Articolul 50
Art. 50 din HOTĂRÂRE nr. 856 din 13 august 2008 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive
- Capitolul XII Garanţia financiară
(1) Înainte de începerea oricărei operații care implică acumularea sau depozitarea deșeurilor extractive într-o instalație pentru deșeuri, Agenția Națională pentru Resurse Minerale solicită dovada constituirii unei garanții financiare.
(2) Procedura privind constituirea garanției financiare este elaborată, astfel încât:
a) toate obligațiile din autorizația/autorizația integrată de mediu emisă în baza prezentei hotărâri, inclusiv prevederile postînchidere, să fie acoperite financiar;
b) să existe fonduri disponibile în orice moment pentru reabilitarea amplasamentului afectat de instalațiile pentru deșeuri, așa cum apare în planul de gestionare a deșeurilor elaborat potrivit prevederilor art. 8-12 și 21-24.
(3) Procedura prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, al ministrului mediului și dezvoltării durabile și al ministrului economiei și finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri.