Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÎRE Nr. 583 din 17 iulie 1996 privind acoperirea cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a Preşedintelui României din anul 1996
(1) Membrii birourilor electorale, precum și specialiștii statisticieni și personalul tehnic auxiliar beneficiază de drepturile salariale cuvenite, potrivit legii, de la unitățile la care sunt angajați, pe perioada exercitării acestor atribuții.
(2) Membrii birourilor electorale beneficiază de o indemnizație zilnica bruta de 15.000 lei pentru fiecare zi de activitate prestată în perioada alegerilor, începând cu data constituirii birourilor electorale, pe baza listelor de prezenta avizate de președinții birourilor electorale respective; de aceeași indemnizație beneficiază specialiștii și statisticienii care elaborează programele de prelucrare a datelor și centralizează rezultatele pentru birourile electorale și Biroul Electoral Central.
(3) Membrii Biroului Electoral Central beneficiază de o indemnizație zilnica bruta de 25.000 lei.
(4) Prin zi de activitate prestată se înțelege munca desfășurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul orelor prestate, dar nu mai puțin de 4 ore.
(5) Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (1) și (2), membrii birourilor electorale care domiciliază în alte localități beneficiază, pe perioada delegării de la unitățile la care sunt angajați, de indemnizația de delegare, precum și de decontarea cheltuielilor de transport și de cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituțiile publice.
(6) Membrii birourilor electorale, care nu au calitatea de salariați, beneficiază de prevederile alin. (2), iar cei care domiciliază în alte localități beneficiază și de prevederile alin. (5).