISERICILE MITROPOLITANE SUI IURIS
§ 2. - Can. 159 - Mitropolitul, în Biserica mitropolitană sui iuris pe care o prezidează, pe lângă ceea ce îi este atribuit de dreptul comun sau de dreptul particular stabilit de Pontiful Roman, este competent:
§ 4. - Can. 168 - În ceea ce priveşte numirea Mitropolitului şi a Episcopilor, Consiliul Ierarhilor va alcătui pentru fiecare caz o listă cu cel puţin trei candidaţi, cei mai potriviţi,şi o va trimite Scaunului Apos-tolic, respectând secretul şi faţă de candidaţi; pentru a alcătui această listă, membrii Consiliului Ierarhilor, dacă consideră oportun acest lucru, pot cere părerea unor preoţi sau altor credincioşi creştini care se disting prin înţelepciune, cu privire la necesităţile Bisericii şi la însuşirile speciale ale candidatului la episcopat.
Capitolul II DESPRE CELELALTE BISERICI SUI IURIS
Capitolul I DESPRE EPISCOPI
§ 2. - Can. 178 - (cf 381) Episcopul eparhial, adică cel căruia îi este încredinţată eparhia spre păstorire în nume propriu, o guvernează ca vicar şi trimis al lui Hristos; puterea pe care o exercită acesta personal în numele lui Hristos, este proprie, ordinară şi imediată, chiar dacă în ultimă instanţă exercitarea aceleiaşi puteri este guvernată de autoritatea supremă a Bisericii şi poate fi circumscrisă în anumite limite, pentru utilitatea Bisericii sau a credincioşilor creştini.
§ 3. (= 382 § 1) Înainte de înscăunare, Episcopul eparhial nu se va amesteca, cu nici un drept, nici prin sine însuşi şi nici prin altcineva, în conducerea eparhiei; dacă însă are vreo funcţie în eparhie, o poate păstra şi exercită.
§ 3. - Can. 194 - (= 383 § 2) Episcopul eparhial poate acorda demnităţi clericilor supuşi lui, excluşi fiind toţi ceilalţi, însă oricum conform normelor dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.
§ 2. - Can. 197 - (= 387) Episcopul eparhial, conştient de obligaţia sa de a oferi exemplu de sfinţenie în caritate, umilinţă şi simplitate a vieţii, se va angaja prin toate mijloacele să promoveze sfinţenia credincioşilor creştini, după vocaţia proprie fiecăruia şi, întrucât este principalul administrator al tainelor lui Dumnezeu, se va strădui astfel încât credincioşii creştini încredinţaţi grijii sale să crească în har prin frecventarea sacramentelor şi mai ales prin participarea la Divina Liturghie şi, în plus, să cunoască pe deplin misterul pascal şi să-l trăiască astfel încât să formeze un Trup unic în unitatea carităţii lui Hristos.
§ 3. - Can. 200 - (cf 390) Este de datoria Episcopului eparhial să celebreze în toată eparhia funcţiunile sacre care, conform prescrierilor cărţilor liturgice, vor fi celebrate de el însuşi în mod solemn, îmbrăcat cu toate însemnele pontificale, nu însă şi în afara limitelor propriei eparhii, fără consimţământul expres sau cel puţin presupus în mod raţional al Episcopului eparhial.
§ 2. - Can. 202 - Episcopii eparhiali ai mai multor Biserici sui iuris, care îşi exercită puterea în acelaşi teritoriu, se vor îngriji să favorizeze unitatea de acţiune, împreunându-şi părerile în întâlniri periodice şi, unindu-şi forţele, să susţină operele comune îndreptate spre un progres mai potrivit binelui religiei şi supravegherea mai eficientă a disciplinei bisericeşti.
§ 2. - Can. 207 - (cf 383 § 2) Episcopul eparhial al oricărei Biserici sui iuris, chiar şi al Bisericii latine, va informa Scaunul Apostolic cu ocazia dării de seamă cincinale asupra stării şi necesităţilor credincioşilor creştini care, cu toate că sunt înscrişi în altă Biserică sui iuris, au fost încredinţaţi grijii sale.
§ 2. (cf § 2) Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau Consiliul Ierarhilor trebuie să se îngrijească să se ia măsuri pentru o întreţinere corespunzătoare şi demnă pentru Episcopului emerit, ţinând seama totuşi de obligaţia primordială pe care o are eparhia pe care a servit-o.
§ 2. - Can. 217 - (= 410) Episcopul coadjutor şi Episcopul auxiliar au obligaţia reşedinţei în eparhie, pe care nu o vor părăsi decât pentru scurt timp, în afara motivului unei însărcinări de împlinit în afara eparhiei, sau din cauza concediului care nu se va prelungi mai mult de o lună.
§ 2. - Can. 226 - (437) La instituirea Administratorului eparhial, nici Patriarhul şi nici colegiul consilierilor eparhiali nu pot reţine pentru sine o parte a puterii, nici determina durata exercitării funcţiei, nici prestabili alte restricţii.
§ 2. - Can. 229 - (cf 427) Administratorul eparhial are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi Episcopul eparhial, exceptând cazul în care dreptul prevede altfel sau rezultă altfel din natura lucrurilor.
§ 3. (cf 413 § 3) Cel care şi-a asumat conducerea eparhiei în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, îl va înştiinţa cât mai repede pe Patriarh despre scaunul eparhial împiedicat şi despre asumarea funcţiei; în celelalte cazuri va înştiinţa Scaunul Apostolic şi, dacă aparţine de o Biserică patriarhală, şi pe Patriarh.
Capitolul II DESPRE ORGANELE CARE AJUTĂ EPISCOPUL EPARHIAL ÎN CONDUCEREA EPARHIEI
§ 2. - Can. 238 - (cf 463) § 1. La adunarea eparhială trebuie să fie convocaţi şi trebuie să vină:
§ 3. - Can. 239 - (= 464) Cei care trebuie să vină la adunarea eparhială, chiar dacă sunt reţinuţi de un impediment legitim, nu pot trimite un procurator care să participe la adunarea eparhială în numele lor, în schimb îl vor înştiinţa pe Episcopul eparhial despre impediment.
§ 4. - Can. 241 - (cf 466) Unicul legislator în adunarea eparhială este Episcopul eparhial, ceilalţi având doar vot consultativ; doar el singur semnează deciziile de orice fel luate în adunarea eparhială; dacă acestea sunt promulgate în aceeaşi adunare, încep să oblige imediat, exceptând cazul în care se prevede în mod expres altfel.
§ 2. - 1. să facă promisiunea că îşi vor îndeplini cu fidelitate funcţia, în modul determinat de drept sau de Episcopul eparhial;
§ 2. - Can. 249 - (= 480) Protosincelul şi Sincelii trebuie să raporteze Episcopului eparhial atât principalele probleme de îndeplinit cât şi cele îndeplinite, şi niciodată să nu acţioneze contra voinţei şi intenţiei sale.
§ 3. - 2. Despre cancelar şi ceilalţi notari şi despre arhiva curiei eparhiale
§ 2. - Can. 254 - (= 484) Notarii sunt cei care:
§ 2. - Can. 258 - (cf 488) Nu este permis să se scoată din arhiva curiei eparhiale documente decât pentru scurt timp şi, în plus, cu permisiunea Episcopului eparhial sau a Protosincelului împreună cu cancelarul.
§ 2. - 3. Despre economul eparhial şi despre consiliul pentru problemele economice
§ 5. (= 493) Pe lângă alte sarcini care îi sunt încredinţate prin însuşi dreptul comun, consiliul pentru problemele economice va pregăti în fiecare an socoteala veniturilor şi a cheltuielilor care se prevăd pentru conducerea întregii eparhii pentru anul ce urmează şi, de asemenea, va aproba la sfârşitul anului, bilanţul veniturilor şi cheltuielilor.
§ 2. - Can. 268 - (= 499) Modul de a-i alege pe membri consiliului preoţesc va fi determinat în statute astfel încât, pe cât posibil, sacerdoţii preoţimii să fie reprezentaţi mai ales în funcţie de diferitele slujiri şi de diferitele protopopiate ale eparhiei.
§ 6. Ori de câte ori dreptul stabileşte că Episcopul eparhial are nevoie de consimţământul colegiului consilierilor eparhiali, Patriarhului îi este suficient să consulte acest colegiu în problemele eparhiei pe care el însuşi o conduce.
§ 2. - Can. 275 - (cf 514 § 1) Numai Episcopul eparhial este cel care va convoca consiliul pastoral, în funcţie de necesităţile apostolatului, îl va prezida şi va publică ceea s-a tratat în acesta.
§ 3. - Can. 278 - § 1. (= 555) Protopopul, pe lângă puterile şi facultăţile care îi sunt conferite de dreptul particular, are dreptul şi obligaţia:
§ 2. - 1. îşi va da silinţa astfel încât clericii să frecventeze întâlnirile pe care Ierarhul locului le consideră oportune pentru a promova ştiinţele sacre şi activităţile pastorale;
Capitolul III DESPRE PAROHII, DESPRE PAROHI ŞI DESPRE VICARII PAROHIALI
§ 2. - Can. 283 - Episcopul eparhial nu va retrage, decât din motive grave, anumite grupuri de persoane, edificii şi locuri care sunt pe teritoriul parohiei şi nu sunt scoase prin drept, nici în totalitate şi nici în parte, de sub grija parohului.
§ 3. - 1° este vorba de un membru al unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă comună după model călugăresc;
§ 3. - Can. 286 - (= 525) Când scaunul eparhial este vacant sau împiedicat, Administratorului eparhiei sau celui care conduce în mod interimar eparhia, îi revine:
§ 2. - Can. 288 - (cf 527 § 1) Parohul obţine grija sufletelor prin prevedere canonică, pe care, cu toate acestea, nu este licit să o exercite, decât după luarea în posesiune canonică a parohiei conform normei dreptului particular.
§ 2. - Can. 291 - (cf 531) Toate ofrandele, cu excepţia acelora despre care este vorba în cann. 715717, primite de paroh şi de toţi ceilalţi clerici ataşaţi parohiei cu ocazia împlinirii unei sarcini pastorale, trebuie să fie depuse în fondul parohial, exceptând cazul în care rezultă voinţa contrară a celui care oferă cu privire la ofrandele complet voluntare; este de competenţa Episcopului eparhial, după consultarea consiliului preoţesc, să stabilească prescrieri prin care să fie prevăzută destinaţia acestor ofrande precum şi o remunerare justă a parohului şi a tuturor celorlalţi clerici ai parohiei, conform normei can. 390.
§ 3. - Can. 293 - Parohul îşi va aminti că trebuie să ofere botezaţilor şi nebotezaţilor, catolicilor şi necatolicilor, prin convieţuirea cotidiană şi atenţia sa, exemplul unui serviciu cu adevărat sacerdotal şi pastoral şi că trebuie să dea mărturie de adevăr şi de viaţă în faţa tuturor şi, ca bun păstor, să-i caute şi pe aceia care, cu toate că sunt botezaţi în Biserica catolică, se abţin de la primirea sacramentelor sau, mai mult, au abandonat credinţa.
§ 2. - Can. 298 - (= 539) Dacă o parohie devine vacantă sau dacă parohul este împiedicat, indiferent din ce motiv, să-şi îndeplinească serviciul pastoral în parohie, Episcopul eparhial va numi cât mai repede un sacerdot ca administrator al parohiei.
Capitolul IV DESPRE RECTORII BISERICILOR
§ 2. - Can. 307 - (= 560) Ierarhul locului, dacă consideră potrivit acest lucru, poate da dispoziţie rectorului bisericii să celebreze în biserica încredinţată lui anumite funcţiuni sacre, chiar şi parohiale, precum şi ca biserica să rămână deschisă pentru unele grupuri de credincioşi creştini.
Titlul VIII DESPRE EXARHATE ŞI DESPRE EXARHI
§ 2. - Can. 312 - Exarhul conduce exarhatul, fie în numele celui care l-a numit, fie în nume propriu; aceasta trebuie să rezulte din înfiinţarea sau schimbarea exarhatului.
§ 2. - Can. 316 - Recursul împotriva decretelor Exarhului care conduce exarhatul în numele Pontifului Roman sau în numele Patriarhului, se face respectiv la Scaunul Apostolic sau la Patriarh; împotriva decretelor Exarhului care conduce exarhatul în nume propriu, recursul se face conform normei de drept obişnuite.
Titlul IX DESPRE ADUNĂRILE IERARHILOR MAI MULTOR BISERICI SUI IURIS
Titlul X DESPRE CLERICI
§ 2. - Can. 324 - Clericii, uniţi între ei în comuniune ierarhică şi constituiţi în diferite grade, participă în mod diferit la unica slujire bisericească, divin instituită.
Capitolul I DESPRE FORMAREA CLERICILOR
§ 3. (cf 243) Planul formării clericilor, respectând cu fidelitate dreptul comun şi având în vedere tradiţia propriei Biserici sui iuris, trebuie să cuprindă, pe lângă altele, norme speciale pentru formarea personală, spirituală, doctrinară şi pastorală a seminariştilor, precum şi pentru fiecare disciplină ce trebuie predată şi pentru organizarea cursurilor şi a examenelor.
§ 2. - Can. 333 - Deşi este de dorit ca elevilor unei Biserici sui iuris să li se rezerve un seminar, în primul rând cel minor, totuşi în acelaşi seminar pot fi admişi, în împrejurări speciale, chiar şi seminariştii altor Biserici sui iuris.
§ 2. (= 264) Sunt supuse impozitului pentru seminar şi casele călugărilor, exceptând cazul în care acestea se întreţin numai din pomană, sau în care este sediul actual de studii despre care vorbesc cann. 471, § 2 şi 536, § 2.
§ 3. - Can. 343 - Seminariştii, chiar dacă sunt admişi într-un seminar al altei Biserici sui iuris sau într-unul comun mai multor Biserici sui iuris, vor fi formaţi după propriul rit, obiceiul contrar fiind respins.
§ 4. - Can. 345 - Formarea seminariştilor va fi perfecţionată în seminarul major, completând în fiecare caz ceea ce a lipsit la formarea în seminarul minor, integrând formarea spirituală, intelectuală şi pastorală, astfel încât să devină slujitori ai lui Hristos în mijlocul Bisericii, lumina şi sarea lumii contemporane.
§ 2. - 1° prin meditarea atentă şi constantă a cuvântului lui Dumnezeu şi cu o fidelă explicaţie conform Părinţilor, seminariştii se vor obişnui să-şi conformeze cât mai mult propria viaţă cu viaţa lui Hristos şi, întăriţi mereu în credinţă, speranţă şi caritate, să exerseze trăirea după modelul Evangheliei;
§ 3. - Can. 347 - (cf 248) Formarea doctrinară va tinde să-i facă pe seminarişti, înzestraţi cu cultura generală a locurilor şi a timpurilor lor şi cercetând eforturile şi realizările inteligenţei omeneşti, să dobândească o doctrină amplă şi solidă în ştiinţele sacre astfel încât, erudiţi cu o mai plină inteligenţă a credinţei şi întăriţi de lumina Învăţătorului Hristos, să-i poată lumina mai eficace pe oamenii timpului lor şi să poată sluji adevărului.
§ 4. - Can. 351 - (cf 256 § 2) Profesorii de ştiinţe sacre, deoarece predau cu mandatul autorităţii bisericeşti, transmit în mod fidel doctrina propusă de aceasta şi se vor supune cu umilinţă, întru totul, magisterului constant şi conducerii Bisericii.
§ 3. - Can. 353 - (cf 258) Conform normei dreptului particular, se vor efectua exerciţii şi probe care să contribuie mai ales la întărirea formării pastorale, cum sunt serviciul social sau cel caritabil, formarea catehetică, şi în special ucenicia pastorală în cursul formării filosofico-teologice şi ucenicia diaconală înainte de hirotonirea preoţească.
Capitolul II DESPRE ÎNSCRIEREA CLERICILOR ÎNTR-O EPARHIE
§ 2. - Can. 358 - (cf 266 § 1) Prin hirotonirea diaconală cineva este înscris ca şi cleric al eparhiei pentru al cărei serviciu a fost hirotonit, exceptând cazul în care, conform normei dreptului particular al propriei Biserici sui iuris, a fost deja înscris în aceeaşi eparhie.
§ 2. - Can. 361 - (= 271 § 1 a) Nu se va refuza, decât pentru o adevărată necesitate a propriei eparhii sau a Bisericii sui iuris, clericului care cere trecerea sau transferul în altă eparhie care suferă de o penurie gravă de clerici, mai ales pentru evanghelizare, cauză a Bisericii universale, cu condiţia ca acesta să fie pregătit şi apt să îndeplinească această slujire.
§ 2. - Can. 363 - (cf 272) Pe un cleric al eparhiei nu-l poate înscrie sau demite din aceasta şi nici nu-i poate acorda în mod valid permisiunea de transfer:
§ 2. - Can. 366 - § 1. (cf 269) Episcopul eparhial nu va înscrie în eparhia sa un cleric străin decât dacă:
Capitolul III DESPRE DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE CLERICILOR
§ 2. - Can. 370 - (= 273) Clericii au obligaţia specială de a acorda res-pect şi ascultare Pontifului Roman, Patriarhului şi Episcopului eparhial.
§ 3. - Can. 373 - (<> 277) Celibatul clericilor, ales pentru împărăţia cerurilor şi atât de corespunzător sacerdoţiului, va fi stimat pretutindeni, conform tradiţiei Bisericii universale; tot astfel trebuie ţinută la mare cinste starea clericilor legaţi prin căsătorie, consfinţită de secole prin practica Bisericii primitive şi a Bisericilor orientale.
§ 3. - Can. 382 - (cf 285 § 1) Clericii se vor abţine absolut de la tot ceea ce, conform normelor determinate detaliat de dreptul particular, nu se cuvine propriului statut şi de asemenea vor evita tot ceea ce este străin.
§ 2. - Can. 387 - (cf 284) Referitor la îmbrăcămintea pe care trebuie să o poarte clericii, se va respecta dreptul particular.
§ 2. - Can. 391 - (cf 278 § 1) Este dreptul integral al clericilor, rămânând neschimbat can. 578, § 3, să se asocieze cu alţii în vederea urmăririi unor scopuri corespunzătoare stării clericale; este însă de competenţa Episcopului eparhial să judece în mod autentic privitor la această corespondenţă.
Capitolul IV DESPRE PIERDEREA STĂRII CLERICALE
Titlul XI DESPRE LAICI
§ 3. - Can. 405 - Patrimoniul liturgic, teologic, spiritual şi disciplinar va fi studiat conştiincios de către laici, astfel încât să fie favorizată bunăvoinţa reciprocă şi stima precum şi unitatea de acţiune între laicii diferitelor Biserici sui iuris, iar diversitatea riturilor să nu dăuneze binelui comun al societăţii în care trăiesc, ci mai degrabă să-i conducă zi de zi mai mult la acelaşi bine.
Capitolul I DESPRE MONAHI ŞI CEILALŢI CĂLUGĂRI
§ 2. - Can. 413 - (cf 589) În privinţa conducerii interne şi disciplinei călugăreşti, institutele călugăreşti, dacă dreptul nu prevede altfel, dacă sunt de drept pontifical, sunt supuse imediat şi exclusiv Scaunului Apostolic; însă, dacă sunt de drept patriarhal sau eparhial, sunt supuse imediat Patriarhului sau Episcopului eparhial, rămânând neschimbat can. 418, § 2.
§ 4. - Can. 416 - (cf 678 § 3) Patriarhii, şi de asemenea Ierarhii locului, vor promova întâlnirile cu Superiorii călugărilor la timpul stabilit şi ori de câte ori consideră oportun, pentru ca, împreunându-şi părerile, să acţioneze în concordanţă cu privire la operele de apostolat exercitate de către membri.
§ 3. - Can. 421 - (cf 619) Superiorii au obligaţia gravă să se îngrijească astfel încât membrii încredinţaţi lor să-şi conformeze viaţa după tipic sau statutele proprii; Superiorii îi vor ajuta pe membri prin exemplu şi îndemnuri pentru a-şi atinge scopul stării călugăreşti, se vor îngriji în mod corespunzător de nevoile lor personale, se vor îngriji şi îi vor cerceta cu râvnă pe cei bolnavi, îi vor certa pe cei neastâmpăraţi, îi vor mângâia pe cei slabi de suflet, vor fi răbdători faţă de toţi.
§ 2. - Can. 423 - (634 § 1) Mănăstirea, confederaţia monastică, ordinul şi congregaţia, provinciile lor şi casele legitim înfiinţate, sunt prin dreptul însuşi persoane juridice; tipicul sau statutele pot însă exclude sau restrânge capacitatea lor de a dobândi, de a poseda, de a administra sau de a înstrăina bunurile temporare.
§ 2. - 1° rămâne legat de voturi şi trebuie să respecte celelalte obligaţii ale profesiunii, cu excepţia celor pe care, după judecata sa prudentă, sunt incompatibile cu demnitatea sa; este lipsit de voce activă şi pasivă în propria mănăstire, ordin sau congregaţie; este scos de sub autoritatea Superiorilor şi în virtutea votului ascultării rămâne supus numai Pontifului Roman;
§ 3. - 1° dacă prin profesiune şi-a pierdut capacitatea de a dobândi stăpânirea bunurilor, are uzul, uzufructul şi administrarea bunurilor care îi parvin; Patriarhul, Episcopul eparhial sau Exarhul dobândesc însă proprietatea pentru Biserica patriarhală, pentru eparhie, pentru exarhat; ceilalţi [o dobândesc] pentru mănăstire sau ordin;
§ 2. - Can. 434 - (589) O mănăstire este de drept pontifical dacă este întemeiată de Scaunul Apostolic sau a fost recunoscută ca atare printr-un decret al aceluiaşi; este de drept patriarhal dacă este stavropighie; este de drept eparhial dacă este întemeiată de Episcop şi nu a obţinut decretul de recunoaştere din partea Scaunului Apostolic.
§ 3. - 2° Despre Superiorii mănăstirilor, Sinaxe şi economi
§ 3. - Can. 442 - Rămânând neschimbat tipicul mănăstirii sui iuris care poate pretinde mai mult, pentru ca cineva să fie apt să-şi asume funcţia de Superior al unei mănăstiri sui iuris se cere să fi depus profesiunea perpetuă, să aibă cel puţin zece ani de la profesiune şi să fi împlinit patruzeci de ani.
§ 3. - Can. 445 - (626) Membrii Sinaxei de alegere vor face tot posibilul pentru a-i alege pe cei pe care, în Domnul, îi recunosc într-adevăr demni şi potriviţi în funcţia de Superior, şi se vor abţine de la orice abuz şi mai ales de la a-şi procura voturi atât pentru sine cât şi pentru alţii.
§ 3. - 3° Despre admiterea în mănăstirea sui iuris şi despre noviciat
§ 3. - Can. 454 - În tipic vor fi precizate nomele referitoare la zestre, dacă e cerută, pe care candidaţii o vor pune la dispoziţie şi va fi administrată sub supravegherea specială Ierarhului locului, precum şi cele referitoare la restituirea integrală a zestrei, fără câştigurile realizate deja din aceasta, celui care, din orice motiv, părăseşte mănăstirea.
§ 2. - Can. 460 - Novicele nu poate renunţa în mod valid, în nici un fel, la bunurile sale, nici nu le poate supune obligaţiilor [=ipotecă], rămânând neschimbat can. 467, § 1.
§ 2. - 4° Despre consacrarea sau profesiunea monastică
§ 2. - Can. 464 - (656) Pentru validitatea profesiunii monastice perpetue se cere ca:
§ 3. - Can. 469 - (cf 266 § 2) Odată emisă profesiunea perpetuă, membrul îşi pierde prin dreptul însuşi orice funcţie, dacă are vreuna, precum şi propria eparhie, şi pe lângă aceasta este ataşat mănăstirii cu drepturi depline.
§ 2. - Can. 472 - (cf 1019 § 1) Superiorul mănăstirii sui iuris poate da membrilor săi cu voturi perpetue, conform normei tipicului, scrisorile de demitere pentru sacra hirotonire; aceste scrisori vor fi trimise Episcopului eparhial al locului unde este situată mănăstirea, chiar şi dacă este dependentă, sau dacă este vorba de o mănăstire stavropighie, Episcopului desemnat de către Patriarh.
§ 2. - 1° să participe zilnic la laudele divine şi la Divina Liturghie ori de câte ori se celebrează, dacă nu sunt împiedicaţi în mod legitim; le incumbă îndeletnicirea cu contemplarea realităţilor divine şi dedicarea cu sârguinţă la alte exerciţii de pietate;
§ 2. - Can. 476 - (669) Membrii mănăstirii, atât în mănăstire cât şi în afara ei, vor purta haina monastică prescrisă de propriul tipic.
§ 3. - Can. 478 - (665 § 1) Superiorul mănăstirii poate permite membrilor să petreacă în afara mănăstirii un timp determinat de tipic; pentru absenţa ce depăşeşte un an, dacă nu intervine din cauza studiilor sau a bolii, se cere permisiunea autorităţii căreia îi este supusă mănăstirea.
§ 2. - 8° Despre trecerea la o altă mănăstire
§ 4. - 9° Despre exclaustrare şi despre părăsirea mănăstirii
§ 2. - Can. 491 - (687) Membrul exclaustrat rămâne legat voturilor şi este ţinut de celelalte obligaţii ale profesiunii monastice care sunt compatibile cu starea sa; trebuie să depună haina monastică; pe timpul exclaustrării este lipsit de voce activă şi pasivă; în locul Superiorului propriei mănăstiri, este supus, şi în virtutea votului ascultării, Episcopului eparhial al locului în care locuieşte.
§ 2. - Can. 495 - (cf 665 § 2) Membrul care, după emiterea profesiunii lipseşte ilegitim din mănăstire, trebuie să se reîntoarcă la mănăstire fără întârziere; Superiorii trebuie să-l cerceteze cu grijă şi, dacă revine mişcat de o adevărată penitenţă, să-l primească; altfel, conform normei dreptului, îl vor pedepsi sau chiar îl vor demite.
§ 2. - 10° Despre demiterea monahilor
§ 3. - Can. 499 - (cf 688 § 2) În timpul profesiunii temporare, membrul poate fi demis de către Superiorul mănăstirii sui iuris, cu consimţământul consiliului său, conform can. 552 §§ 2 şi 3, însă pentru ca demiterea să fie validă, trebuie să fie confirmată de către Episcopul eparhial sau, dacă dreptul particular prescrie astfel pentru mănăstirile situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, de către Patriarh.
§ 2. - 1° cauzele demiterii să fie grave, culpabile şi dovedite juridic, însoţite de lipsa îndreptării;
§ 4. - Can. 502 - (cf 701) Prin demiterea legitimă, exceptând cea din can. 497, încetează prin dreptul însuşi toate legăturile şi obligaţiile izvorâte din profesiunea monastică şi, dacă membrul este constituit în hirotonirea sacră, trebuie respectat can. 494.
§ 2. Totuşi, mănăstirea va respecta echitatea şi caritatea faţă de membrul care se desparte de aceasta.
§ 2. - 1° de drept pontifical dacă a fost întemeiată de Scaunul Apostolic, sau dacă a fost recunoscută ca atare prin decretul aceluiaşi;
§ 3. - 1° Despre înfiinţarea şi despre desfiinţarea unui ordin, congregaţii, provincii, case
§ 2. - Can. 510 - (cf 616) Casa unui ordin sau a unei congregaţii nu poate fi desfiinţată în mod valid decât cu consultarea Episcopului eparhial; în schimb, desfiinţarea casei unice a ordinului sau a congregaţiei este rezervată aceleiaşi autorităţi căreia îi revine suprimarea aceluiaşi ordin sau congregaţii, conform can. 507.
§ 3. - 3° Despre admiterea în ordine şi în congregaţii şi despre noviciat
§ 2. - Can. 518 - Înainte de a fi admis la noviciat, candidatul trebuie să fie pregătit corespunzător, sub grija specială a unui membru experimentat, pentru un timp şi după modul determinat de statute.
§ 2. - 4° Despre profesiune în ordine şi congregaţii
§ 2. - Can. 527 - (= 656) Pentru validitatea profesiunii temporare se cere ca:
§ 6. - Can. 530 - (668 § 1) În congregaţii, membrul va redacta în mod liber testamentul, care va fi valid chiar şi în dreptul civil, înaintea profesiunii perpetue.
§ 2. - 5° Despre formarea membrilor şi despre disciplina călugărească în ordine şi în congregaţii
§ 2. - Can. 540 - (669) În ceea ce priveşte îmbrăcămintea membrilor, se vor respecta prescrierile statutelor, iar în afara caselor proprii, şi normele Episcopului eparhial.
§ 4. - 7° Despre exclaustrare şi despre părăsirea ordinului sau a congregaţiei
§ 2. - 1° Patriarhul, pentru toţi membrii care au domiciliul în limitele teritoriului Bisericii pe care o prezidează, după ce l-a consultat, în cazul congregaţiei de drept eparhial, pe Episcopul eparhial;
§ 3. - Can. 550 - (cf 665 § 2) Membrul care se îndepărtează în mod ilegitim de casa propriului ordin sau congregaţie cu intenţia de a se sustrage de sub puterea Superiorilor, va fi cercetat cu grijă de aceiaşi Superiori; dacă, însă, nu revine în timpul prescris de statute, va fi pedepsit conform normei dreptului sau [va fi] chiar şi demis.
§ 2. - 1° motivele demiterii să fie grave şi, din partea membrului, să fie externe şi culpabile;
Capitolul II DESPRE SOCIETĂŢILE DE VIAŢĂ COMUNĂ DUPĂ MODEL CĂLUGĂRESC
§ 3. - Can. 555 - (590 § 2) Toţi membrii acestor societăţi sunt supuşi Pontifului Roman ca supremului lor Superior, de care sunt obligaţi să asculte şi în virtutea sacrei legături a ascultării.
§ 2. - Can. 561 - (739) Membrii societăţii sunt supuşi obligaţiilor prescrise de dreptul comun clericilor, dacă nu se prevede altfel în drept sau dacă nu rezultă altfel din natura lucrurilor, rămânând neschimbate drepturile şi obligaţiile determinate în statute.
Capitolul III DESPRE INSTITUTELE SECULARE
§ 2. - Can. 564 - (cf 590 § 2) Membrii institutelor seculare sunt supuşi Pontifului Roman ca supremului lor Superior, căruia îi datorează ascultare şi în virtutea sacrei legături a ascultării.
Capitolul IV DESPRE ALTE FORME DE VIAŢĂ CONSACRATĂ _I DESPRE SOCIETĂŢILE DE VIAŢĂ APOSTOLICĂ
Titlul XIII DESPRE ASOCIAŢIILE CREDINCIOŞILOR CREŞTINI
§ 2. - Can. 574 - (= 301 § 1) Rămânând pentru celelalte stabilit can. 18, numai autoritatea bisericească competentă este cea care înfiinţează asociaţiile credincioşilor creştini care îşi propun să propovăduiască doctrina creştină în numele Bisericii sau să promoveze cultul public sau care tind spre alte scopuri a căror realizare este rezervată, prin însăşi natura sa, aceleiaşi autorităţi bisericeşti.
§ 3. - Can. 579 - (cf 265) Nici o asociaţie de credincioşi creştini nu poate să-şi înscrie propriii membri ca şi clerici decât printr-o concesie specială dată de către Scaunul Apostolic sau, dacă este vorba de o asociaţie amintită de can. 575, § 1, n. 2, de Patriarh cu consimţământul Sinodului permanent.
§ 2. - 1° de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului permanent sau al Mitropolitului care prezidează Biserica mitropolitană sui iuris, cu consimţământul celor doi Episcopi eparhiali mai în vârstă în hirotonirea episcopală;
Titlul XIV DESPRE EVANGHELIZAREA POPOARELOR
§ 4. - Can. 586 - (cf 748 § 2) Se interzice cu desăvârşire ca cineva să fie constrâns sau să fie indus sau ademenit prin vicleşuguri nefavorabile să îmbrăţişeze Biserica; toţi credincioşii creştini însă, se vor îngriji să le fie revendicat dreptul la libertatea călugărească, că nu cumva vreunul, prin suferinţe nedrepte, să fie îndepărtat de Biserică.
§ 3. - Can. 588 - Catehumenii au [dreptul] integral de a se înscrie în oricare Biserică sui iuris, conform normei can. 30; se va evita însă să li se recomande ceva care s-ar putea opune înscrierii lor în Biserica ce se potriveşte cel mai bine cu cultura lor.
Capitolul I DESPRE SARCINA BISERICII DE A ÎNVĂŢA ÎN GENERAL
§ 2. - Can. 596 - (cf 756) Sarcina de a învăţa, în numele Bisericii, este numai de competenţa Episcopilor; totuşi la această sarcină îşi au partea lor, conform normei dreptului, fie cei care, prin efectul hirotonirii sacre, sunt cooperatori ai Episcopilor, fie cei care, fără a fi constituiţi în hirotonirile sacre, au primit mandatul de a învăţa.
§ 3. - Can. 598 - (= 750) Trebuie crezut cu credinţă divină şi catolică tot ceea ce este conţinut în cuvântul lui Dumnezeu, scris sau transmis prin tradiţie, adică unicului depozit de credinţă încredinţat Bisericii, şi care în acelaşi timp este propus ca fiind revelat în mod divin fie prin magisterul solemn al Bisericii, fie prin magisterul său obişnuit şi universal, care apoi este manifestat de adeziunea comună a credincioşilor creştini sub conducerea magisterului sacru; toţi credincioşii creştini sunt de aceea obligaţi să evite orice doctrină contrară acestuia.
Capitolul II DESPRE SLUJIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
§ 4. - Can. 611 - (cf 766) Toţi cei cărora li s-a încredinţat grija sufletelor, în virtutea funcţiei, sunt înzestraţi cu facultatea de a predica; aceştia pot chiar invita pe orice preot sau diacon să predice celor încredinţaţi grijii lor, rămânând neschimbat can. 610, § 3, dacă nu le este interzis în mod legitim.
§ 2. - Can. 613 - Împotriva decretului Ierarhului care interzice cuiva să predice, se dă recurs numai în ceea ce priveşte trecerea dreptului asupra altei persoane, [recurs] care trebuie definit fără întârziere.
§ 4. - Can. 615 - (cf 770) Episcopii eparhiali se vor îngriji prin norme date, ca la timp potrivit să aibă loc o serie specială de sfinte predicări pentru reînnoirea spirituală a poporului creştin.
§ 2. [Predicatorii] vor învăţa de asemenea şi doctrina Bisericii referitoare la demnitatea persoanei umane şi la drepturile sale fundamentale, la viaţa de familie, la consorţiul civil şi social, precum şi la sensul justiţiei de realizat în viaţa economică şi în muncă, ceea ce contribuie la edificarea păcii pe pământ şi promovarea progresului popoarelor.
§ 3. - Can. 625 - (cf 776) Cateheza trebuie să aibă o raţiune ecumenică, prezentând o imagine corectă a celorlalte Biserici şi comunităţi bisericeşti; cu toate acestea, se va îngriji întru totul de corecta raţiune a catehezei catolice.
Capitolul III DESPRE EDUCAŢIA CATOLICĂ
§ 2. - Can. 629 - (cf 795) Toţi educatorii se vor îngriji să tindă la formarea integrală a persoanei umane astfel încât tinerii, prin cultivarea armonioasă a calităţilor fizice, intelectuale şi morale înnăscute, să fie formaţi pentru o mai perfectă cunoaştere şi iubire a lui Dumnezeu, pentru a stima valorile umane şi morale cu conştiinţă dreaptă, pentru a le îmbrăţişa cu adevărată libertate şi, cultivând împreună simţul justiţiei şi al responsabilităţii sociale, pentru a urmări o convieţuire frăţească cu ceilalţi.
§ 2. Toţi credincioşii creştini vor favoriza iniţiativele corespunzătoare ale Bisericii în promovarea educaţiei, în primul rând pentru înfiinţarea, îndrumarea şi susţinerea şcolilor.
§ 2. - Can. 632 - (= 803 § 3) Şcoala nu va fi considerată catolică de drept, dacă nu a fost înfiinţată ca atare de Episcopul eparhial sau de autoritatea bisericească superioară ori recunoscută ca atare de către aceiaşi.
§ 3. - Can. 635 - (802) Episcopii eparhiali sunt cei care se vor îngriji în primul rând să existe şcoli catolice, mai ales acolo unde lipsesc alte şcoli sau nu sunt adecvate, chiar şcoli profesionale şi tehnice, ori de câte ori sunt necesare din motive speciale, conform împrejurărilor de loc şi de timp.
§ 2. - Can. 637 - (cf 798) În şcolile în care învăţământul catolic lipseşte sau, după aprecierea Episcopului eparhial, nu este suficient, trebuie suplinită adevărata formare catolică a tuturor elevilor catolici.
§ 2. - Can. 639 - (cf 804 § 2) Profesorii, deoarece sunt principalii responsabili pentru ca şcoala catolică să poată duce la bun sfârşit scopurile şi iniţiativele, trebuie să fie eminenţi prin doctrină şi exemplari prin mărturia vieţii, să presteze opera de colaborare în primul rând cu părinţii dar şi cu celelalte şcoli.
§ 2. - Can. 641 - În universităţile catolice de studii fiecare disciplină va fi cultivată conform propriilor principii şi propriei metode şi cu acea libertate proprie de cercetarea ştiinţifică, astfel încât să se obţină zi de zi o înţelegere mai aprofundată a acelor discipline şi, examinând cu maximă atenţie problemele şi cercetările noi ale epocii care progresează, să cunoască mai bine în ce fel credinţa şi raţiunea se pun de acord într-un unic adevăr, şi să formeze oameni cu adevărat deosebiţi în doctrină, pregătiţi să-şi asume funcţiile mai importante în societate şi să fie martori ai credinţei în lume.
§ 2. - Can. 643 - (811) În universităţile catolice de studii în care nu există nici o facultate de teologie, se vor preda cel puţin cursuri de teologie adaptate studenţilor diferitelor facultăţi.
Capitolul IV DESPRE MIJLOACELE DE COMUNICARE SOCIALĂ ŞI ÎN SPECIAL DESPRE CĂRŢI
§ 2. - Can. 653 - (cf 831 § 2) Este de datoria dreptului particular să stabilească norme mai precise asupra utilizării radiofoniei, cinematografiei, televiziunii şi a altora de acest fel, când tratează despre cele referitoare la doctrina catolică sau la moravuri.
§ 2. - Can. 659 - (cf 827 § 3) Se recomandă ca orice scriere care ilustrează credinţa catolică sau moravurile, să fie prevăzută cel puţin cu licenţa bisericească, rămânând neschimbate prescrierile institutelor de viaţă consacrată care pretind mai mult.
Titlul XVI DESPRE CULTUL DIVIN ŞI MAI ALES DESPRE SACRAMENTE
§ 2. - Can. 669 - (841 a) Întrucât sacramentele sunt aceleaşi pentru Biserica universală şi aparţin depozitului divin, numai autorităţii supreme a Bisericii îi revine aprobarea sau definirea celor ce se cer pentru validitatea lor.
§ 2. - Can. 673 - (837 § 2) Celebrarea sacramentelor, în special a Divinei Liturghii, fiind acţiunea Bisericii, va fi făcută, per cât posibil, cu participarea activă a credincioşilor creştini.
Capitolul I DESPRE BOTEZ
§ 2. - Can. 676 - (cf 850) În caz de necesitate urgentă, administrarea botezului este licită, îndeplinind numai ceea ce este necesar pentru validitate.
§ 2. - Can. 679 - (= 864) Este capabil să primească botezul oricare om şi numai omul nebotezat încă.
§ 2. - Can. 683 - Botezul trebuie să fie celebrat după prescrierile liturgice ale Bisericii sui iuris în care va fi înscris cel care se botează, conform normei dreptului.
§ 2. - Can. 685 - § 1. (cf 874) Pentru ca cineva să îndeplinească în mod valid sarcina de naş se cere:
§ 2. - Can. 688 - (875) Cel care administrează botezul se va îngriji ca în cazul în care nu este prezent un naş, să fie cel puţin un martor prin care să poată fi dovedită celebrarea botezului.
§ 3. - Can. 690 - (878) Dacă botezul nu a fost administrat de paroh şi nici în prezenţa sa, slujitorul trebuie să-l înştiinţeze despre fapt pe parohul locului.
Capitolul II DESPRE UNGEREA SFÂNTULUI MIR
Capitolul III DESPRE DIVINA EUHARISTIE
§ 2. - Can. 701 - (-) Concelebrarea între Episcopi şi preoţi ai diferitor Biserici sui iuris poate fi făcută din motive întemeiate, mai ales pentru a favoriza caritatea şi cu scopul de a manifesta unirea între Biserici, cu permisiunea Episcopului eparhial, urmând cu toţi prescrierile cărţilor liturgice ale primului celebrant, înlăturând orice sincretism liturgic şi, preferabil, păstrând veşmintele liturgice şi însemnele propriei Biserici sui iuris.
§ 2. - Can. 704 - (cf 904) Divina Liturghie poate fi celebrată în mod lăudabil în toate zilele, cu excepţia celor care sunt excluse, conform prescrierilor cărţilor liturgice ale Bisericii sui iuris în care este înscris sacerdotul.
§ 2. - Can. 706 - (924) Darurile sacre, care sunt oferite în Divina Liturghie, sunt pâinea exclusiv din grâu şi făcută recent, astfel încât să nu existe nici un pericol de alterare, şi vinul natural din viţă de vie nealterat.
§ 2. - Can. 708 (cf 922) Ierarhii locului şi parohii se vor îngriji, cu toată sârguinţa, astfel încât credincioşii creştini să fie instruiţi asupra obligaţiei de a primi Divina Euharistie în pericolul morţii (cf 920) şi la timpul stabilit de o foarte lăudabilă tradiţie sau de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris, mai ales în timpul Pascal, în care Hristos Domnul ne-a încredinţat misterele euharistice.
§ 2. - Can. 710 - (cf 914) Privitor la participarea copiilor la Divina Euharistie, după botez şi ungerea cu sfântul mir, luând precauţiile oportune, se vor respecta prescrierile cărţilor liturgice ale propriei Biserici sui iuris.
§ 2. - Can. 716 - (cf 945 § 2) Rămânând neschimbat can. 1013, se recomandă cu stăruinţă Episcopilor eparhiali să introducă, pe cât posibil, practica potrivit căreia să se primească numai ofertele pe care credincioşii creştini le dau spontan cu ocazia Divinei Liturghii; însă fiecare sacerdot va celebra cu bucurie Divina Liturghie chiar şi fără nici o ofertă potrivit intenţiilor credincioşilor creştini şi în special a săracilor.
Capitolul IV DESPRE SACRAMENTUL PENITENŢEI
§ 2. - 1° este iminent pericolul morţii, iar sacerdotului sau sacerdoţilor le lipseşte timpul pentru a administra sacramentul penitenţei fiecărui penitent în parte;
§ 2. - Can. 725 - (976) Oricare sacerdot poate da dezlegare în mod valid şi licit pentru orice păcat oricărui penitent care se află în pericol de moarte, chiar dacă este prezent un alt sacerdot care este înzestrat cu facultatea de a administra sacramentul penitenţei.
§ 3. - Can. 727 - În unele cazuri, din grijă pentru mântuirea sufletelor, poate fi oportună limitarea facultăţii de a dezlega de păcate şi rezervarea ei unei autorităţi determinate; aceasta, însă, nu se poate face decât cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale sau al Consiliului Ierarhilor sau al Scaunului Apostolic.
§ 2. - Can. 729 - Orice rezervare a dezlegării de păcat îşi pierde orice putere:
Capitolul V DESPRE UNGEREA BOLNAVILOR
§ 2. - Can. 738 - (cf 1001) Credincioşii creştini vor primi cu bucurie ungerea bolnavilor ori de câte ori se îmbolnăvesc grav; păstorii sufletelor, pe de altă parte, şi rudele celor bolnavi să aibă grijă ca bolnavii să fie ajutaţi prin acest sacrament la timpul oportun.
§ 2. - Can. 740 - (cf 1005-1006) Credincioşii creştini, grav bolnavi, care şi-au pierdut simţurile sau uzul raţiunii, se presupune că ar fi vrut să le fie administrat acest sacrament în pericol de moarte sau, după părerea sacerdotului, chiar şi într-un alt timp.
Capitolul VI DESPRE SACRA HIROTONIRE
§ 2. - Can. 747 - (1015) Candidatul la diaconat sau la preoţie va fi hirotonit de propriul Episcop eparhial sau, cu scrisoare legitimă de demitere, de un alt Episcop.
§ 2. - Can. 749 - (cf 1017) Episcopului îi este interzis să celebreze sacra hirotonire în altă eparhie, fără permisiunea Episcopului eparhial, exceptând cazul în care dreptul particular al Bisericii patriarhale, referitor la Patriarh, stabileşte altfel.
§ 2. - Can. 751 - (1020) Scrisorile de demitere nu vor fi acordate decât după ce s-au primit în prealabil toate mărturiile pretinse de drept.
§ 2. - Can. 761 - (1036) Candidatul la hirotonirea diaconală sau a preoţiei, pentru a fi hirotonit în mod licit, trebuie să dea Episcopului eparhial propriu sau Superiorului major o declaraţie semnată de propria mână, prin care atestă că primeşte în mod spontan şi liber hirotonirea sacră şi obligaţiile legate de aceeaşi hirotonire, şi că se va dedica pentru totdeauna ministeriului bisericesc, cerând totodată să fie admis la primirea hirotonirii sacre.
§ 2. - Can. 763 - <>1044 § 1-2) Este împiedicat de la exercitarea hirotonirilor sacre:
§ 3. (§ 3) Dispensarea generală de la impedimentele care privesc primirea hirotonirilor sacre este valabilă pentru toate hirotonirile.
§ 2. - Can. 770 - (1052 §§ 1-3) Episcopul care hirotoneşte cu scrisori legitime de demitere, în care se afirmă despre candidat că este corespunzător pentru a primi hirotonirea sacră, se poate mulţumi cu această atestare, însă nu este obligat; dacă consideră, în conştiinţa sa, că respectivul candidat nu este corespunzător, nu îl va hirotoni.
§ 4. - Can. 772 - (1039) Oricare candidat care urmează să fie promovat la sacra hirotonire, se va dedica exerciţiilor spirituale în modul determinat de dreptul particular.
Capitolul VII DESPRE CĂSĂTORIE
§ 3. - Can. 777 - (cf 1135) Din căsătorie se nasc între soţi drepturi şi obligaţii egale cu privire la ceea ce ţine de consorţiul vieţii conjugale.
§ 2. - 1° de dreptul propriu al Bisericii sau al Comunităţii bisericeşti căreia îi aparţine partea necatolică, dacă această Comunitate are un drept matrimonial propriu;
§ 2. Din promisiunea de căsătorie nu se poate intenta acţiune pentru a cere celebrarea căsătoriei; se poate intenta în schimb pentru repararea daunelor dacă se datorează acest lucru în vreun fel.
§ 3. - Can. 784 - (cf 1067) Prin dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris, împreunându-şi părerile cu Episcopii eparhiali ai celorlalte Biserici sui iuris care îşi exercită puterea în acelaşi teritoriu, să se stabilească norme privind examinarea viitorilor miri şi celelalte mijloace de investigaţie, mai ales cu privire la botez şi starea liberă, care trebuie făcute complet înainte de căsătorie, pe care respectându-le cu conştiinciozitate se poate purcede la celebrarea căsătoriei.
§ 2. - Can. 786 - (= 1069) Toţi credincioşii creştini au obligaţia să dezvăluie parohului sau Ierarhului locului, înainte de celebrarea căsătoriei, impedimentele pe care le-ar cunoaşte.
§ 2. - Can. 791 - (= 1074) Se consideră public impedimentul care poate fi dovedit în for extern; altfel este ocult.
§ 2. - Can. 795 - § 1. (1078 § 1) Ierarhul locului poate dispensa credincioşii creştini supuşi lui, oriunde ar locui aceştia, precum şi pe ceilalţi credincioşi creştini înscrişi în propria Biserică sui iuris şi care se află actualmente în limitele teritoriului eparhiei, de la impedimentele de drept bisericesc cu excepţia următoarelor:
§ 2. - Can. 798 - (= 1081) Sacerdoţii la care se referă cann. 796, § 2 şi 797, § 1, îl vor înştiinţa imediat pe Ierarhul locului despre dispensa sau validarea acordată pentru forul extern, iar aceasta va fi notată în registrul căsătoriilor.
§ 3. - Can. 804 - (= 1087) Încearcă [să celebreze] invalid căsătoria cel care este constituit în hirotonirea sacră.
§ 2. - Can. 810 - § 1. (1093) Impedimentul onestităţii publice apare:
§ 2. - Can. 812 - (= 1094) Nu pot celebra în mod valid între ei căsătoria cei care sunt legaţi prin înrudire legală apărută prin adopţie, în linie dreaptă sau de gradul doi în linie colaterală.
§ 2. - Can. 818 - (= 1095) Sunt incapabili de a celebra căsătoria:
§ 2. - Can. 821 - (= 1098) Cel care celebrează căsătoria prin înşelăciune, în vederea obţinerii consimţământului, cu privire la vreo calitate a celeilalte părţi, care prin natura sa poate perturba în mod grav consorţiul vieţii conjugale, celebrează invalid.
§ 2. - Can. 825 - (= 1103) Este invalidă căsătoria celebrată cu forţa sau din teamă gravă provocată din afară, chiar neintenţionat, de care cineva pentru a se elibera este constrâns să aleagă căsătoria.
§ 3. - Can. 831 - § 1. Ierarhul locului sau parohul locului binecuvântează în mod licit căsătoria:
§ 2. - Can. 832 - § 1. (1116 § 1) Dacă nu se poate avea sau ajunge, fără un prejudiciu grav, la un sacerdot competent conform normei dreptului, cei care au intenţia de a celebra o căsătorie adevărată, o pot celebra valid şi licit chiar şi numai în faţa martorilor:
§ 2. - Can. 835 - Dispensa de la forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei este rezervată Scaunului Apostolic sau Patriarhului, care o va acorda doar pentru un motiv grav.
§ 2. - Can. 839 - (= 1127 § 3) Este interzisă, înainte sau după celebrarea canonică, o altă celebrare călugărească a aceleiaşi căsătorii pentru a da sau a reînnoi consimţământul matrimonial, cum este, de asemenea, interzisă o celebrare călugărească în care sacerdotul catolic şi ministrul necatolic cer consimţământul părţilor.
§ 3. - Can. 842 - (= 1123) În cazul în care căsătoria este validată pentru forul extern sau declarată nulă sau dezlegată în mod legitim altfel decât prin moarte, parohul locului unde s-a celebrat căsătoria trebuie să fie înştiinţat pentru a se nota faptul în registrele căsătoriilor şi botezaţilor.
§ 2. - Can. 844 - (= 1157) Reînnoirea consimţământului trebuie să fie un nou act de voinţă în vederea căsătoriei despre care partea care reînnoieşte ştie, sau presupune, că a fost invalidă de la început.
§ 3. - Can. 847 - (cf 1160) Căsătoria invalidă din cauză de defect al formei prescrise de drept pentru celebrarea căsătoriei, pentru a deveni validă trebuie să fie celebrată din nou în această formă.
§ 2. - Can. 852 - (cf 1165 § 2) Patriarhul şi Episcopul eparhial pot concede însănătoşirea în rădăcină pentru fiecare caz în parte, dacă validităţii i se opune defectul formei prescrise de drept pentru celebrarea căsătoriei, sau vreun impediment pentru care aceştia înşişi pot da dispensă, şi în cazurile prescrise de drept, dacă au fost îndeplinite condiţiile la care se referă can. 814; în celelalte cazuri, şi dacă este vorba de impediment de drept divin, care a încetat să mai existe, însănătoşirea în rădăcină poate fi concesionată numai de către Scaunul Apostolic.
§ 2. - Can. 855 - § 1. (= 1144 § 1) Pentru ca partea botezată să celebreze valid o nouă căsătorie, partea nebotezată trebuie să fie interpelată dacă:
§ 3. - Can. 857 - (1146) Partea botezată are dreptul de a celebra o nouă căsătorie cu o parte catolică dacă:
§ 3. - Can. 860 - (1149) Nebotezatul care, după ce a primit botezul în Biserica catolică, nu poate restabili coabitarea cu soţul nebotezat, din cauza captivităţii sau a persecuţiei, poate celebra o altă căsătorie licit, chiar dacă, între timp, cealaltă parte a primit botezul, rămânând neschimbat can. 853.
§ 3. - Can. 865 - (= 1154) După ce a avut loc separarea soţilor, se va avea totdeauna grijă, în mod oportun, de întreţinerea necesară şi de educaţia fiilor.
Capitolul VIII DESPRE SACRAMENTALE, DESPRE LOCURILE ŞI DESPRE TIMPURILE SACRE, DESPRE CULTUL SFINŢILOR, DESPRE VOT ŞI DESPRE JURĂMÂNT
§ 2. Cu privire la sacramentale se vor respecta normele dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.
§ 2. - 2° Despre cimitire şi despre funeraliile bisericeşti
§ 4. - Can. 875 - Funeraliile bisericeşti, prin care Biserica obţine pentru defuncţi ajutorul spiritual, onorează trupurile lor şi totodată aduce celor vii mângâierea speranţei; trebuie să fie acordate tuturor credincioşilor creştini şi catehumenilor defuncţi, exceptând cazul în care sunt privaţi de acestea prin drept.
§ 3. - Can. 877 - (cf 1148) Vor fi privaţi de funeraliile bisericeşti, exceptând cazul în care înainte de moarte au dat oarecare semne de pocăinţă, păcătoşii cărora acestea nu le pot fi acordate fără scandalizarea publică a credincioşilor creştini.
§ 2. - Can. 879 - (= 1182) Terminată fiind înmormântarea, se va face adnotarea în registrul defuncţilor, conform normei dreptului particular.
§ 4. - Can. 882 - (cf 1249) În zilele de penitenţă, credincioşii creştini au obligaţia de a respecta postul sau ajunul în modul stabilit de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.
§ 2. În familiile în care soţii sunt înscrişi în Biserici sui iuris diferite, pentru zilele de sărbătoare şi de penitenţă este permisă respectarea prescrierilor uneia sau celeilalte Biserici sui iuris.
§ 3. (cf 1189) Referitor la restaurarea acestor icoane sau imagini, se va respecta can. 887, § 2.
§ 4. - Can. 890 - (1193) Votul, prin el însuşi, nu obligă pe nimeni decât pe cel care l-a făcut.
§ 2. - Can. 894 - (= 1198) Voturile făcute înaintea profesiunii călugăreşti se suspendă atâta timp cât cel care le-a făcut rămâne în mănăstire, în ordin sau în congregaţie.
Titlul XVII DESPRE BOTEZAŢII NECATOLICI CARE VIN LA DEPLINA COMUNIUNE CU BISERICA CATOLICĂ
§ 3. - Can. 899 - Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor.
Titlul XVIII DESPRE ECUMENISM, ADICĂ DESPRE PROMOVAREA UNITĂŢII CREŞTINILOR
§ 3. - Can. 905 - În îndeplinirea operei ecumenice, mai ales prin dialogul deschis şi fidel şi prin iniţiativele comune cu alţi creştini, va fi respectată prudenţa necesară, evitându-se pericolele falsului pacifism, al indiferentismului, precum şi al excesului de zel.
Capitolul I DESPRE PERSOANE
§ 2. - Can. 911 - (cf 100) Se numeşte străină persoana [care se află] într-o eparhie diferită de cea în care îşi are domiciliul sau cvasi-domiciliul; în schimb, se numeşte nomadă, dacă nu are nici un domiciliu sau cvasi-domiciliu.
§ 2. - Can. 913 - (cf 103) Membrii institutelor călugăreşti, precum şi a societăţilor de viaţă comună după model călugăresc, îşi dobândesc domiciliul în locul în care este situată casa în care sunt înscrişi; cvasi-domiciliul în locul în care locuirea lor s-a prelungit cel puţin la trei luni.
§ 5. - Can. 917 - (= 106) Domiciliul sau cvasi-domiciliul se pierde prin părăsirea locului cu intenţia de a nu mai reveni, rămânând neschimbate cann. 913 şi 915.
§ 2. În aceeaşi linie şi în acelaşi grad cu care cineva este consangvin al unuia dintre soţi, are afinitate cu celălalt soţ.
§ 2. - 1° scopul specific persoanei juridice;
§ 3. - Can. 923 - (cf 115 § 2) O totalitate de persoane nu poate fi constituită ca persoană juridică dacă nu este compusă din cel puţin trei persoane fizice.
§ 2. - Can. 928 - Rămânând neschimbate cazurile prevăzute expres în dreptul comun:
Capitolul II DESPRE ACTELE JURIDICE
§ 2. - Can. 933 - (= 126) Actul juridic, făcut din ignoranţă sau din eroare, care priveşte ceea ce constituie substanţa sa, sau care recade unei condiţii sine qua non, este nul; altfel este valid, exceptând cazul în care este prevăzut altfel de drept; însă, actul juridic făcut din ignoranţă sau eroare poate da loc unei acţiuni de anulare, conform normei dreptului.
§ 2. - 1° dacă se cere consimţământul, este invalid actul juridic al autorităţii ce nu a cerut consimţământul acelor persoane, sau care a acţionat contra [votului] lor sau a votului vreunuia;
Titlul XX DESPRE FUNCŢII
Capitolul I DESPRE PREVEDEREA CANONICĂ A FUNCŢIILOR
§ 2. - Can. 941 - Prevederea canonică, căreia dreptul nu i-a stabilit un termen, nu va fi niciodată amânată mai mult de şase luni utile, socotite din momentul primirii înştiinţării privitoare la vacanţa funcţiei.
§ 3. - Can. 944 - (= 154) Funcţia vacantă de drept, care întâmplător este posedată ilegitim de cineva, poate fi conferită, dacă s-a declarat, conform normei dreptului, că acea posesiune nu este canonică şi se va menţiona despre această declaraţie în scrisoarea de conferire.
§ 2. - Can. 950 - (= 168) Chiar dacă cineva are dreptul să voteze în numele său propriu, în baza mai multor titluri, el nu poate da decât unul singur.
§ 2. - Can. 954 - § 1. (cf 152) Votul este nul dacă nu este:
§ 3. - Can. 958 - (cf 178) Cel ales, prin acceptarea alegerii, dacă nu are nevoie de confirmare, dobândeşte imediat funcţia cu drept deplin, exceptând cazul în care dreptul prevede altfel; altfel nu dobândeşte decât dreptul de a pretinde confirmarea alegerii.
§ 2. După primirea confirmării, cel ales obţine funcţia cu drept deplin, exceptând cazul în care dreptul prevede altfel.
Capitolul II DESPRE PIERDEREA FUNCŢIEI
§ 4. - Can. 966 - (= 184 § 3) Pierderea unei funcţii, urmată de efect, va fi notificată cât mai repede tuturor celor competenţi care au un drept oarecare în prevederea canonică a funcţiei.
§ 3. - Can. 971 - Cel care a renunţat la funcţie poate obţine aceeaşi funcţie pentru alt titlu.
§ 2. (= 191 § 2) Cel care a fost transferat primeşte remuneraţia legată de funcţia precedentă, până când obţine posesiunea canonică a alteia.
§ 2. - Can. 976 - § 1. (= 194) Este înlăturat din funcţie prin dreptul însuşi:
§ 2. - Can. 977 - (= 195) Dacă cineva, nu prin dreptul însuşi, ci prin decretul autorităţii competente, este înlăturat dintr-o funcţie care îi asigură întreţinerea, aceeaşi autoritate se va îngriji să asigure întreţinerea pe o perioadă de timp corespunzătoare, dacă nu s-a prevăzut altfel.
Titlul XXI DESPRE PUTEREA DE CONDUCERE
§ 3. - Can. 986 - (= 136) Puterea executivă poate fi exercitată de cineva, chiar dacă stă în afara teritoriului, faţă de supuşii săi, chiar dacă sunt absenţi din teritoriu, exceptând cazul în care este prevăzut altfel de dreptul comun sau rezultă altfel din natura lucrurilor; [poate fi exercitată puterea executivă însă] faţă de străinii care îşi duc în prezent traiul în teritoriu, dacă este vorba despre acordarea de favoruri sau despre trimiterea spre executare, fie a dreptului comun, fie a dreptului particular la care sunt obligaţi ei înşişi, conform normei can. 1491, § 3.
§ 4. - Can. 989 - (= 138) Puterea executivă ordinară, precum şi puterea delegată pentru totalitatea cazurilor, va fi interpretată în sens larg, oricare alta însă în sens strict; totuşi, celui căruia i s-a delegat o putere, se înţelege că are concesionate şi cele fără de care aceeaşi putere nu poate fi exercitată.
§ 2. - Can. 993 - Puterea executivă de conducere nu se suspendă dacă se interpune un recurs, exceptând cazul în care dreptul comun prevede expres altfel.
Titlul XXII DESPRE RECURSURILE CONTRA DECRETELOR ADMINISTRATIVE
§ 2. - 1° în cazul în care cererea de revocare sau de corectare a decretului trebuie trimisă în prealabil, din ziua comunicării decretului prin care autorul corectează primul decret sau respinge cererea, sau, dacă nu a hotărât nimic, din a treizecea zi socotită de la primirea cererii;
Titlul XXIII DESPRE BUNURILE TEMPORARE ALE BISERICII
Capitolul I DESPRE DOBÂNDIREA BUNURILOR TEMPORARE
§ 2. - Can. 1014 - (cf 1266) În toate bisericile, care, de obicei, sunt deschise credincioşilor creştini, Episcopul eparhial poate dispune să se adune oferte pentru anumite iniţiative ale Bisericii.
§ 3. - Can. 1017 - (cf 1268) Biserica acceptă prescrierea şi pentru bunurile temporare, conform normei cann. 1540-1542.
Capitolul II DESPRE ADMINISTRAREA BUNURILOR BISERICEŞTI
§ 2. - Can. 1023 - (cf 1279 § 1) Administrarea bunurilor bisericeşti ale unei persoane juridice, este de competenţa celui care o conduce în mod imediat, dacă dreptul nu dispune altfel.
§ 3. - Can. 1025 - (cf 1283) Înainte ca administratorul bunurilor bisericeşti să între în funcţie, trebuie:
§ 2. - 1° să fie atenţi că nu cumva bunurile bisericeşti încredinţate grijii lor să se distrugă în vreun fel, sau să sufere vreo stricăciune şi, în acest scop, ori de câte ori e necesar, să încheie contracte de asigurare;
§ 3. - Can. 1029 - (cf 1285) Administratorul bunurilor bisericeşti nu va face donaţii din bunurile mobile care nu aparţin patrimoniului stabil, decât modeste, conform obiceiului legitim, pentru o cauză justă de pietate sau caritate.
§ 2. - Can. 1032 - (cf 1288) Administratorul bunurilor bisericeşti nu va introduce şi nu va intenta proces în numele persoanei juridice în forul civil decât cu permisiunea Ierarhului propriu.
Capitolul III DESPRE CONTRACTE, MAI ALES DESPRE ÎNSTRĂINĂRI
§ 2. - Can. 1036 - § 1. (cf 1292) Dacă valoarea bunurilor bisericeşti a căror înstrăinare se propune, este cuprinsă între suma minimă şi suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de Scaunul Apostolic, se cere consimţământul:
§ 2. - 1° Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, exceptând cazul în care dreptul particular al aceleiaşi Biserici prevede altfel;
§ 4. - Can. 1037 - Pentru înstrăinarea bunurilor temporare ale Bisericii patriarhale sau ale eparhiei Patriarhului, Patriarhul are nevoie de:
§ 2. - Can. 1039 - Pentru orice înstrăinare se cere consimţământul celor interesaţi.
Capitolul IV DESPRE DORINŢELE PIOASE ŞI DESPRE FUNDAŢIILE DE PIETATE
§ 2. - Can. 1044 - (= 1300) Voinţa credincioşilor creştini care donează sau lasă, fie prin acte valabile între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii, bunurile lor pentru scopuri pioase, odată ce au fost acceptate în mod legitim, trebuie îndeplinită cu atenţie, chiar în ceea ce priveşte forma de administrare şi utilizare a bunurilor, rămânând neschimbat can. 1045.
§ 3. - Can. 1047 - § 1. (= 1303) De drept, fundaţiile de pietate sunt:
§ 3. - Can. 1049 - (cf 1305) Ierarhul care a înfiinţat o fundaţie de pietate sau care şi-a dat consimţământul pentru acceptarea unei fundaţii de pietate, va stabili imediat un loc sigur în care să fie depozitaţi banii şi bunurile mobile atribuite nominal în dotare, în scopul păstrării aceloraşi bani şi a câştigului din bunurile mobile şi să fie investiţi cât mai repede, cu grijă şi folos, după judecata prudentă a aceluiaşi Ierarh, după ce i-a consultat pe cei interesaţi şi pe consiliul competent, în favoarea fundaţiei însăşi, cu menţionarea expres determinată a îndatoririi.
§ 6. - Can. 1053 - (= 1309) Aceloraşi autorităţi amintite în can. 1052, le mai revine puterea de a transfera, dintr-o cauză justă, datoria de a celebra Divina Liturghie în zile sau institute diferite de cele stabilite în fondare.
Titlul XXIV DESPRE JUDECĂŢI ÎN GENERAL
§ 2. - Can. 1056 - În cauzele rezervate vreunui Dicaster al Scaunului Apostolic, tribunalele vor urma normele editate de acelaşi Dicaster.
Capitolul I DESPRE FORUL COMPETENT
§ 2. - Can. 1060 - § 1. (cf 1405 § 1) Numai Pontiful Roman este cel care judecă:
§ 3. - Can. 1061 - (cf 1405 § 3) În faţa tribunalelor Scaunului Apostolic trebuie să vină persoanele care nu au o altă autoritate superioară sub Pontiful Roman, fie că sunt persoane fizice care nu sunt constituite în hirotonirea episcopală, fie că sunt persoane juridice, rămânând neschimbat can. 1063 § 4, nn. 3 şi 4.
§ 4. - 1° Exarhilor şi ale delegaţilor Patriarhului, care nu sunt Episcopi;
§ 2. - Can. 1065 - (cf 1438, 2°) Tribunalul de gradul trei este Scaunul Apostolic, dacă dreptul comun nu prevede în mod expres altfel.
§ 2. - Can. 1070 - (= 1427 § 3) Autoritatea care înfiinţează un tribunal oarecare, se va îngriji astfel ca tribunalul să aibă statute proprii, aprobate de aceeaşi autoritate, în care trebuie să fie determinate modul de numire a judecătorilor şi a celorlalţi slujitori, durata însărcinării, remuneraţia precum şi celelalte lucruri cerute de drept.
§ 3. - Can. 1074 - (= 1408) Oricine poate fi chemat în faţa tribunalului domiciliului sau a cvasi-domiciliului.
§ 2. - Can. 1076 - (= 1410) Din cauza situării obiectului, pârâtul poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului unde se găseşte obiectul litigiului, de fiecare dată când acţiunea este îndreptată spre acest lucru, sau dacă este vorba despre o cauză de repunere în posesie.
§ 2. - Can. 1078 - (= 1412) În cauzele penale, acuzatul, chiar dacă este absent, poate fi chemat la judecată în faţa tribunalului locului unde a fost comis delictul.
§ 3. - Can. 1084 - § 1. (cf 1425 § 1) Sunt rezervate tribunalelor colegiale cu trei judecători:
§ 3. - Can. 1085 - § 1. (cf 1426) Tribunalul colegial trebuie să procedeze în mod colegial şi să ia deciziile cu majoritatea de voturi, şi aceasta pentru validitate, dacă este vorba despre:
Capitolul II DESPRE SLUJITORII TRIBUNALELOR
§ 3. - Can. 1089 - (= 1424) Judecătorul unic, în orice judecată, poate să îşi aleagă ca şi consultanţi doi asesori dintre credincioşii creştini cu un trai experimentat.
§ 4. - Can. 1092 - Judecătorului unic îi revin drepturile tribunalului şi ale preşedintelui.
§ 3. Auditorul este cel care strânge doar probele, conform mandatului judecătorului, şi le consemnează judecătorului; dacă mandatul judecătorului nu se opune, el poate decide, totuşi, între timp, care probe trebuie să le culeagă şi în ce fel, dacă eventual se ridică întrebări în această privinţă în timp ce acesta îşi exercită funcţia sa.
§ 2. - Can. 1096 - (= 1432) Pentru cauzele referitoare la nulitatea sacrei hirotoniri, sau nulitatea căsătoriei ori dezlegarea sa, se va constitui în eparhie un apărător al legăturii, care este obligat să se opună şi să expună tot ceea ce se poate prezenta în mod raţional împotriva nulităţii sau dezlegării.
§ 2. Actele pe care le întocmesc notarii au credibilitate publică.
Capitolul III DESPRE OBLIGAŢIILE JUDECĂTORILOR ŞI AI ALTOR SLUJITORI AI TRIBUNALELOR
§ 2. - Can. 1105 - (= 1447) Cel care a intervenit într-un proces ca judecător, promotor al dreptăţii, apărător al legăturii, procurator, avocat, martor sau expert nu poate mai târziu defini în mod valid aceeaşi cauză în alt grad de judecată ca judecător sau să îndeplinească în aceeaşi [cauză] funcţia de asesor.
§ 3. - Can. 1108 - (= 1450) Dacă se admite recuzarea, persoanele trebuie schimbate, însă nu şi gradul judecatei.
§ 2. - Can. 1111 - (= 1453) Judecătorii şi tribunalele se vor îngriji ca, stabilită fiind justiţia, toate cauzele să fie terminate cât mai repede posibil, astfel încât în primul grad de judecată să nu fie prelungite mai mult de un an, iar în gradul de apel nu mai mult de şase luni.
§ 3. - Can. 1114 - (= 1456) Judecătorului şi tuturor celorlalţi slujitori ai tribunalului le este interzis să accepte orice fel de dar cu ocazia desfăşurării judecăţii.
Capitolul IV DESPRE ORDINEA EXAMINĂRILOR
§ 3. - Can. 1120 - (= 1461) Judecătorul care îşi recunoaşte incompetenţa absolută, în orice stare a judecăţii, trebuie să-şi declare incompetenţa.
Capitolul V DESPRE TERMENII DE JUDECATĂ, AMÂNARE ŞI LOC
§ 3. - Can. 1125 - (= 1466) Dacă legea nu a stabilit termeni pentru desfăşurarea actelor procesuale, judecătorul trebuie să le determine, ţinând seama de natura fiecărui act.
Capitolul VI DESPRE PERSOANELE ADMISE ÎN AULĂ ŞI DESPRE MODUL ÎNTOCMIRII ŞI PĂSTRĂRII ACTELOR
§ 2. - Can. 1130 - (= 1471) Dacă vreo persoană ce trebuie interogată utilizează o limbă necunoscută judecătorului sau părţilor, se va recurge la un interpret jurat, desemnat de judecător; totuşi declaraţiile se vor redacta în scris, în limba originală, şi se va adăuga traducerea; de asemenea, se va recurge la un interpret şi dacă trebuie interogat un surd sau un mut, exceptând cazul în care judecătorul preferă eventual să se răspundă în scris la întrebările sale.
§ 2. - Can. 1132 - (= 1473) Ori de câte ori în actele judiciare se cere semnătura părţilor sau a martorilor, dacă partea sau martorul nu poate sau nu vrea să semneze, se va nota aceasta în aceleaşi acte, şi în acelaşi timp judecătorul şi notarul se vor încredinţa că actul însuşi a fost citit cuvânt cu cuvânt părţii sau martorului şi că partea sau martorul nu a putut sau nu a vrut să semneze.
Capitolul VII DESPRE RECLAMANT ŞI PÂRÂT
§ 4. - Can. 1137 - (= 1479) Ori de câte ori un tutore sau un curator este constituit de autoritatea civilă, acesta poate fi admis de către judecătorul bisericesc după ce l-a audiat, pe cât posibil, pe Episcopul eparhial al celui care i-a fost dat; dacă, însă, nu are sau dacă nu se consideră admisibil, judecătorul însuşi va numi un tutore sau un curator pentru cauza respectivă.
Capitolul VIII DESPRE PROCURATORII LA LITIGII _I DESPRE AVOCAŢI
§ 3. - Can. 1141 - (= 1483) Procuratorul şi avocatul trebuie să fie majori şi cu o reputaţie bună; pe lângă acestea, avocatul trebuie să fie catolic, exceptând cazul în care autoritatea căreia tribunalul îi este imediat subordonat permite altfel, şi să fie doctor în drept canonic sau cel puţin expert adevărat, şi să fie aprobat de aceeaşi autoritate.
§ 2. - Can. 1143 - (= 1485) Exceptând cazul în care are un mandat special, procuratorul nu poate renunţa valid la acţiune, la instanţa litigiului sau la actele judiciare şi nici nu poate încheia tranzacţii, pacte, compromisuri arbitrare şi, în general, cele pentru care dreptul cere un mandat special.
§ 2. - Can. 1145 - (cf 1487) Procuratorul şi avocatul pot fi respinşi de judecător printr-un decret dat fie din oficiu, fie la cererea unei părţi, însă pentru o cauză gravă şi întotdeauna rămânând neschimbat recursul la tribunalul de apel.
§ 2. - Can. 1147 - (= 1489) Procuratorii şi avocaţii care, pentru daruri, promisiuni sau oricare alte motive, trădează sarcina lor, vor fi suspendaţi din exercitarea funcţiei de apărători şi pedepsiţi cu amendă sau alte pedepse corespunzătoare.
Capitolul IX DESPRE ACŢIUNI ŞI EXCEPŢII
§ 2. - 1° delicte rezervate Scaunului Apostolic;
§ 2. - Can. 1154 - După stingerea acţiunii penale prin prescriere:
§ 2. - Can. 1157 - (= 1495) Acţiunea reconvenţională trebuie să fie propusă judecătorului în faţa căruia a fost instituită acţiunea principală, chiar dacă este delegat numai pentru o singură cauză sau este relativ incompetent pentru altele.
§ 2. - Can. 1160 - (= 1498) Sechestrarea unui lucru şi interdicţia exercitării unui drept, nu se pot hotărî niciodată, dacă dauna pentru care există temerea poate fi reparată altfel, şi dacă se oferă o garanţie potrivită în scopul reparării sale.
Capitolul X DESPRE MODUL DE EVITARE A JUDECĂŢILOR
§ 2. - Can. 1166 - Cheltuielile pe care le-a cerut tranzacţia, dacă nu se prevede expres altfel, vor fi suportate de părţi, fiecare jumătate.
§ 2. - Can. 1169 - Nu se pot rezolva în mod valid prin compromisuri arbitrare controversele a căror tranzacţie este interzisă.
§ 2. - Can. 1171 - Compromisul este nul dacă:
§ 2. - Can. 1175 - Referitor la recuzarea arbitrilor hotărăşte însă tribunalul despre care este vorba în can. 1174, § 1, care, după ce i-a audiat pe arbitrii recuzaţi şi pe părţi, va decide chestiunea prin decret; dacă acceptă recuzarea, va numi alţi arbitri în locul lor, exceptând cazul în care în compromis se prevede altfel.
§ 2. - Can. 1178 - Dacă părţile nu hotărăsc altfel, sentinţa arbitrară trebuie dată în şase luni socotite din ziua în care toţi arbitrii şi-au acceptat sarcina; termenul poate fi amânat de către părţi.
§ 2. - Can. 1183 - De cererea de nulitate împotriva unei sentinţe arbitrare care a trecut în lucru judecat, de restituirea integrală, dacă se constată în mod evident injustiţia sentinţei însăşi, de opoziţia unui terţ, precum şi de corectarea unei erori materiale ale sentinţei, se va ocupa judecătorul care a emis decretul de confirmare, conform normei obişnuite a dreptului.
Capitolul I DESPRE JUDECATA CONTENCIOASĂ OBIŞNUITĂ
§ 2. - Can. 1187- (= 1504) Cererea de introducere a litigiului trebuie:
§2. Cererea - 1° judecătorul sau tribunalul sunt incompetenţi;
§ 4. - Can. 1189 - (= 1506) Dacă judecătorul, în decurs de o lună de la prezentarea cererii de introducere a litigiului, nu a emis decretul de acceptare sau respingere a cererii, partea interesată poate înainta o cerere pentru ca judecătorul să-şi îndeplinească sarcina sa; dacă însă, în ciuda acestei cereri, judecătorul tace, după trecerea inutilă a zece zile, socotite de la instanţa făcută, cererea se consideră admisă.
§ 3. - Can. 1193 - (= 1511) Dacă citaţia nu a fost intimată în mod legitim, actele procesului sunt nule, exceptând cazul în care, în pofida tuturor, partea s-a prezentat pentru desfăşurarea cauzei.
§ 3. - Can. 1196 - (= 1514) Obiectul controversei, odată definit, nu mai poate fi modificat în mod valid decât printr-un nou decret, dintr-un motiv grav, la cererea unei părţi şi după ce au fost audiate celelalte părţi şi au fost cântărite argumentele lor.
§ 2. - Can. 1201 - (= 1520) Dacă părţile nu pun nici o acţiune procesuală în timp de şase luni, fără să existe vreo piedică, instanţa litigiului este perimată.
§ 3. - Can. 1206 - (= 1525) Renunţarea admisă de judecător, pentru actele la care s-a renunţat, produce acelaşi efect ca şi perimarea instanţei litigiului şi obligă, de asemenea, pe cel care renunţă să plătească cheltuielile actelor la care a renunţat.
§ 2. - 1° cele ce prin dreptul însuşi se presupun;
§ 2. - Can. 1209 - (= 1528) Dacă o parte sau un martor refuză să se prezinte în faţa judecătorului pentru a răspunde, este permis să fie audiată printr-o persoană desemnată de către judecător, sau să i se ceară declaraţia înaintea unui notar public sau prin orice alt mijloc legitim.
§ 2. - Can. 1213 - (= 1532) În cazurile în care binele public este în cauză, judecătorul pune părţile ce vor fi interogate să jure că vor spune adevărul, sau cel puţin că au spus adevărul, exceptând cazul în care un motiv grav îndeamnă altfel; în celelalte cazuri poate să o facă după propria sa prudenţă.
§ 2. - Can. 1218 - (= 1537) Judecătorul este cel care va evalua cu privire la confesiunea extrajudiciară făcută în judecată, după aprecierea tuturor împrejurărilor.
§ 3. - Can. 1222 - (cf 1541) Documentele publice fac credinţă despre ceea ce se afirmă în ele direct şi principal, exceptând cazul în care argumente contrare şi evidente dovedesc altceva, rămânând neschimbat dreptul civil al locului, în ceea ce priveşte documentele civile.
§ 2. - 3° Despre martori şi despre mărturii
§ 2. - 1° clericii, în privinţa celor pe care aceştia le-au cunoscut în baza ministeriului sacru; conducătorii civili, medicii, moaşele, avocaţii, notarii şi alţii, care au obligaţia de a respecta secretul chiar şi în raţiunea unui sfat dat, referitor la cele supuse secretului;
§ 2. - 1° cei care sunt părţi în cauză sau cei care se prezintă la judecată în numele părţilor, judecătorul şi cei care îl asistă, avocatul şi ceilalţi care asistă sau au asistat părţile în aceeaşi acuză;
§ 2. - Can. 1234 - (= 1553) Judecătorul este cel care reduce numărul prea mare de martori.
§ 3. - Can. 1240 - (= 1559) Părţile nu pot asista la interogarea martorilor, decât dacă judecătorul, mai ales când lucrul este bun privat, consideră să-i admită; pot însă asista procuratorii sau avocaţii lor, exceptând cazul în care judecătorul consideră că trebuie să se procedeze în secret, din cauza împrejurării faptelor şi a persoanelor.
§ 2. - Can. 1242 - (= 1561) Interogarea martorului se face de către judecător sau de către delegatul său, sau de către auditor, la care e oportun să asiste şi notarul; pentru aceasta, părţile sau promotorul dreptăţii sau apărătorul legăturii sau avocaţii prezenţi la interogatoriu, dacă au alte întrebări de pus martorului, le vor pune nu martorului ci judecătorului sau celui care îl înlocuieşte, pentru a le pune el însuşi, dacă dreptul particular nu prevede altfel.
§ 2. - Can. 1244 - (= 1563) Judecătorul va verifica în primul rând identitatea martorului; va cerceta ce relaţie are cu părţile şi când îi va pune întrebările specifice cauzei, va căuta să ştie şi izvoarele cunoştinţelor sale şi în care timp determinat a cunoscut ceea ce afirmă.
§ 2. - Can. 1247 - (= 1566) Martorii vor spune oral mărturia şi nu vor citi ceva scris, exceptând cazul în care este vorba despre calcule sau socoteli, caz în care pot consulta notiţele pe care le-au adus cu ei.
§ 2. - Can. 1249 - (= 1568) Notarul va menţiona în acte despre prestarea, renunţarea sau refuzul jurământului, despre prezenţa părţilor şi a altora, despre întrebările adăugate din oficiu, şi în general despre tot ceea ce merită amintit, întâmplător petrecut, când martorii au fost interogaţi.
§ 2. - Can. 1251 - (= 1570) Martorii, chiar dacă au fost deja interogaţi, pot fi chemaţi din nou, la cererea unei părţi sau din oficiu, înaintea publicării mărturiilor, dacă judecătorul o consideră necesar sau util, dacă nu există totuşi nici un pericol de orice complicitate sau corupţie.
§ 2. - Can. 1261 - (= 1580) Experţilor li se vor achita cheltuielile şi onorariile determinate de echitate şi dreptate de către judecător, respectând dreptul particular.
§ 2. - 5° Despre apropiere şi despre recunoaşterea judiciară
§ 2. - Can. 1271 - (= 1591) Înaintea încheierii cauzei principale, judecătorul sau tribunalul poate, pentru un motiv just, să revoce sau să refacă decretul sau sentinţa interlocutoare, fie la stăruinţa unei părţi, fie din oficiu, după ce a audiat părţile.
§ 2. - Can. 1274 - Dacă reclamantul nu s-a prezentat în ziua şi la ora fixată pentru contestarea litigiului şi nici nu a furnizat o scuză potrivită:
§ 2. - 2° Despre intervenţia unui terţ în cauză
§ 3. - Can. 1277 - (= 1597) Judecătorul, după ce a audiat părţile trebuie să cheme la judecată un terţ, a cărui intervenţie pare necesară.
§ 3. - Can. 1283 - (= 1600) După concluzionarea cauzei, judecătorul poate chema aceiaşi martori sau pe alţii, să dispună alte probe care înainte nu au fost cerute, însă numai:
§ 3. - Can. 1284 - (= 1601) Odată făcută concluzionarea cauzei, judecătorul va fixa un spaţiu de timp corespunzător, pentru prezentarea apărărilor sau a observaţiilor.
§ 2. - Can. 1288 - (= 1605) La disputa orală despre care vorbesc can. 1285, § 1 şi 1287, § 2 va asista notarul pentru ca, dacă judecătorul ordonă sau dacă o parte o cere şi judecătorul consimte, să poată redacta imediat în scris dezbaterile şi concluziile.
§ 3. - Can. 1294 - (= 1611) Sentinţa trebuie:
§ 4. - Can. 1296 - (= 1613) Normele stabilite pentru sentinţa definitivă sunt valabile, cu referinţele de rigoare, şi pentru sentinţa interlocutoare.
§ 2. - Can. 1300 - (= 1617) Celelalte pronunţări ale judecătorului, în afară de sentinţă, sunt decrete care, dacă nu sunt pur ordinatoare, nu au nici o putere, decât dacă exprimă cel puţin sumar motivele sau dacă fac trimitere la motivele expuse într-un alt act.
§ 2. - Can. 1304 - § 1. (= 1622) Sentinţa este viciată de nulitate curabilă doar dacă:
§ 2. - Can. 1305 - (= 1624) De cererea de nulitate se va ocupa judecătorul care a emis sentinţa; dacă însă o parte se teme că acest judecător are unele prejudecăţi, şi de aceea îl consideră suspect, poate pretinde să-i fie substituit de alt judecător, conform normei can. 1108.
§ 2. - Can. 1308 - (= 1627) Cauzele referitoare la cererile de nulitate pot fi tratate conform canoanelor despre judecata contencioasă sumară.
§ 2. - Can. 1312 - De la delegat nu se dă apel către cel care l-a delegat, ci la superiorul său imediat, exceptând cazul în care cel care deleagă este însuşi Scaunul Apostolic.
§ 2. - Can. 1316 - (= 1635) După trecerea inutilă a termenilor apelatori, fie în faţa judecătorului care a dat sentinţa, fie în faţa judecătorului spre care este îndreptat apelul, acesta se consideră abandonat.
§ 4. - Can. 1319 - (= 1638) Apelul suspendă executarea sentinţei.
§ 2. - Can. 1321 - (= 1640) În gradul de apel se va proceda în acelaşi fel ca în primul grad de judecată, cu referinţele de rigoare; însă, dacă probele nu trebuie să fie completate eventual, se va trece imediat după contestarea litigiului la discutarea cauzei şi a sentinţei.
§ 2. - Can. 1324 - (= 1643) Nu trec niciodată în obiect judecat cauzele privind starea persoanelor, inclusiv cele privind separarea soţilor.
§ 2. - 2° Despre restituirea integrală
§ 2. - 1° sentinţa este bazată în aşa fel pe probe recunoscute ulterior ca false, încât în lipsa acestora dispozitivul sentinţei nu poate fi susţinut;
§ 2. - Can. 1329 - (= 1648) După concesionarea restituirii integrale, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra meritului cauzei.
§ 2. - Can. 1333 - Dacă opozantul a dovedit dreptul său, sentinţa dată anterior trebuie refăcută de tribunal conform cererii opozantului.
§ 3. - Can. 1338 - (= 1651) Executarea nu poate avea loc înainte de decretul de executare al judecătorului prin care se ordonă ca însăşi sentinţa să fie trimisă spre executare; acest decret, în funcţie de natura diferită a cauzelor, fie va fi inclus în sentinţa însăşi, fie va fi publicat aparte.
Capitolul II DESPRE JUDECATA CONTENCIOASĂ SUMARĂ
§ 2. - Can. 1344 - § 1. (= 1658) Cererea de introducere a cauzei, exceptând cele enumerate în can. 1187, trebuie:
§ 2. - Can. 1346 - (= 1660) Dacă excepţiile pârâtului o cer, judecătorul va determina reclamantului un termen pentru a răspunde, astfel încât din elementele aduse de fiecare dintre părţi, el însuşi să aibă o viziune clară a obiectului controversei.
§ 2. - Can. 1348 - (= 1662) La audiere vor fi tratate în primul rând chestiunile despre care se vorbeşte în cann. 1118, 1119, 1121 şi 1122.
§ 2. - Can. 1350 - (= 1664) Răspunsurile părţilor, a martorilor, a experţilor, cererile şi obiecţiile avocaţilor trebuie redactate în scris de notar, însă sumar şi numai cele care privesc substanţa obiectului controversat, şi vor fi semnate de către aceştia.
§ 3. - Can. 1355 - (= 1669) Dacă tribunalul de apel remarcă că în grad inferior de judecată a fost folosită judecata contencioasă sumară într-o cauză exclusă de drept, trebuie să declare nulitatea sentinţei şi să trimită cauza tribunalului care a dat sentinţa.
Capitolul I DESPRE PROCESELE MATRIMONIALE
§ 2. - 3° Despre obligaţiile judecătorilor şi a tribunalului
§ 4. - 4° Despre probe
§ 2. - Can. 1365 - (= 1679) Exceptând cazul în care există probe depline din altă parte, judecătorul, pentru a aprecia declaraţiile părţilor, despre care vorbeşte can. 1217, § 2, se va folosi, dacă este posibil, în afară de alte indicii şi proptele, de martori pentru a estima credibilitatea părţilor însăşi.
§ 2. - Can. 1369 - (= 1683) Dacă în gradul de apel este invocat un nou punct de nulitate a căsătoriei, tribunalul poate să-l admită ca în primul grad de judecată, şi să-l judece.
§ 2. - Can. 1371 - (= 1685) Îndată ce sentinţa a devenit executivă, Vicarul judiciar trebuie să o notifice Ierarhului locului unde a fost celebrată căsătoria; acest Ierarh trebuie apoi să vegheze ca declaraţia de nulitate a căsătoriei şi eventualele interdicţii stabilite să se înscrie cât mai repede în registrul căsătoriţilor şi a botezaţilor.
§ 2. - Can. 1374 - (= 1688) Judecătorul tribunalului de gradul al doilea, cu intervenţia apărătorului legăturii şi după ce a audiat părţile, va decide dacă sentinţa va fi confirmată sau dacă mai degrabă va fi tratată conform procedurii obişnuite de drept; în acest caz o va trimite tribunalului de prim grad.
§ 2. - Can. 1380 - (= 1694) Referitor la competenţa tribunalului, se va respecta can. 1359, nr. 2 şi 3.
§ 4. În procesul presupunerii morţii soţului se cere intervenţia promotorului dreptăţii, nu însă şi a apărătorului legăturii.
Capitolul II CAUZELE PENTRU DECLARAREA NULITĂŢII SACREI HIROTONIRI
Capitolul III DESPRE PROCEDURA LA ÎNLĂTURAREA SAU LA TRANSFERAREA PAROHILOR
§ 2. - Can. 1392 - (= 1743) Renunţarea poate fi făcută de către paroh şi sub condiţie, dacă aceasta poate fi acceptată legitim de către Episcopul eparhial şi va fi acceptată în realitate.
§ 2. - Can. 1394 - (= 1745) Dacă însă parohul contestă motivul invocat şi argumentele acestuia, prezentând motivele care i se par insuficiente, Episcopul eparhial, pentru a acţiona valid:
§ 3. Atâta vreme cât recursul împotriva decretului de îndepărtare este în curs de desfăşurare, Episcopul eparhial nu poate numi un nou paroh, ci va prevedea la grija interimară parohiei printr-un administrator parohial.
Capitolul I DESPRE DELICTE ŞI PEDEPSE ÎN GENERAL
§ 3. - Can. 1408 - Pedeapsa nu-l obligă pe vinovat decât după ce i-a fost aplicată prin sentinţă sau decret, rămânând neschimbat dreptul Pontifului Roman sau al Conciliului Ecumenic de a stabili altfel.
§ 2. - Can. 1410 - (cf 1350) În aplicarea pedepselor unui cleric, trebuie să rămână stabilite cele ce îi sunt necesare pentru o întreţinere corespunzătoare, exceptând cazul în care este vorba de depunere, caz în care Ierarhul va avea grijă ca celui depus, care din cauza pedepsei duce într-adevăr lipsă, să i se prevadă în modul cel mai bun posibil, întotdeauna rămânând neschimbate drepturile câştigate referitoare la măsurile de precauţie şi securitate socială, precum şi la asistenţa medicală, în favoarea sa şi a familiei sale, dacă este căsătorit.
§ 2. - Can. 1415 - (cf 1345) Dacă există, conform practicii comune şi a doctrinei canonice, vreo circumstanţă atenuantă, dacă totuşi mai persistă delictul, judecătorul trebuie să micşoreze pedeapsa stabilită prin lege sau prin precept, ba chiar dacă, în funcţie de prudenţa sa, acesta consideră că poate contribui în alt fel la corectarea vinovatului şi la repararea scandalului şi a daunei, poate să renunţe chiar la aplicarea pedepsei.
§ 2. - Can. 1420 - § 1. (1355 § 1) Pedeapsa aplicată în puterea dreptului comun poate să o ierte:
§ 3. - Can. 1421 - (= 1360) Iertarea pedepsei impuse cu forţa sau prin frică gravă, sau prin înşelăciune este nulă prin însuşi dreptul.
§ 2. - Can. 1425 - (= 1359) Dacă cineva deţine mai multe pedepse, iertarea este valabilă doar pentru acele pedepse specificate în aceasta; iertarea generală, în schimb, ridică toate pedepsele, cu excepţia celor pe care vinovatul le-a ascuns cu rea credinţă în cererea sa.
§ 2. - Can. 1428 - Dacă gravitatea cazului o motivează şi mai ales dacă este vorba despre recidivişti, Ierarhul, pe lângă pedepsele aplicate prin sentinţă conform normei dreptului, poate săl supună pe vinovat supravegherii, în modul determinat prin decret administrativ.
Capitolul II DESPRE PEDEPSELE PENTRU DELICTE SINGULARE
§ 2. - Can. 1437 - (cf 751 1364) Cel care refuză supunerea faţă de autoritatea supremă a Bisericii sau comuniunea cu credincioşii creştini supuşi acesteia şi, după ce a fost admonestat în mod legitim, nu se supune, va fi pedepsit ca un schismatic, cu excomunicarea majoră.
§ 2. - Can. 1446 - (cf 1373) Cel care nu se supune propriului Ierarh, care în mod legitim îi porunceşte sau interzice şi, după admonestare persistă în nesupunere, va fi sancţionat ca un delincvent, cu pedeapsa corespunzătoare.
§ 2. - Can. 1449 - (= 1377) Cel care a înstrăinat bunurile bisericeşti fără consimţământul sau permisiunea prevăzute, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare.
§ 2. - Can. 1451 - (cf 1397) Cel care a răpit sau deţine un om în mod injust, l-a rănit sau mutilat grav, i-a aplicat tortura fizică sau psihică, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare, inclusiv excomunicarea majoră.
§ 3. - Can. 1454 - (cf 1390 § 1) Cel care a denunţat în mod fals pe cineva privitor la orice fel de delict, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare, inclusiv excomunicarea majoră, mai ales dacă este denunţat de un confesor, un Ierarh, un cleric, un călugăr, un membru a unei societăţi de viaţă consacrată după model călugăresc, sau de un laic care a primit o sarcină bisericească, rămânând neschimbat can. 731.
§ 2. - Can. 1457 - (= 1378 § 1) Sacerdotul care l-a dezlegat pe complicele în păcatul contra castităţii, va fi pedepsit cu excomunicarea majoră, rămânând neschimbat can. 728, § 1, n. 2.
§ 2. - Can. 1460 - Cel care recurge direct sau indirect la autoritatea civilă pentru a obţine, la cererea sa, sacra hirotonire, o funcţie, un ministeriu sau o altă sarcină în Biserică, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare, inclusiv excomunicarea majoră şi, dacă este vorba de un cleric, chiar depunerea.
§ 2. - Can. 1465 - Cel care, exercitând o funcţie, un ministeriu sau o altă sarcină în Biserică, fiind înscris oricărei Biserici sui iuris, chiar şi în Biserica latină, a îndrăznit să inducă în orice fel pe orice credincios creştin să treacă la o altă Biserică sui iuris contrar can. 31, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare.
Capitolul I DESPRE JUDECATA PENALĂ
§ 3. - Can. 1470 - (= 1719) Actele investigaţiei şi decretele Ierarhului prin care se începe sau se închide investigaţia şi toate cele premergătoare investigaţiei, dacă nu sunt necesare la procedura pentru aplicarea pedepsei, vor fi păstrate în arhiva secretă a curiei.
§ 2. - Can. 1473 - (= 1722) În scopul prevenirii scandalului, pentru protejarea libertăţii martorilor şi pentru tutelarea bunului mers al judecăţii, Ierarhul, în orice stare şi grad al judecăţii penale, după ce l-a audiat pe promotorul dreptăţii şi după ce l-a citat pe acuzatul însuşi, poate să-i interzică acuzatului exercitarea hirotonirii sacre, a funcţiei, a ministeriului sau a altei alte sarcini, să-i impună sau să-i interzică locuirea într-un anumit loc sau teritoriu, sau să-i interzică chiar şi primirea publică a Divinei Euharistii; toate acestea vor fi revocate după încetarea cauzei şi iau sfârşit când încetează judecata penală, prin dreptul însuşi.
§2. Renunţarea, - Can. 1476 - (cf 1725) Pe lângă apărările şi observaţiile care au fost date în scris, dacă au fost, discutarea cauzei trebuie să fie verbală.
§ 2. - Can. 1478 - (= 1725) În discutarea cauzei acuzatul are întotdeauna dreptul, fie el însuşi, fie avocatul său, să aibă ultimul cuvânt.
§ 2. - Can. 1480 - (cf 1668 b) Dispozitivul sentinţei trebuie publicat imediat, exceptând cazul în care tribunalul a hotărât pentru o cauză gravă că decizia trebuie păstrată secretă până la intimarea formală a sentinţei, care nu poate fi amânată mai mult de o lună, socotită din ziua definirii cauzei penale.
§ 2. - Can. 1482 - (= 1726) În orice stare şi grad al judecăţii penale, dacă se constată în mod evident că delictul nu a fost comis de acuzat, judecătorul trebuie să declare aceasta prin sentinţă şi să-l absolve pe acuzat, chiar dacă în acelaşi timp se constată că acţiunea penală s-a stins.
Capitolul II DESPRE APLICAREA PEDEPSELOR PRIN DECRET EXTRAJUDICIAR
Capitolul I DESPRE LEGILE BISERICEŞTI
§ 2. - Can. 1490 - (= 11) Legile pur bisericeşti îi obligă pe cei botezaţi în Biserica catolică sau primiţi în aceasta şi care au uzul suficient al raţiunii şi, dacă nu este prevăzut altfel de drept, care au împlinit vârsta de şapte ani.
§ 3. - 1° nu sunt obligaţi de legile dreptului particular ale teritoriului lor atâta timp cât lipsesc din el, exceptând cazul în care ori trecerea lor produce daune în teritoriul propriu, ori în care legile sunt personale;
§ 4. - Can. 1492 - Legile emise de autoritatea supremă a Bisericii, în care nu este indicat în mod expres subiectul pasiv, îi priveşte pe credincioşii creştini ai Bisericilor orientale doar ori de câte ori este vorba de probleme de credinţă sau de morală, sau de declararea legii divine, sau se dă dispoziţie explicită în aceste legi aceloraşi credincioşi creştini, sau dacă este vorba de ceva favorabil care nu conţine nimic contrar riturilor orientale.
§ 2. - Can. 1494 - (cf 9) Legile privesc cele viitoare, nu cele trecute, exceptând cazul în care se stabileşte în acestea în mod expres despre cele trecute.
§ 3. - Can. 1499 - (= 17) Legile trebuie înţelese după sensul propriu al cuvintelor, considerat în text şi în context; dacă acesta a rămas dubios şi neclar, [trebuie înţeles] în funcţie de locurile paralele, dacă există, de scopul şi de circumstanţele legii şi de gândirea legislatorului.
§ 2. - Can. 1503 - (= 21) În caz de dubiu nu se presupune revocarea unei legi existente anterior, ci legile ulterioare trebuie comparate cu cele anterioare şi împăcate cu acestea, pe cât posibil.
Capitolul II DESPRE OBICEI
§4. Legislatorul - Can. 1508 - (= 27) Obiceiul este cel mai bun interpret al legilor.
Capitolul III DESPRE ACTELE ADMINISTRATIVE
§ 2. - 1° (cf 48) decretele prin care se dă o decizie pentru un caz special sau prin care are loc prevederea canonică;
§ 5. - Can. 1514 - (= 37) Actul administrativ care priveşte forul extern, rămânând neschimbate cann. 1520, § 2 şi 1527, trebuie consemnat în scris; tot astfel şi actul executării sale, dacă se face sub formă de încredinţare.
§ 2. - Can. 1518 - (<>57) Autoritatea va emite decretul în decurs de şaizeci de zile de la primirea cererii în vederea obţinerii decretului, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris stabileşte alt termen; dacă, însă, aceasta nu s-a făcut şi solicitantul cere din nou în scris un decret, în a treizecea zi, socotită de la primirea acestei cereri, chiar dacă atunci nu s-a făcut nimic, cererea se consideră respinsă, ca şi cum respingerea s-ar fi făcut în ziua aceea prin decret, astfel încât să se poată interpune recurs împotriva sa.
§ 3. (56) Dacă, în schimb, cel căruia îi este destinat decretul respinge intimarea sau, convocat conform dreptului pentru primirea decretului sau pentru a-l audia, nu s-a prezentat fără o cauză justă, ce trebuie evaluată de către autorului decretului, sau a refuzat să semneze procesul verbal, decretul se consideră intimaţi.
§ 2. - Can. 1523 - (= 42) Executorul unui act administrativ trebuie să procedeze conform normei mandatului; dacă nu a îndeplinit condiţiile specificate în mandat pentru validitatea actului, sau nu a respectat forma substanţială de procedură, executarea este nulă.
§ 2. - Can. 1528 - (cf 61) Un rescript poate fi cerut şi pentru altcineva, chiar şi fără asentimentul acestuia, şi intră în vigoare înaintea acceptării sale, exceptând cazul în care apare altfel din clauzele adăugate.
§ 2. - 1° Despre privilegii
§ 2. - 1° (78 § 2) dacă este personal, prin stingerea din viaţă a persoanei căruia i-a fost acordat;
§ 3. - Can. 1534 - (cf 82) Prin intermediul neutilizării sau a utilizării contrare, un privilegiu care nu este oneros pentru alţii, nu încetează; dacă însă privilegiul aduce greutăţi altora, se pierde dacă se adaugă prescripţia legitimă sau renunţarea tacită.
§ 3. - Can. 1537 - (= 86) Nu sunt supuse dispensării legile, ori de câte ori determină ceea ce este esenţial constitutiv instituţiilor sau actelor juridice, şi nici legile procesuale şi penale.
Capitolul I DESPRE PRESCRIERE
Capitolul II DESPRE CALCULAREA TIMPULUI
§ 2. - ERRATA CORRIGE CCEO-LB. ROMÂNĂ

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc
Creează cont gratuit · 30 de zile

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.