Începe proba gratuită

LEGE nr. 173 din 10 octombrie 2008 privind intervenţiile active în atmosferă

Articolul 93

Articolul 93

Art. 93 din LEGE nr. 173 din 10 octombrie 2008 privind intervenţiile active în atmosferă

  1. Capitolul VI Participarea la adoptarea deciziilor strategice în implementarea sistemului

(1) Beneficiarii, în sensul prezentei legi, sunt, în general:

a) societățile comerciale reprezentative din domeniul agricol;

b) autoritățile publice locale;

c) societățile comerciale din domeniul apelor, navigației și turismului, după caz;

d) societățile de asigurări din domeniul agricol.

(2) Beneficiarii participă la activitatea consiliului consultativ prin reprezentanți aleși de organizațiile profesionale din domeniu și direct prin reprezentanții de drept ai instituțiilor, după caz.

(3) Domeniul de implicare a acestora îl reprezintă necesitatea combaterii grindinei, a altor fenomene meteorologice periculoase sau dăunătoare, necesitatea și amploarea activității de creștere a precipitațiilor pe plan local, național și regional.

(4) Participarea beneficiarilor se materializează prin:

a) prezentarea de documentații, rapoarte, note privind pagubele produse de fenomenele meteorologice periculoase sau dăunătoare;

b) atestări în folos propriu ale eficienței fizice a activității și în folosul consiliului consultativ privind eficiența economică a activității;

c) susținerea documentată a priorităților în implementarea sistemului atât în consiliul consultativ, cât și la autoritățile publice locale și centrale.