Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 1.113 din 18 septembrie 2008 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.211/2001 privind înfiinţarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii
- Anexa
- Capitolul I Denumirea, forma juridică, sediul şi durata societăţii
F.N.I.M.M. S.A. - IFN este instituție financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică română de drept privat, organizată ca societate comercială pe acțiuni, având ca acționar inițial unic statul român, reprezentat prin Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, care își desfășoară activitatea în conformitate cu:
a) prevederile privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
b) dispozițiile privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) prevederile titlului I al părții I din privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin ;
d) dispozițiile , republicată, cu modificările ulterioare, și ale anexei la aceasta;
e) prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al F.N.I.M.M. S.A. - IFN;
f) celelalte reglementări legale în vigoare.