Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 4 din 29 septembrie 2008 privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească localurile secţiilor de votare pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
(1) În imobilele în care se amenajează spații destinate desfășurării votării trebuie să existe mijloace de comunicații, energie electrică, grup sanitar. Grupurile sanitare trebuie igienizate și aerisite. Echipamentele și instalațiile trebuie să se afle în stare de funcționare. Încăperile trebuie să fie uscate, să aibă lumină suficientă, să fie bine ventilate și menținute în stare de curățenie, urmând ca în funcție de condițiile atmosferice să se asigure confortul termic necesar.
(2) Pentru utilizarea la maximum a luminii naturale, suprafața transparentă a ferestrelor și corpurilor de iluminat va fi curățată corespunzător. Se va evita pe cât posibil obturarea ferestrelor și luminatoarelor. Pentru asigurarea iluminatului interior artificial se recomandă dotarea secțiilor de votare cu surse suplimentare de energie - generatoare de curent, lanterne, felinare etc.
(3) Accesul în localul secției de votare se realizează prin coridoare, holuri, culoare, vestibuluri și alte asemenea locuri de trecere, delimitate și marcate corespunzător, prin care persoanele să se poată deplasa ușor. Pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor care intenționează să își exercite dreptul de vot, la secția de votare se amenajează rampe speciale.
(4) Localurile secțiilor de votare trebuie să dispună de o suprafață utilă suficientă pentru:
a) asigurarea unor zone de staționare pentru persoanele autorizate în condițiile legii să participe ori să asiste la operațiunile electorale desfășurate în secția de votare, astfel încât acestea să nu îngreuneze sau să împiedice desfășurarea normală a operațiunilor electorale;
b) amplasarea cabinelor și urnelor de vot, a pieselor de mobilier necesare desfășurării activității membrilor biroului electoral al secției de votare (masă, scaune, dulap etc.);
c) asigurarea controlului accesului alegătorilor în sala de vot, în serii corespunzătoare numărului cabinelor;
d) depozitarea în condiții de siguranță a buletinelor de vot, a tipizatelor și formularisticii electorale, precum și a altor materiale necesare procesului electoral.