Începe proba gratuită

DECRET nr. 143 din 25 aprilie 1955 privitor la organizarea şi funcţionarea Oficiilor Juridice

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din DECRET nr. 143 din 25 aprilie 1955 privitor la organizarea şi funcţionarea Oficiilor Juridice

Pentru organizarea evidentei și ridicarii continue a nivelului lor profesional, jurisconsultii se grupează în colective de jurisconsulti pe fiecare judet, conduse de către un birou format din jurisconsultii desemnați în acest scop de ministrul justiției, care va stabili și numărul membrilor acestor birouri. Pentru municipiul București și județul Ilfov se organizeaza un singur colectiv de jurisconsulti.

(la 19-02-1968, Alin. (1) al articolului 13 a fost modificat de )

Colectivele de jurisconsulti vor funcționa la colegiile de avocați.

Jurisconsultii se vor înscrie pe tabloul ținut de biroul colectivului din care fac parte și numai cei înscriși pe un asemenea tablou vor putea activa în aceasta calitate.

Toți acei care, la data punerii în aplicare a prezentului Decret, au calitatea de jurisconsulti, se vor putea înscrie pe tabloul colectivului din cadrul căruia urmează să facă parte.

În cadrul colectivelor se vor tine cursuri de îndrumare cu caracter politico-juridic general, după programul stabilit în acest scop.

Organizarea și funcționarea colectivelor de jurisconsulti și a birourilor de conducere, precum și a cursurilor de îndrumare se vor stabili prin instrucțiunile Ministrului Justiției, care, în vederea realizării scopului arătat în alineatul 1 , exercita controlul și îndrumarea colectivelor de jurisconsulti.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 19.02.1968

    Modificare

    DECRETUL nr. 135 din 17 februarie 1968

    (la 19-02-1968, Alin. (1) al articolului 13 a fost modificat de Articolul V din DECRETUL nr. 135 din 17 februarie 1968, publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 20 din 19 februarie 1968 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.