Articolul 17
Art. 17 din NORMĂ nr. 19 din 4 septembrie 2008 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat, în caz de invaliditate şi în caz de deces
- Capitolul III Dispoziții finale
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) neefectuarea sau efectuarea cu întârziere a plății contravalorii activului personal net/sumei aferente participantului/beneficiarului în conformitate cu prevederile prezentei norme;
b) nerespectarea termenului privind transmiterea informațiilor prevăzute la art. 15^1 ;
c) transmiterea cu întârziere sau netransmiterea informării/istoricului operațiunilor către participant/beneficiar conform prevederilor art. 15^2 ;
d) neadministrarea în mod corespunzător a activului personal al participantului invalid/decedat până la data efectuării plății tuturor drepturilor cuvenite participantului/beneficiarului;
e) nerespectarea celorlalte dispoziții prevăzute în prezenta normă.
(2) Săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, respectiv și , , , și .
a fost modificat de pct. 22 al art. I din NORMA nr. 6 din 4 aprilie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 8 din 4 aprilie 2012, .