Articolul 1
Art. 1 din INSTRUCŢIUNI din 30 septembrie 2008 privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Exploatarea masei lemnoase se efectuează în conformitate cu prevederile prezentelor instrucțiuni, astfel încât, indiferent de natura proprietății, să se asigure menținerea integrității fondului forestier național, în condițiile gestionării durabile a pădurilor.
(2) Au obligația aplicării și respectării prezentelor instrucțiuni:
a) proprietarii și/sau deținătorii legali de păduri;
b) operatorii economici atestați pentru activități de exploatare a lemnului.