Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 4 din 29 septembrie 2008 privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească localurile secţiilor de votare pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
(1) Cabinele și urnele trebuie amplasate în aceeași încăpere în care își desfășoară activitatea biroul electoral al secției de votare, în raza vizuală a membrilor acestuia.
Exemplificarea modului de amenajare a localului secției de votare este prevăzută în anexa nr. 3.
(2) În timpul desfășurării votării se recomandă limitarea/interzicerea staționării oricăror persoane pe o distanță de cel puțin 1-1,5 m față de locul unde sunt amplasate cabinele și urnele, cu excepția alegătorilor și a persoanelor desemnate de președintele biroului electoral pentru însoțirea acestora în cazurile prevăzute de lege.