Articolul 6
Art. 6 din LEGE nr. 291 din 14 noiembrie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională şi relocarea ulterioară a acestora, semnat la Bucureşti la 8 mai 2008, şi pentru reglementarea unor aspecte procedurale de implementare a acestuia
Cheltuielile necesare funcționării Centrului de tranzit în regim de urgență, constând în principal în costul utilităților, al întreținerii și dotării spațiilor puse la dispoziția Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, a partenerilor acestuia și a Organizației Internaționale pentru Migrație, se suportă de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și, respectiv, de Organizația Internațională pentru Migrație, conform bazei de calcul cuprinse în cadrul Aranjamentelor de lucru adiționale care se încheie potrivit art. 13 din Acord.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ
București, 14 noiembrie 2008.
Nr. 291.