Articolul 80
Art. 80 din NORMĂ nr. 18 din 6 august 2008 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
- Capitolul IV Conţinutul notelor explicative la situaţiile financiare anuale consolidate
(1) În notele explicative trebuie cuprinse, de asemenea, următoarele informații:
a) denumirile și sediile sociale ale entităților incluse în consolidare;
b) proporția de capital deținută în entitățile incluse în consolidare, altele decât societatea-mamă, de către entitățile incluse în consolidare sau de către persoanele care acționează în nume propriu, dar în contul acestor entități;
c) condițiile care au determinat consolidarea, așa cum sunt acestea prezentate la art. 3, cu respectarea prevederilor art. 7-9. Această ultimă mențiune poate fi totuși omisă în cazul în care consolidarea a fost efectuată în temeiul art. 5 alin. (2) lit. a) pct. (i) și dacă proporția de capital este egală cu proporția drepturilor de vot.
(2) Aceleași informații trebuie furnizate în ceea ce privește entitățile excluse din consolidare conform prevederilor art. 18-20.
(3) De asemenea, trebuie furnizată o explicație referitoare la excluderea entităților menționate la art. 18-20.