Începe proba gratuită

ORDIN nr. 577 din 8 august 2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal

Articolul 17

Articolul 17

Art. 17 din ORDIN nr. 577 din 8 august 2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal

  1. Capitolul II Dispoziţii specifice

(1) Pe timpul executării unor misiuni și acțiuni punctuale, specifice serviciului polițienesc, programul de lucru se stabilește de către șeful unității.

(2) În cazul structurilor operative, în funcție de specificul misiunilor sau de situația operativă existentă, se va asigura prezența la serviciu a cel puțin 1/3 din polițiști, inclusiv în zilele nelucrătoare.

(3) Când misiunile/acțiunile se desfășoară neîntrerupt mai multe zile, polițiștilor li se asigură o zi de odihnă pentru fiecare 3 zile efectuate, la care se adaugă numărul zilelor de odihnă legale cuprinse în perioada respectivă.

(4) În cazul în care activitatea nu poate fi întreruptă în zilele de sâmbătă și duminică, zilele de repaus săptămânal vor fi acordate în alte zile ale săptămânii sau, prin planificare, vor fi cumulate pe o perioadă mai mare, cu respectarea principiului continuității serviciului polițienesc.

(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică acțiunilor și misiunilor desfășurate în afara teritoriului național.