Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 23 din 23 octombrie 2008 pentru modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din NORMĂ nr. 23 din 23 octombrie 2008 pentru modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat

  1. Capitolul II Limita maximă aplicabilă investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat şi depozite

Administratorul care decide să aplice prevederile prezentei norme va proceda astfel:

a) în termen de 5 zile calendaristice de la data luării deciziei, va notifica în scris Comisia cu privire la decizia luată, precum și în legătură cu data de la care administratorul va începe aplicarea prevederilor art. 4, fără a mai proceda la modificarea prospectului autorizat al schemei de pensii facultative;

Litera a) a art. 8 a fost modificată de pct. 2 al aprobată prin , .

b) în termen de 5 zile calendaristice de la data notificării Comisiei, va proceda la informarea participanților la fondul de pensii facultative pe care îl administrează, prin publicarea deciziei luate în cel puțin două cotidiene de circulație națională, pe o perioadă de cel puțin 3 zile consecutive, precum și prin publicarea pe pagina proprie de web.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.