Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 701 din 2 iulie 2008 privind preluarea unui drum comunal din domeniul public al comunei Mirşid şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirşid, judeţul Sălaj, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale
Predarea-preluarea drumului comunal prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Comunei Mirșid și Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.